În momentul în care am fost invitat să fac parte din conducerea filialei Vâlcea a Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor - ALDE, mi-am fixat un singur obiectiv, acela de a merge împreună cu colegii mei în teritoriu pentru a afla problemele cu care locuitorii judeţului se confruntă şi să încercăm, pe cât posibil, să-i ajutăm.
Pe întreaga perioadă a campaniei electorale am fost zilnic prezenţi în teritoriu pentru a sta de vorbă cu oamenii şi a le aduce la cunoştinţă programul candidaţilor ALDE. Am fost plăcut surprins să găsesc oameni de bună credinţă şi pe această cale vreau să le şi mulţumesc tuturor celor cu care am stat de vorbă şi care au spus răspicat s-au săturat de atâtea minciuni şi că au încredere în ALDE, că îşi doresc schimbarea, înţelegând faptul că, numai prin votul lor pot ajuta la dezvoltarea localităţii lor.
Locuitorii oraşelor şi comunelor din judeţul Vâlcea s-au săturat de promisiuni neonorate, practic le este lehamite de tot ceea ce se întâmplă prin urbea lor, iar acest lucru se datorează exclusiv foştilor sau actualilor conducători care nu au făcut altceva decât să-i mintă cu neruşinare. Aceştia vor să simtă cu adevărat că trăiesc în secolul XXI şi îşi doresc să aibă reţea de apă şi canalizare, drumuri asfaltate, şcoli şi grădiniţe moderne pentru copiii lor, să se extindă reţeaua electrică acolo unde este cazul, tinerilor să li se acorde teren din rezerva comunelor pentru a-şi construi o casă, şi nu în ultimul rând locuri de păşunat pentru animalele care, pentru mulţi dintre ei, reprezintă singura sursă de venit.
De altfel, acestea sunt şi câteva dintre priorităţile candidaţilor Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) pentru funcţia de primar sau pentru un loc în Consiliul Local al oraşelor şi comunelor din judeţul Vâlcea.
Sper ca în data de 5 iunie alegătorii să ÎNDRĂZNEASCĂ MAI MULT şi să voteze ALDE pentru dezvoltarea localităţii lor.
Dumitru Lovin – copreşedinte ALDE – filiala Vâlcea
Web Design by DowMedia