945 de locuri de muncă la Bursa forţei de muncă

marți, 16 august 2016

La cererea pieței muncii, s-a dorit organizarea unei burse pentru domeniile: confecții încălţăminte, producție mobilă, tipografie și servicii turism.

Întrucât în ultimele două săptămâni au fost numeroase solicitări din partea angajatorilor și cu alte domenii de activitate , s-a decis organizarea unei Burse generale a forței de muncă în ziua de vineri, 12.08.2016, în incinta Centrului Regional de Formare Profesională a Adulților din Rm. Vâlcea, din str. Calea lui Traian, nr. 98.

Au participat în ziua bursei 47 angajatori care au oferit 945 locuri de muncă vacante.

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă au avut la dispoziție o ofertă diversificată de locuri de muncă vacante în principalele domenii de activitate vizate de angajatori au fost: industria textilă (confecţioneri textile, operatori confecţioneri, confecţioneri–asamblori, cusători piele, croitori), construcţii (ingineri constructori, dulgheri, zidari, fierari betoniști, finisori, tâmplari, instalatori, muncitori necalificaţi), alimentaţie publică (ospătari, bucătari, lucrători bucătărie, barmani, muncitori necalificaţi în restaurante), prestări servicii (șoferi, electricieni, lăcătuși mecanici,  coafori, frizeri, cosmeticieni, agenți vânzări, patiseri, cofetari, operatori comerciali, vânzători, etc.), turism (personal hotelier, recepţioneri, cameriste, maseuri, asistenţi medicali BFT, etc.).

Pentru persoanele cu studii superioare au fost oferite 22 de locuri de muncă, majoritatea pentru ingineri în diferite specializări.

În decurs de o lună , angajatorii vor comunica deciziile cu privire la ocuparea locurilor de muncă urmând să dăm publicității rezultatele finale ale bursei în data de 12.09.2016.

De asemenea, AJOFM Vâlcea şi-a prezentat serviciile gratuite oferite prin compartimentele: EURES, formare profesională, informare şi consiliere în carieră, relaţii cu angajatorii.

Prin intermediul acestui eveniment, AJOFM Vâlcea şi-a propus să accelereze procesul de mediere dintre solicitanţii de loc de muncă şi angajatori, precum şi de a aduce în atenţia celor interesaţi informaţii relevante legate de tendinţele de pe piaţa muncii, oportunităţile de ocupare şi formare profesională specifice judeţului Vâlcea.

Următoarea bursă pentru absolvenți va avea loc în data de 20.10.2016.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “945 de locuri de muncă la Bursa forţei de muncă”

  1. […] La cererea pieței muncii, s-a dorit organizarea unei burse pentru domeniile: confecții încălţăminte, producție mobilă, tipografie și servicii turism. Întrucât în ultimele două săptămâni au fost numeroase solicitări din partea angajatorilor și cu alte domenii de activitate , s-a decis organizarea unei Burse generale a forței de muncă în ziua citește toată știrea… […]

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe