Sorin Romcescu, unul dintre primarii care nu va trăda PSD-ul: „Nu voi trece niciodată la un alt partid, pentru a obţine fonduri”

duminică, 7 februarie 2016

 

sorin romcescu newMai mulţi primari PSD şi-au anunţat în ultima perioadă intenţia de a candida pe listele PNL la alegerile locale din 5 iunie. Sorin Romcescu, din Slătioara, este unul dintre cei care spune că nu va trăda în niciun caz interesele formaţiunii politice din care face parte în prezent. Romcescu a precizat că este membru PSD din anul 2004, când a preluat şi conducerea social-democraţilor din Slătioara, odată cu alegerea în funcţia de viceprimar. Cum se cunoaşte, în 2008 şi 2012, Sorin Romcescu a câştigat alegerile pentru primărie cu rezultate record. „Nu aş putea să fac pasul vreodată către un alt partid. Sigur că şi eu am anumite nemulţumiri legate de repartizarea banilor de către CJV, ca orice alt primar PSD, dar sub nicio formă n-aş risca să trec la PNL pentru a obţine fonduri.

E riscant să mergi la un alt partid, pentru că dacă ai trădat prima oară, o faci şi a doua oară, iar asta înseamnă că nu eşti credibil, nici ca om, nici ca politician, nici ca primar”, a subliniat Romcescu.
Alesul PSD s-a referit, în continuare, şi la aşa-zisele „alocări de fonduri cu dedicaţie pentru primarii PNL”, de către conducerea CJV. „Repartizarea sumelor n-ar trebui să fie preferenţială, ci pentru fiecare investiţie în parte. E nevoie ca primarii să fie ajutaţi mereu cu fondurile pe care le solicită, pentru că altfel investiţiile nu se pot derula, iar ei ştiu cel mai bine asta. De altfel, în cei patru ani de mandat, primarii nici nu ar mai trebui să facă politică, ci doar administraţie. Pentru că, după ce ai fost ales în funcţie, nu eşti primar doar pentru cei care te-au votat, ci şi pentru cei care nu au făcut-o. Aşadar, reprezinţi interesele întregii comunităţii, nu doar pe cele ale unui grup”, a mai adăugat Sorin Romcescu.

„Sunt optimist de felul meu şi cred că PSD poate să câştige, din nou, conducerea CJV”

În încheiere, primarul din Slătioara a vorbit şi despre posibilitatea ca şefia CJV să revină din vară unui reprezentant al PSD. „Am avut preşedinţia, am pierdut-o, însă în urma unei tragedii, moartea regretatului Ion Cîlea, nu prin alegeri, iar acum trebuie să mergem mai departe. Nu se ştie ce se va întâmpla la scrutinul din 5 iunie. Sunt optimist de felul meu şi cred că PSD poate să câştige, din nou, conducerea CJV. Se poate face o alianţă, astfel încât să avem şefia CJV din vară. Oamenii au înţeles ce s-a întâmplat în ultimele luni, şi la CJV, şi la Guvern. Dezamăgirea e mare, deoarece e foarte greu să ai totul în mână, la un moment dat, iar apoi să nu mai deţii nimic. Însă, există întotdeauna alegeri, când totul se poate schimba”, a încheiat Romcescu. (N.C.) www.arenavalceana.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe