Afacerile deputatului liberal Cristian Buican! Parlamentarul vâlcean locuiește la sediul firmei Roxi Com SRL care are contracte cu statul

sâmbătă, 17 octombrie 2015

 

Președintele PNL Vâlcea se bate în ultima perioadă cu cărămida dreptății-n piept, mințindu-i cu NERUȘINARE pe vâlceni că el este cel mai corect politician de pe mapamond.  Ipochimenul politic Buican minte cum respiră!!! El nu face notă discordantă de toți politicienii acestei țări, dornici de îmbogățire rapidă, prin orice mijloace. Buican era rupt în fund la propriu până să intre în politica înaltă. Un umil profesoraș de matematică și supraveghetor la Direcția pentru Protecția Copilului. Politica l-a scos din foame pe el și pe multe dintre rudele acestuia care s-au aventurat în afaceri de zeci de miliarde de lei, multe dintre ele cu susținere politică.

Deputatul Cristian Buican locuiește, chipurile – cu chirie, de câțiva ani, împreună cu prietena sa, ziarista, într-un apartament cu trei camere din Râmnicu Vâlcea, pe strada Regina Maria, Bloc S 9. Imobilul îi aparține unui văr, Constantin Ștefan, patronul SC ROXI-COM SRL, firmă care are zeci de contracte cu instituții publice din județ.

De altfel, sediul ROXI-COM SRL, localitatea Ramnicu Valcea, judet Valcea este apartamentul în care locuiește Buican: Str. Regina Maria Nr. 18 Bl. S.9 Sc. A Ap. 7 Judet: Valcea Localitate: Ramnicu Valcea Telefon: 0744619258 | 0350408314 | Mobil: 0744619258 Fax: 0250744591, conform www.localbiz-valcea.ro

Ascensiunea Roxi Com

Începând cu anul 2006, an care marchează întâmplător și începutul ascensiunii politice lui Buican, SC ROXI-COM SRL din Râmnicu Vâlcea câştigă licitaţii publice pe bandă rulantă cu inspectoratele şcolare din ţară. Sume de ordinul miliardelor de lei intră lunar în contul acestei firme de apartament din Râmnicu Vâlcea, administrată de soţii Constantin şi Ana Ştefan. În acelaşi timp, Cristian Buican îşi petrece concediile cu familia Ştefan, prin locaţii exotice în afara ţării. Aşadar, lucrurile se leagă.

Contracte publice de miliarde de lei

Un contract încheiat de ROXI-COM este cel cu Inspectoratul Şcolar Olt şi are o valoare de peste trei miliarde lei vechi. Iată ce scrie în anunţul de atribuire: „Contract nr: 5334; Denumirea: Rechizite scolare pentru clasele a V-a, a-VI-a, si a-VII-aV.1) Data atribuirii contractului 7/14/2010; V.2) Numarul de oferte primite 2; V.3) Numele si adresa operatorului economic caruia i-a fost atribuit contractul: ROXI COM S.R.L. Adresa postala:  STR REGINA MARIA NR 18, BL S9, SC A, ET 3, AP 7, Localitatea:  Ramnicu Valcea, Cod postal:  240282, Romania, Tel. 0350408314, Email:  [email protected], Fax:  0250744591

V.4) Informatii privind valoarea contractului: Estimarea initiala a valorii contractului; Valoarea: 214015.00 Moneda: RON Fara TVA; Valoarea totala finala a contractului; Valoarea: 204287.00 Moneda: RON Fara TVA“

De asemenea, şi ISJ Gorj a apelat la serviciile ROXI-COM. Contractul şi comanda pentru livrarea manualelor au fost încheiate în data de 26 iulie. Societatea din Vâlcea va livra manualele de clasa a VIII-a: 1.725 de bucăţi. Maria Cochină, purtător de cuvânt a IŞJ Gorj a spus că şi în anii trecuţi s-a lucrat „aproximativ cu aceleaşi firme deoarece ambele părţi au fost mulţumite”. Contractul are o valoare de 40.000 de lei.

În anul 2008, când liberalii lui Buican erau la putere, iar fosta soţie a acestuia ocupa funcţia de inspector şef adjunct al Inspectoratului Şcolar Vâlcea, firma ROXI-COM a câştigat în mod „surprinzător“ câteva licitaţii publice organizate de instituţia vâlceană pentru achiziţionarea de rechizite şcolare. Şi atunci au intrat în conturile fără culoare politică alte câteva miliarde de le

De asemenea, societatea ROXICOM din Râmnicu Vâlcea, patronată de ruda președintelui PNL Vâlcea, Cristian Buican, a încasat în ultimii doi ani peste 2 miliarde de lei de la Centrul Regional de Formare Profesională Vâlcea, dar și de la Primăria Râmnicu Vâlcea, când primar era liberalul penal Emilian Frâncu. Fibuican vanator mistretiirma respectivă este prezentă în mai multe primării și instituții conduse de membri ai PNL Vâlcea! Contractele au fost acordate prin procedura „cumpărarea directă“, adică fără licitație, fără cerere de ofertă.

Familia Buican rade pădurile Vâlcii

In anul 2013, firma familiei deputatului liberal de Vâlcea, Cristian Buican, Dendros SRL (administrată de Mihai Buican, fratele parlamentarului), de la Perisani, a avut o cifra de afaceri de aproape 28 de miliarde lei vechi din activitati forestiere. La poarta casei din Perişani a deputatului Cristian Buican a apărut un utilaj TAF nou-nouţ, dintr-acelea cu care se lucrează la pădure, cu o valoare de câteva zeci de mii de euro. De asemenea, aceeaşi familie mai are în dotare şi un camion cu care se transportă frecvent sute de metri cubi de lemne. Din informaţiile culese din teren de către redactorii noştri, rudele deputatului Buican taie la greu lemne din pădurile localităţii Perişani, pe care le valorifică în judeţ şi în întreaga ţară. Dar aceasta este altă poveste, pe care o vom detalia cu altă ocazie. Dacă activitatea comercială şi forestieră ar fi legală, nu ar fi nici o problemă. Surse din interiorul Autorităţii Rutiere Române Vâlcea ne-au confirmat faptul că, în repetate rânduri, inspectorii ARR au depistat în teren un camion cu numărul de înmatriculare …Vl – LOV, încărcat full cu lemne, care nu deţinea documentele legale de însoţire a mărfii... Fostul director ARR Vâlcea, actualul senator PSD, Florinel Butnaru, ne-a confirmat această informație la data respectivă.

Deputatul Buican: I „LOV” MONEY!

Deputatul PNL Cristian Buican a trecut de la afacerile cu lapte de Perişani la „bussinesuri” mai bănoase. Buican a intrat puternic în afacerile cu amaneturi. Deja Buican „Family” a deschis trei amaneturi în oraş. „Amanet Lov Credit” are închiriate spaţii în zona Gib Mihăescu, pe strada Matei Basarab şi în cartierul Ostroveni. În această afacere, Buican îl bagă din nou la „înaintare” pe fratele său. Acesta apare în actele firmei, ca fiind administratorul societăţii. Interesant este faptul că preşedintele PNL Vâlcea foloseşte oamenii angajaţi de partid să-i lucreze la amanetul personal.

Politicianul Pinochio: Nu am câştigat suficient cât să-mi fac o casă

Deputatul liberal Cristian Buican pretindea în urmă cu ceva timp că este un om sărac lipit pământului. Mai să ne dea lacrimile când am citit, dintr-un ziar local, explicaţiile de toată jena pe această temă: „Banii pe care i-am avut i-am investit în filiala Vâlcea a PNL. În declaraţia mea de avere apar completate foarte puţine rubrici… Din păcate locuiesc în chirie. Nu am câştigat suficient cât să-mi fac o casă. Am fost plătit foarte prost, am lucrat în învăţământ, iar statul român a plătit foarte prost profesorii. Singura perioadă în care statul român a plătit bine profesorii a fost între 2005-2008. Dacă mi-aş face o casă sunt sigur că veţi semnala de unde aş avea fonduri să mi-o ridic”. Cu toate acestea, Buican afişează o opulenţă financiară de-a dreptul sfidătoare pentru oamenii de rând din Colegiul Brezoi. Preşedintele PNL Vâlcea derulează capital financiar prin intermediul familiei sale, deţinând: o fabrică de prelucrare a laptelui (a împânzit muncipiul cu dozatoare cu conţinut oarecum îndoielnic), utilaje pentru exploatare forestieră plus case de amanet în Râmnicu Vâlcea (Credit Lov) etc. Buican este un om bogat, care preferă să locuiască în continuare într-un apartament oferit cu generozitate de patronul de la Roxi Com, cu toate că şi-ar permite oricând să-şi cumpere o casă.

Tiberiu Pîrnău

Dă-i un răspuns lui Luican Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

3 comments on “Afacerile deputatului liberal Cristian Buican! Parlamentarul vâlcean locuiește la sediul firmei Roxi Com SRL care are contracte cu statul”

  1. Dracusorilor de la Ziarul de Valcea,spune-ti drept:informatiile astea le aveti de la Servicii?Sunt prea multe si prea exacte pentru a fi simple anchete jurnalistice...

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe