Garda de Mediu a rămas fără şef: postul lui Ilie Amuzan va fi scos la concurs în februarie

luni, 13 ianuarie 2014

Ilie Amuzan, fostul primar al oraşului Călimăneşti, nu mai este şeful Gărzii de Mediu Vâlcea din luna decembrie. Postul de comisar-şef va fi scos la concurs în luna februarie. Se pare însă că acesta a hotărât să se pensioneze mai repede deşi, legal, mai avea câteva luni la dispoziţie pentru depunerea dosarului la Casa de Pensii. Postul de comisar-şef va fi scos la concurs în luna februarie. Printre persoanele care ar putea ocupa funcţia se numără Ştefan Păun, unul dintre comisarii Gărzii de Mediu. Acesta se numără printre persoanele agreate şi de Ion Cîlea, preşedintele PSD Vâlcea. În urmă cu mai puţin de un an, pesedistul Ilie Amuzan, fostul primar al oraşului Călimăneşti, a fost numit comisar-şef al Gărzii Judeţene de Mediu Vâlcea. Postul a fost obţinut în urma unui concurs la care au mai participat doi oameni din sistem: controversatul Tiberiu Berbece (fostul şef al instituţiei) şi Ştefan Păun. Concursul s-a desfăşurat pe 20 februarie 2013 proba scrisă şi pe 22 februarie examenul oral. Amuzan a câştigat acumulând 71,5  puncte din 100, la scris, şi 100 de puncte la oral. Instituţia s-a reorganizat sub noua conducere ministerială a Rovanei Plumb. Tiberiu Berbece conducea Garda de Mediu pe toate cele cinci judeţe ale Olteniei. Postul dispare odată cu noua organizare, aşa încât Amuzan avea sub tutelă doar Vâlcea. Berbece este unul dintre cei mai longevivi directori, având în mod foarte bizar sprijinul tuturor partidelor care s-au perindat la guvernare. Până acum a ieşit cu bine din toate încercările de schimbare, driblând eventualele debarcări. Dacă la jocuri de culise a fost tare, ţinându-se bine de scaun, nu la fel s-a întâmplat când a fost pus în faţa unui concurs.

Sursa: adevarul.ro

Dă-i un răspuns lui ovidiu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Garda de Mediu a rămas fără şef: postul lui Ilie Amuzan va fi scos la concurs în februarie”

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe