Sindicatul „Sodistul“ avertizează: oprirea aburului industrial de al CET Govora pune în pericol locurile de muncă din întreaga zonă

duminică, 7 august 2016

Aburul tehnologic furnizat de CET Govora este esenţial pentru producţia Ciech Soda
Liderii sindicatului „Sodistul“ din compania Ciech Soda România (CSR) susţin că decizia CET Govora de a opri furnizarea de abur tehnologic produce un prejudiciu greu de calculat, prin neonorarea contractelor aflate în derulare, lucru care pune în pericol câteva mii de locuri de muncă din Râmnicu Vâlcea - menționează adevarulfinanciar.ro.

„Din 3 august s-a sistat furnizarea aburului de către CET Govora catre Ciech Soda România, prin suspendarea aplicării contractului care avea termen până în septembrie 2017, ceea ce produce un prejudiciu greu de calculat, prin neonorarea contractelor faţă de partenerii CSR.
În urma impasului în care s-a ajuns se pune în pericol locurile de munca a câtorva mii de lucrători din zona Râmnicu Vâlcea“, anunţă Sindicatul „Sodistul” din Ciech Soda Romania.

Eşuarea negocierilor ar crea dezechilibre mari pe platformă

Liderii sindicatului le cer autorităţilor locale şi centrale să sprijine reluarea negocierilor al căror eşec ar putea produce un dezechilibru economic major în zonă.

Remus Borza, administratorul judiciar al companiei în insolvenţă CET Govora, a denunţat contractul cu Uzinele Sodice Govora (USG) pentru furnizarea aburului industrial, începând cu 1 august, a anunţat marţi casa de insolvenţă Euro Insol, deţinută de Borza.

Decizia a fost luată pe motiv că producătorul de energie livra abur industrial la un preţ cu mult sub costul de producţie.

CET Govora, cel mai mare producător de energie electrică şi termică din judeţul Vâlcea, a intrat în insolvenţă în luna mai a acestui an. Compania este deţinută de Consiliul Judeţean Vâlcea.

„Această decizie a fost impusă de situaţia dezastruoasă în care se găseşte CET Govora ca efect al încheierii şi derulării unor contracte comerciale prejudiciabile“, a argumentat Euro Insol.

Polonezii, deschişi discuţiilor

În replică, investitorii polonezi de la Ciech Soda, care deţin fostele Uzine Sodice Govora, au transmis că sunt gata să negocieze.

„Încă de la început am fost gata să negociem, toate eforurile noastre fiind concentrate pentru a atinge un consens.
Suntem cel mai mare investitor polonez din România, aşa că avem toată dorinţa de a susţine activitatea celor 600 de angajaţi pe care îi avem în mod direct şi alte câteva mii, în mod indirect şi să ne continuăm contribuţia la economia judeţului“, a spus Artur Król, membru al Boardului Ciech, responsabil cu activitatea de producţie a grupului.

„Înţelegem foarte bine situaţia în care se află CET, având în vedere faptul că am trecut şi noi, în ultimii ani, prin procese de restructurare masivă. Asemenea procese sunt legate de decizii dificile, care implică şi potenţiale concedieri. Totuşi, noi credem că CET va reuşi să îşi recupereze rapid soliditatea în activitate”, a mai spus Artur Krol.

Dependenţe complexe pe platforma chimică

Iată cum descriu investitorii polonezi dependenţele reciproce şi complexe de pe platforma chimică de la Râmnicu Vâlcea:
– CET livrează energie şi căldură către Râmnicu Vâlcea şi alte două oraşe, cu un total de aproximativ de 140.000 de locuitori şi este un angajator important în regiune
– Sistarea livrărilor de abur către CSR, unul dintre cei doi clienţi industriali mari, ar putea duce în final la falimentul CET Govora
– Falimentul CET va duce la creşterea şomajului în regiune, la reducerea investiţiilor străine, astfel că peste 3.000 de persoane şi-ar putea pierde locul de muncă.
– Aburul pe care îl achiziţionează CSR generează profituri majore pentru CET şi îi permite să livreze energia electrică pe care o produce în regim de co-generare.

„Deci, ar fi mutual benefic să se ajungă la un consens cât mai repede“, conchid reprezentanţii Ciech Soda.

Dă-i un răspuns lui Witold Urbanowski Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5 comments on “Sindicatul „Sodistul“ avertizează: oprirea aburului industrial de al CET Govora pune în pericol locurile de muncă din întreaga zonă”

  1. Sindicalistii ,care astazi pling soarta societatii comerciale , CIECH Soda Romania, sunt de fapt principalii vinovati pentru situatia creata deoarece pe vremea lui Jaroslaw Cervinski toti ,pupincuristi fiind, se intreceau sa-i toarne in pahare iar puicutele asteptau la rind. Rusine sa le fie ca acum vor sa stoarca lacrimi si compasiune de la valceni. Solicitati sa le fie verificate averile si o sa constatati ca sunt partasi la dezastrul pe care il pling acum. Confiscati-le tot ce nu pot justifica , toti din conducere , cit si sindicalistii. Jeguri umane au trimis Polonia in Romania , jeguri au cautat si aici. Istoria va dovedi ca , hotia conduce aceasta tara. Pacat , ca sunt si romani si valceni onesti si cinstiti. Dracu sa va ia pe toti , derbedeilor.

  2. Vad ca nu au curajul sa contrazica spusele mele. Stiu foarte bine ca vine tavalugul peste toti cei care sunt platiti direct de Varsovia cu salarii mari iar sclavii care produc plus valoarea sunt batjocoriti cu salarii de mizerie. Mafia de la virful conducerii CIECH Soda Romania au distrus oamenii , caractere si cariere numai sa le fie lor bine. Aduc aminte numai de cazul Petre Ciulin , condus spre suicid de un subom josnic si lacom.Ii va veni rindul si lui cit de curind. Nevasta lui acum , taie si spinzura ca si cum nici usturoi nu a mincat si nici gura nu-i pute. Eu zic ca pute foarte tare.
    Daca Institutiile statului sunt curioase o sa descope cea mai mare mafie din judetul Valcea , cu oameni de nimic si jegosi care sau imbogatit distrugind vieti. Ce nu stiu aceste otrepe este ca adevarul nu se altereaza si nu piere , ci , va iesi la suprafata ca uleiul. Cred ca li se apropie sfirsitul si frica este la ei. Cred ca iobagii si-au dat seama de felul in care sunt tratati si isi vor cere drepturile cit de curin. Curaj valceni ca ati suferit destul. Adevarul este de partea voastra. Jos cu jegurilesi lipitorile care primesc lunar bani din Polonia iar voua va arunca firimituri. Credeti ca or sa ia ceva cu ei ? Nu , vor pleca tot cu picioarele in fata si buzunarele goale. In loc sa-i compatimeasca lumea ii va da dracu de nici pamintul nu-i va putea primi.

  3. Groparilor, mii de felicitări! Cei din conducerea actuala a CIECH Soda Romania nu se ridică la nivelul fostilor conducatori, dar sper că le merg afacerile personale. In caz contrar vor face puscarie degeaba.Nici unul dintre trepadusi nu poate justifica de unde are atatia bani? Apartamente in Ramnicu Valcea si Bucuresti, vile , terenuri agricole , copii la studii in strainatate. A doua casa tot la Bujoreni – pe numele fiicei - pe fosta cladire ce apartinea CFR-ului. Ce coincidenta. Tocmai de unde a fost racolata.
    De ce nu este cautat fostul director gogosar nastase sa dea socoteala pentru banii agonisiti de la domnul fane din Bucuresti care vindea soda inclusive prin CET Govara.
    Cu toate hotiile facute ati reusit sa inchideti socieattea etalon a judetului. Rusine sa va fie otrepe lacome , ce sunteti.

  4. Groparilor, mii de felicitări! Felicitări groparului sef, acoliţilor şi susţinătorilor dezastrului special creat, pentru strategia şi succesul înmormântarii societatii drapel a chimiei valcene si româneşti . Halal performanţă! Rusine sa va fie.

  5. Sindicalistii impostori de la CIECH Soda Romania sunt principalii vinovati pentru dezastrul de la pot fi usor acuzati de fals intelectual, abuz în serviciu, instigare la fals în declaraţii, complicitate la uz de fals şi complicitate la tentativă la infracţiunea de înşelăciune , avind in vedere faptul ca sunt impolicati profund in distrugerea vietii unor salariati care au refuzat sa fure sau sa sesizeze hotiile din aceasta societate conducerii si chiar sindicatului. Cum justifica ei , acum , averile acumulate de conduce dar si de parte dintre ei. Cum justifica acest corifeu –presedintele de sindicat – cotizatia luata salariatilor , dar si neregulile patronate. Spre exemplu cum poate justifica faptul ca , varul directoarei sotie de vinovat de moartea unui om , a iesit la pensie dup ace a fost pontat circa doi ani de zile cite 20 ore zilnic. Deasemeni cum justifica averea directorului comercial si a directoarei de la Transporturi – careia i-au crescut casele ca ciupercile. Ce poate spune despre “dura” de la RU care nu este decit dura , nu si cinstita. Sunt multe nereguli la care este partas , iar acum plinge. De situatia pastorita sau de frica a ce va urma , ma intreb.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe