Pe cine deranjează ora de Religie ?

joi, 5 martie 2015

 

De ce să-ţi înscrii copilul la ora de Religie? Pentru că participarea copilului la ora de Religie îl ajută pe acesta să înţeleagă lumea din jurul său şi îi dă un sens în viaţă. La ora de Religie copilul ajunge atât să se cunoască pe sine însuși, cât și să deosebească binele de rău, în așa fel încât să facă binele și să se ferească de rău.

Ora de Religie îi deranjează numai pe aceia care, prin faptele lor, nu se regăsesc în modelele vrednice de urmat ale istoriei. În slujba "Canonul cel Mare", de curând săvârșită în biserici, am auzit cântându-se: "Pildele Scripturii celei noi îți aduc ție, ca să te aducă pe tine, suflete al meu, spre pocăință; râvnește, dar, drepților, iar de păcătoși te leapădă, și înduplecă pe Hristos cu rugăciunile tale, cu postul, cu curăția și cu smerenia". Nici o altă materie nu propune pilde vrednice de urmat precum face ora de Religie, care îi îndeamnă pe copii să imite faptele celor buni, care au înfrumusețat viața lumii, și să se ferească de a urma celor răi, care au înmulțit în jurul lor suferința.

Cerul şi pământul nu sunt produsul întâmplării, ci iubirea lui Dumnezeu arătată omului; omul nu este un animal evoluat, ci o făptură creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu; după moarte sufletul omului rămâne viu și conștient de sine, urmând a fi judecat pentru faptele săvârșite în viață. Neavând aceste pietre de temelie așezate bine în sufletul său, copilul se va îndepărta tot mai mult de modelul familiei tradiționale și de adevăratele repere morale. În mod evident și eficient, ora de Religie contribuie la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare, luptând pentru unitatea familiei, a egalității de drepturi și a limitării excluziunii sociale.

În perioada regimului comunist, care a încercat să creeze o societate controlată la maximum, credinţa în Dumnezeu a fost receptată ca un factor ce opunea rezistență, pentru că omul credincios este și rămâne liber, indiferent de regimul social în care trăiește. În orice timp, orice forţă politică sau apolitică care doreşte să controleze o societate va ataca în primul rând Religia. Acum, să ne întrebăm: Cine luptă, de fapt, împotriva Religiei și cine dorește să controleze societatea românească actuală? Oare, grupările minoritare care lovesc în Biserică și în Școală doresc în mod sincer binele românilor, ori își urmăresc numai propriile interese, străine de cultura și spiritualitatea bimilenară a neamului românesc?!

Trecutul religios al Europei sta la baza lumii în care trăim astăzi. Cele mai mari creații de artă provin, în mare parte, din arta religioasă. Nu putem să înțelegem cultura și istoria lumii, a Europei sau a României fără factorul religios. Apoi, știind faptul că istoria se repetă, suntem dispuși să retrăim erorile trecutului?! Chiar și numai experimentul comunist, care a urmărit crearea unui "om nou" şi a unei alte "culturi", îndepărtând educația religioasă, ar trebui să ne fie de ajuns pentru a ne face să cântărim bine rolul orei de Religie în Școală și în viitorul țării noastre.

Nu depun cerere de retragere de la ora de Religie cei puţini, ci depun cerere de înscriere cei mulţi. Adică o minoritate determină felul în care se aplică un drept legal al unei majorităţi legitime. Nu trăim, oare, timpul despre care a profețit Prorocul Isaia, când a zis: "Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar! Vai de cei care sunt înţelepţi în ochii lor şi pricepuţi după gândurile lor!" (Isaia 5, 21-21).

Deși s-a văzut deja cum în diverse ţări occidentale, după anularea orei de Religie, gradul de violenţă în școli, folosirea drogurilor, abuzurile sexuale și infracționalitatea în rândul tinerilor a crescut alarmant, unii români tot nu se trezesc din vrăjile rostite de cei care luptă pentru secularizarea vieții românești. Lupta pentru scoaterea Religiei din școali este numai primul pas din planul de scoatere a lui Dumnezeu din conștiința poporului român. Religia creștină, care propovăduiește în mod absolut iubirea, iertarea, pacea și comuniunea deplină între oameni, este un fapt ce ține de siguranţa naţională.

La nivel internațional, lumea actuală are nevoie mai mult decât oricând de învățătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care zice: "Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi" (Matei 5, 44-45).

În concluzie, pe cine deranjează ora de Religie? Este evident: pe cei care nu sunt de acord cu cele zece porunci ale Decalogului; pe cei care luptă împotriva familiei tradiționale, constituită dintr-un bărbat și o femeie; pe cei străini de valorile naționale; pe cei care nu mai suportă mustrările propriei conștiințe; pe cei care vor să controleze în detaliu viața personală a fiecărui om; pe toți cei care luptă împotriva lui Dumnezeu, făcând, conștient sau nu, voia celui viclean.

Miercuri, joi și vineri (6 martie) sunt ultimele trei zile în care părinţii copiilor minori şi elevii care au împlinit vârsta de 18 ani pot depune Cererea pentru a participa la ora de Religie. Ora de Religie nu poate fi înlocuită cu nici o altă materie!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 comments on “Pe cine deranjează ora de Religie ?”

  1. Încurcati marfa cu ambalajul. Nimeni nu doreste scoaterea religiei din scoli. E vorba de dreptul fiecaruia de a alege daca face sau nu religie in scoala. Nu prea intelegeti mare lucru din decizia CC.

  2. cine semneaza textul asta? alte argumente decat texte din biblie nu ati gasit?

    "Deși s-a văzut deja cum în diverse ţări occidentale, după anularea orei de Religie, gradul de violenţă în școli, folosirea drogurilor, abuzurile sexuale și infracționalitatea în rândul tinerilor a crescut alarmant...."

    sa muriti voi ca asa s-a intamplat?

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe