|marți, octombrie 19, 2021
  • Follow Us!

În şcolile din Vâlcea există o REŢEA DE VÂNZARE DE DROGURI! 

Romeo_Radulescu_pag1

 

Începând cu data de 15 septembrie 2014 mă voi ocupa personal de verificarea și combaterea fenomenului consumului de droguri în instituțiile de învățământ din Râmnicu Vâlcea. Ipoteza conform căreia în școli există o adevărată rețea de vânzare a acestor substanțe a fost discutată în audienţe cu părinți revoltați, care au cerut sprijin de la un alt nivel. Nu sunt la prima încercare de a combate fenomenul consumului de droguri, cu precădere în instituții de învățământ și sper, cu tărie, să nu mai fie nevoie și de alte tentative, iar consumul drogurilor în rândul tinerilor să nu ia amploare.

În speranța că elevii conștientizează pericolul consumului de droguri ușoare și popularizează în rândul generației lor riscurile acestuia, vreau să sprijin părinții și cadrele didactice în lupta cu drogurile din școli. Elevii și copiii noștri au nevoie de sănătate, în primul rând și de minți lucide pentru a beneficia de educație.

 

Romeo RĂDULESCU

Deputat PDL

Circumscripţia electorală nr. 40

Colegiul uninominal nr. 1 – Judeţul Vâlcea

One Response to În şcolile din Vâlcea există o REŢEA DE VÂNZARE DE DROGURI!

  1. RECORDUL : Sc. Cpt. N. PLESOIANU

    AICI, LA Sc. Cpt. N. PLESOIANU, E SAT FARA CAINI – DE LA PORTAR PANA LA DIRECTOR – PE NIMENI NU-L INTERESEAZA DE NIMIC, FIECARE ASTEPTAND SA TREACA LUNA SI SA-SI IA LEAFA, PLUS UNELE INTERESE SI INVARTELI, CU SPAGILE AFERENTE !!!
    DECI, ELEVII – TOTAL NESUPRAVEGHEATI – FAC, ABSOLUT, TOT CE LE TRECE PRIN MINTE, IAR CONSUMUL SI TRAFICUL DE DROGURI SUNT IN
    FLOARE …

     

Reply to RECORDUL : Sc. Cpt. N. PLESOIANU