UN TÂNĂR SPUNE ADIO ROMÂNIEI

sâmbătă, 24 octombrie 2015

Sunt tot mai mulţi oameni de afaceri care s-au săturat de birocraţia şi taxele uriaşe din România şi au luat calea străinăţii. Încă un exemplu vine să susţină această situaţie. Un tânăr om de afaceri, Ştefan Moşanu, a publicat pe internet o scrisoare deschisă adresată României în care îşi varsă năduful, declarându-se învins de sistem.

"Nu mai merge. Tot am încercat, am crezut că pot, dar am obosit. Vreau să ne despărţim. Eşti o ţară minunată şi sunt convins că într-o zi vei face un alt cetăţean foarte fericit. (...)

Mai ţii minte când eram student şi mi-am făcut prima firmă? Facturasem şase milioane de lei vechi. Prima mea factură, scrisă pe genunchi la un client care se amuza uitându-se la mine cum încerc să calculez TVA. În două săptămâni mi-ai trimis Garda Financiară care m-a amendat cu 50 de milioane de lei vechi pentru că nu trecusem numărul contractului pe factură. Le-am spus celor de la Gardă că nu am, că abia am facturat şase milioane. Mi-au spus că lasă, ai părinţi, rude, eşti tânăr. (...)

Dar când am hotărât să îmi declar dragostea pentru tine şi să cumpăr cu munca mea o bucată din tine? Când am făcut primul credit să iau un teren, să fac o casă unde să muncesc pentru a prospera ca parte din tine şi unde să mor pentru a mă întoarce în pământul tău. Mai ţii minte cum m-ai batjocorit prin cei de la cadastru care mi-au spus că nu e problema lor că sunt greşite planurile şi că un sfert din teren e în şosea. Pierderea mea, ofranda ta.

Ştii tu oare câte zile am pierdut în templele tale cu ghişee? Am învăţat în ele umilinţa în toate declinările ei şi tot nu am fost demn de tine, tot arogant am rămas.

Ştii tu oare că mi-am petrecut peste 5.000 de ore conducând? Ştii tu că era să mor într-un accident? Şi toate pentru că nu poţi construi drumuri şi căi ferate, ştii doar să le desenezi ca un retardat pe şerveţele.

Am muncit cu bucuria şi energia pe care numai tinereţea ţi le dau, şi pentru că am avut cap şi mâini dibace am produs cât pentru a hrăni cei 121 de fii ai tăi ce mi-au fost angajaţi în anii ăştia. Şi din banii pe care i-am făcut vânzând roadele muncii mele ţi-am pus lunar pe masă o parte frumuşică. I-ai luat de fiecare dată fără măcar să zâmbeşti. (...)

Nu am fost demn nici de oamenii tăi. Oricât am muncit, abia am reuşit să acopăr ţepele pe care mi le-au dat. Pentru că ţi-ai învăţat oamenii ca atunci când sunt furnizori să nu livreze, ca atunci când sunt clienţi să nu plătească, ca atunci când le împrumuţi bani să nu îţi mai răspundă. Şi eu nu pot munci pe cât fură ceilalţi.

Tot ce ţi-am cerut a fost să mă laşi să muncesc şi aş fi împărţit cu tine roadele cu bucurie. (...) Cred că vei muri bătrână şi singură. Cei care te-au iubit şi pe care i-ai batjocorit vor obosi sau vor pleca, iar cei care doar te-au folosit se vor muta la alta când nu vei mai putea să le oferi nimic. Şi mai cred că îţi meriţi soarta".

Dă-i un răspuns lui mihai Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

36 comments on “UN TÂNĂR SPUNE ADIO ROMÂNIEI”

  1. asta ar trebui sa citeasca analfabetii din pntcd,pnl,udmr,unpr,psd-pcr-fsn, pc, etc. mie scarba efectiv, adaug pe constantinescu emil,iliescu ion basescu traian, anton calin constantin popescu tariceanu, victor viorel ponta,bombonel, antonescu crin, zis si paiata de la cotroceni.ar trebui dati pe mana lui visinescu alexandru sa faca cu ei putina inviorare.

    1. Draga hohentolern...acei pe care ii enumeri, ii votezi tu...fie pentru ca esti analfabet, fie ca nu te intereseaza, fie pentru un pahar de tuica, fie pentru ti-au promis vreun contract gustos, fie ca te doare'n p*****.
      Romania, tara minunata...pacat ca-i locuita de romani...oameni fuduli care se cred buricul pamantului, desteptii universului dar le pute cacatul la cur...
      Romania, meriti soarta tunurilor, spagii, hotiilor pe care le savarsesc de la copii de gradinita, la presedinte.
      Nu sunt numai politicienii...sunteti toti cei care va furati caciula din cap si va taiati creanga de sub picioare... Nu dati vina pe politicienii pe care ii pupati in cur si-i luati cu sarumana, ii votati stiind ca sunt hoti, doar cu speranta de a va "pica" si voua vreo manevra...
      Romania nu are nevoie de politicieni extraordinari...ci de cetateni, nu de vite, oi, magari si lupi.

  2. Imi pare rau Stefan, ca ai ajuns aici dupa ce ai inghitit atata rahat. Banuiesc ca pleci; iti urez multa rabdare si din experienta iti spun ca orice ai munci si ai avea de facut nu va fi nici pe departe la fel de umilitor. Success!!

  3. Well said! Hope u r serious leaving that place. In order to be successful in life you must have the courage to change things that makes you unhappy....and it starts with the place....no matter how hard it is...and it WILL BE...believe me...you must take the first step which is the hardest...sadly many of us left for the same reasons....good luck

      1. Doamne cat de ipocrit poti fi, lasa omul sa scrie in ce limba vrea, tu de ce scrii in romana ? Nu stii alta limba ? Nu a scris in chineza sau japoneza, a scris in engleza, este o limba internationala, cea mai predata din lume. Fii si tu mai deschis la minte, eu sunt deschis la pantaloni ... hai sa ne impacam !

  4. Din punctul meu de vedere... asta este si ideea taxelor, fiscului si legilor exagerate... sa faca oamenii corecti sa plece. Cine ar putea plati o mita mai mare decat venitul sau ?! De ce trebuie platita mita pentru a supravietui ca firma ? De ce oamenii care ar trebui sa respecte legea si care ar trebui sa o urmeze sunt primii care o incalca ?

  5. Din păcate, scrisoarea lui Ștefan , scoate în evidență o trăsătura caracteristică generațiilor tinere, de azi-lipsa de perseverență care , în final duce la abandon. Desi se vrea a fi impresionantă si creeată cu scopul de a trezi fie compsiune fie atașament la ideile exprimate, scrisoarea, pentru mine, este generatoare de dispreț pentru cei care gândesc și acționează în acest mod. Prea uor se abandonează și se destrama familii , plecând de la același mod de gândire, prea multe inițiative abandonate la primul obstacol ce pare mai greu de trecut, prea puțin analiză a fenomenelor încât se ajunge prea ușor la concluzia că toată lumea îi vinovată , mai puțin persoana în cauză. Cine este România dacă nu noi toți?. Cine trebuie să ne asigure prosperitate dacă nu noi înșine? E ușor să ne plasăm înafară, ca observatori și să așteptăm ca alții să ne rezolve problemele, fără implicare, fară responsabilitate directă. Ștefan, îți doresc sa ai succes oriunde vei pleca dar, te rog să ai curajul să-i scii României cu ce preț vei fi avut acest succes iar dacă soarta îți va fi potrivnică să te întorci în România, să o rogi să te ierte și să pui umîrul la salvarea ei.

    1. Nea Ghiban-Esti prost de impungi,te rog sa ma crezi.
      Tu nu intelegi ca omul asta a avut o firma cu 121 angajati pe care ii platea luna de luna dar sistemul nostri tampit il mulgea de nu ii mai ramanea apoape nimic.
      Ca l-au dus la disperare atat bancile,fiscul dar si angajatii care ol furau..!
      Nu cred ca acest om nu a incercat tot ce se putea ca sa reuseasca.
      Esti un prost-dute si pupa moastele.

    2. Foarte bine spus! De ce renunta toti? Fac pe-aici scoli de calitate si apoi pleaca.Mai si spun!. Sa ramana aici sa puna umarul la greu! Sa fie multumiti candva!Nu sunt caini cu covrigi in coada nicaieri! Si niciunde iarba nu miroase asa! Vor veni multi inapoi cu coada intre picioare, candva cand poate noi ceilalti vom fi reusit sa ridicam tara asta la un alt nivel! Nici unul nu s-ar gandi la Romania, ci doar la el personal!

    3. Domnule Ghiban, in mod normal ar fi trebuit sa te injur, asa cum meriti! Vreau insa sa te rog sa te gandesti la urmatorul lucru: VIATA E PREA SCURTA PENTRU A TI-O IROSI IN ZADAR intr-o tara asa cum arata Romania de astazi. Ideea asta a lui Stalin potrivit careia cei ce abandoneaza lupta sunt niste nemernici care merita impuscati e depasita si nu are legatura cu lumea in care traim. Mult succes, Ștefan!

    1. Nu mai pot strainii ca au romanii scoala. Se p..a pe ea. Daca nu ai scoala lor, poti sa ai in Romania ce diplome si titluri vrei. In strainatate conteaza ce stii sa faci.

  6. Prea uor se abandonează și se destrama familii , plecând de la același mod de gândire, prea multe inițiative abandonate la primul obstacol ce pare mai greu de trecut, prea puțin analiză a fenomenelor încât se ajunge prea ușor la concluzia că toată lumea îi vinovată , mai puțin persoana în cauză. Cine este România dacă nu noi toți?. Cine trebuie să ne asigure prosperitate dacă nu noi înșine? E ușor să ne plasăm înafară, ca observatori și să așteptăm ca alții să ne rezolve problemele, fără implicare, fară responsabilitate directă....
    Sunt sigur ca acest "Stefan" nu a considerat ca e necesar sa se implice si sa ia atitudine mergand la vot si sa puna undeva stampila ... cuvantul ATITUDINE nu il are in vocabular, iar daca se lauda ca a avut 120 de salariati ... pleaca deoarece e mai usor sa se victimizeze ...sa iei ATITUDINE ... ""somnul natiunii naste monstri" iar tu sincer ... dormi

  7. Te inteleg perfect Stefan! Aici te lupti cu morile de vant si te simti ca un animal nu ca un om.
    Ghiban, pun pariu ca esti angajat ori la stat ori la privat si nu ai fost vreodata pus in postura sa vezi ce patimeste un proprietar de societate comerciala in Romania.

  8. Ai sa regreți momentul ăsta .... Cat despre cei care se cred oameni de afaceri va spun un singur lucru , dați cezarului partea lui... tuturor ne place luxul , mașini , bărci, hoteluri, tarfe,... pt ce??? La sfârșit toți servim prânzul sau cina cu o singura furculița

  9. Romanii, o natie de pupincuristi cu slapi si sosete flausate. Nici unul dintre asazisii patrioti care-l apostrofeaza pe "Stefan", nu au fost in stare sa conduca o afacere. Sunteti doar simpli iobagi, slugi pupincuriste si fara discernamant individual. Voi vreti patriotism si votati fii de comunisti sa va conduca. imi este sila de voi, lesuri de oameni ce sugrumati tinerele sperante in idea ca nu-s la fel de prosti ca voi. Va meritati soarta pe deplin.Saraci si prosti v-am lasat si a-ti devenit si mai saraci si mai prosti. Gloata de idioti. Au murit degeaba acei tineri cutezatori in 1989. Slugariti in continuare odraslele fostilor vostri sefi de partid. Mi-e mila de destinul vostru....

  10. Pentru "tanar" Du-te tare! Nu te-ntoarce si nu ne mai otravi cu vorbe inselatoare! Suntem poluati de 26 de ani cu astfel de mizerii si ca sa ma exprim mai pe sleau: Nu mai tine vrajeala!
    Noi astia carora te adresezi avem ratiune, facem distinctie dintre informatii cu, caracter general si cele cu, caracter particular. Apropo! La 121 de angajati, 50 de milioane e mult? O masa e mult? Cum de-ai scris factura pe genunchi? Chiar asa de pro... ne crezi?
    Tot noi astia ce se incapataneaza sa ramana suntem si cinstiti! Pe fermierul care a lasat cumparatorul sa decida pretul produselor l-ai uitat? Nu numai ca nu i s-a furat marfa, dar a avut si succes si va reveni.
    Ti-as da zeci de exemple de oameni harnici, cinstiti, inteligenti si de succes! Da' probabil aia sunt din alt aluat.

  11. Multi confunda tara cu politicienii si prostiile pe care le fac acestia. Din cate stiu pe timpul imperiului otoman se plateau taxe catre stat, tribut catre turci si multi oameni amarati luptau si mureau pentru tara lor, dar nu plecau. Pe timpul comunistilor multi oameni au murit in inchisori dar nu si-au tradat convingerile. In zilele noastre multi pleaca din tara spunand ca nu e bine aici, iar cand dau de greu in alta tara si pleaca si de acolo, asta arata ce caracter au. E ca si cand iti lasi casa in paragina iar cand niste vecini binevoitori o repara spui ca te intorci. Numai ca vecinii nostri de mai aproape si mai departe nu o sa ne repare tara daca o parasim toti, ci o s-o ocupe asa cum fac deja cu ajutorul firmelor care distrug si pleaca. Daca eu am defecte nu trebuie sa-mi schimb adresa ci comportamentul. Totul tine de educatie autoeducatie si educatie reciproca.

  12. problema nu e romania. problema sunt oamenii, care in loc sa lupte sa gaseasca o solutie abandoneaza. e usor sa astepti de la altii sa faca ceva. sistemul e infect, toata lumea stie, multi fura, si asta se stie, dar 90% dintre romani accepta acest lucru, barfesc si critica de mama focului, dar cand vine vorba de a ne uni sa fac ceva, sa schimbe ceva, ghici ce, nu face nimeni nimic, se sta comod in casa , pe canapea si se critica in continuare, alte nemultumiri. plecati dragilor din tara, o sa plec si eu, si nu o sa mai ramana nimeni..

  13. dintre toti comentatorii, cel mai de rea credinta sau poate doar idiot, este florin. Daca baiatul asta ar fi putut sa angajeze 121 de persoane din prima zi de functionare, nu ar fi scris aici. Ar fi fost pe undeva prin guvern sau prin vreun paradis fiscal. 50 de milioane amenda pentru prima factura numai unul ca florin ar putea da.

  14. Stefane, scrisoarea este un protest beton impotriva societatii si a sistemului creat, ce ma intriga si ma sperie in acelasi timp, este infectia de comentarii in proportie de 95%. Tu pleci, ok, dar noi nu avem cum sa ne mai facem bine cu asemenea cretini care flutura steagul Romaniei pe o movila de kakat, asta conform comentariilor facute. In concluzie, draga mea Romanie, cei ce mai pot face ceva o sa faca in continuare dar in alta parte, noi doi, nu ne ramane decat sa ne ducem la dracu......

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe