Virgil Măgureanu, intră în hora mitei de la Hidroelectrica. Fostul șef al SRI, prieten la cataramă cu șpăgarul vâlcean Ion Mihăilă

joi, 7 noiembrie 2013

• Ieri, copii de miliţieni, azi, «băieţi deştepţi». Grupul de la Cluj care vroia să “spargă” Hidroelectrica, bazat pe odrasle de generali

Mita de la Hidroelectrica bagă în audieri personaje cu stagii importante în serviciile secrete. Miercuri a fost audiat la DNA fostul şef al SRI, Virgil Măgureanu. Este o premieră în anchetele anticorupţie când un personaj care a condus ani buni principalul serviciu de informaţii este invitat pentru declaraţii la DNA. Măgureanu a spus că a venit la DNA în calitate de martor în dosar.  Audierea lui Măgureanu are loc după ce unul dintre actorii principali ai mitei de 2 milioane de euro – Remus Criste ­ a fost şi el chemat la DNA. Criste este directorul general şi acţionar la Energon, firma din Cluj care a lansat un contract gigant de cumpărare de energie – de 262 milioane euro , a cărui aprobare urma să fie “unsă” cu mita de milioane. Criste nu este învinuit deşi, potrivit declaraţiilor celor arestaţi până acum în dosar, dar şi a denunţătorului – Remus Vulpescu, de la Energon pleca promisiunea de mită. Banii erau negociaţi de Brădean, director marketing-furnizare la Hidroelectrica, şi Ioan Mihăilă, consilier al ministrului Energiei. Prezenţa lui Măgureanu, chiar şi numai ca martor în acest dosar, confirmă informaţiile din articolul “Ieri, băieţi de miliţieni, azi, băieţi deştepţi” publicat în Jurnalul Naţional în 25 octombrie a.c. În afacerile cu energie ale unui grup de interese de la Cluj se înşiră ca mărgelele pe aţă băieţii lui Virgil Ardelean (fost şef la “Doi şi un sfert”), Virgil Măgureanu, fost şef al SRI, Rusu Stoian, general , fost comandant al Miliţiei Cluj, şi apoi, primul şef al unităţii “Doi şi un sfert”.

Alin Ardelean, audiat şi el miercuri la DNA după Virgil Măgureanu, a fost principalul acţionar al Energon până în 2008, când şi-a cedat părţile sociale către firmă şi lui Remus Criste. Ardelean ar figura încă între salariaţii de la Energon, firma cu 12 angajaţi şi un capital social de 2.000 de lei când a intrat pe piaţa energiei.

Încrengătura din grupul de la Cluj care face afaceri încrucişate cu energie, cuprinde alături de Energon şi firmele Transilvania Energy, Ten Group iar între decidenţi pe Alin Ardelean, Laurenţiu Măgureanu, Rareş Rusu. Rusu este fost candidat pentru Parlament în 2012 al Alianţei ARD şi a fost  şef de cabinet al lui Videanu, Seculici şi Vasile Blaga.

Este de menţionat că săptămâna trecută, în plin scandal al mitei la contractul uriaş, Remus Criste s-a întâlnit, cu ocazia inaugurării noii piste a Aeroportului din Cluj, cu Gelu Oltean, actual şef al “Doi şi un sfert”. Informaţia de presă nu a fost dezminţită de Oltean, care este şi secretar de stat.

Şirul celor audiaţi în dosar de procurori i-a inclus până acum pe Remus Borza, preşedintele Comitetului de Supraveghere al Hidroelectrica, pe Remus Vulpescu, denunţător, dar şi membru al aceluiaşi Comitet de supraveghere. Virgil Măgureanu, audiatul de miercuri, ar fi avut strânse legături cu Ioan Mihăilă, arestat în dosar, pe care îl cunoaşte din perioada anilor ’90, când Mihăilă a fost preşedinte al Bankcoop. Mihăilă a dispărut strategic în SUA după falimentul băncii, dar a revenit ca un personaj atotputernic în zona energiei în ultimii ani. Tot Mihăilă l-ar fi propulsat pe Eugen Brădean, şi el fiu de miliţian, în directoratul Hidroelectrica.
Contractul cu clopoţei propus de Energon şi susţinut de Mihăilă, Brădeanu ş.a. ar fi adus un beneficiu net de cel puţin 8 milioane de euro “băieţilor deştepţi” din grupul Energon. Audierile continuă şi vom avea alte figuri importante în pelerinaj la DNA.

Jurnalul.ro

Dosarul mitei de la Hidroelectrica: Fostul director al SRI Virgil Magureanu si fiul lui Virgil Ardelean - fost sef al DGIPI, audiati la DNA    

de Alina Neagu     HotNews.ro
Miercuri, 6 noiembrie 2013, 14:53 Dosare Anticoruptie

 

Fostul director al SRI Virgil Magureanu si Alin Ardelean, fiul lui Virgil Ardelean, fostul sef al Directiei Generale de Informatii si Protectie Interna (DGIPI) din MAI, au fost audiati miercuri, in calitate de martori, de procurorii DNA in dosarul mitei de la Hidroelectrica, anunta Agerpres. In acest dosar au fost arestati Ioan Mihaila, membru in Consiliul de Supraveghere al SC Hidroelectrica SA si consilier al ministrului delegat pentru Energie, acuzat de dare de mita, si Eugen Bradean, director comercial al aceleiasi societati si membru al Directoratului, acuzat de complicitate la luare si dare de mita.Presa locala din Cluj Napoca a scris ca Alin Ardelean ar fi fost asociat cu Rares Criste, administratorul firmei Energon, specializata in comercializarea energiei electrice. Energon a fost la un pas de a beneficia de un contract urias de furnizare de energie care ar fi prejudiciat Hidroelectrica cu aproximativ 90 de milioane euro.

Potrivit DNA, in luna octombrie, Ioan Mihaila i-a promis lui Remus Vulpescu, membru in Consiliul de Supraveghere al SC Hidroelectrica SA, suma de 1,4 milioane euro pentru ca acesta din urma, in exercitarea atributiilor de serviciu, sa voteze favorabil incheierea de catre Hidroelectrica a unui contract bilateral pe patru ani de vanzare a energiei electrice catre firma 'Energon Power and Gas' din Cluj, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei - aproximativ 262.980.000 euro), acestea reprezentand conditii defavorabile pentru societatea in cauza.

DNA sustine ca promisiunea de dare de mita s-a facut cu ajutorul lui Bradean iar suma promisa urma a fi disimulata sub aparenta unui contract de comision care ar fi fost incheiat de o firma off-shore si firma achizitoare a energiei electrice. "Potrivit actului constitutiv al companiei Hidroelectrica, puterea de decizie este repartizata intre Adunarea Generala a Actionarilor, Consiliul de Supraveghere si Directorat. Astfel, toate contractele de vanzare a energiei electrice peste cantitatea totala contractata de 500 Giga Watti Ora (Ghw) trebuie aprobate in Consiliul de Supraveghere, din care facea parte Ioan Mihaila. Asemenea contracte sunt supuse anterior avizarii Directoratului din care facea parte si Eugen Bradean", sustin procurorii anticoruptie.

Ion Mihăilă, vâlcean controversat, administrator special Hidroelectrica

Un vâlcean a ajuns în prima linie a hidroenergiei româneşti. Inginerul Ion Mihăilă, şeful mai multor şantiere de lucru din perioada comunistă, este preşedintele nou-înfiinţatei structuri Hidroelectrica-Serv SA, societate care înglobează toate filialele Hidroserv din ţară. Mihăilă a ajuns în această poziţie datorită relaţiei foarte bune pe care o are cu ministrul delegat pentru Energie, pesedistul Constantin Niţă. Cu toate acestea, fiul lui Mihăilă este singurul parlamentar PNŢCD din ţară intrat în legislativul României sub sigla ARD, în decembrie 2012.

Prin hotărârea numărul 39, din 25 mai 2013, a Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) Hidroelectrica SA, filialele de reparaţii şi servicii Hidroserv Curtea de Argeş, Haţeg, Porţile de Fier, Râmnicu Vâlcea, Sebeş, Slatina, Cluj-Napoca, Bistriţa şi Hidroelectrica Bucureşti au fuzionat pentru a constitui SC Hidroelectrica Serv SA. Măsura de fuziune a tuturor filialelor Hidroserv din ţară este mai veche şi aparţine administratorului judiciar Remus Borza. Acesta a susţinut în repetate rânduri că prin Hidroserv se scurg o grămadă de bani către „băieţii deştepţi” şi se „consumă” multe salarii pentru personalul TESA.

 

Doi într-unul

Prin aceeaşi decizie care stipulează fuziunea, s-a numit şi Consiliul de Administraţie al Hidroelectriva Serv. Primul membru numit, care va avea şi calitatea de preşedinte CA, este Ioan Mihăilă, originar din Călimăneşti, judeţul Vâlcea, deşi conform hotărârii are domiciliul stabil în Bucureşti. În afară de el, au mai fost numiţi în CA încă patru membri. Tot pe 25 mai, s-a decis schimbarea din funcţie a administratorului special al Hidroelectrica SA, controversatul Remus Vulpescu. În locul acestuia, prin decizia numărul 36 a AGA, a fost numit tot Ioan Mihăilă. Filiera prin care Mihăilă a ajuns pe aceste înalte posturi ţine de Constantin Niţă, ministrul pesedist delegat pentru Energie. De cum a primit mandatul din partea lui Victor Ponta, Niţă a ţinut cu tot dinadinsul ca Mihăilă să-i fie consilier.

Controversat şi-n comunism, şi-n capitalism

Ioan Mihăilă este o persoană foarte controversată. Înainte de 1989, a fost pentru o perioadă un „răsfăţat” al sistemului, fiind ani buni şeful TCH. A condus şantierele de lucru pentru mai multe hidrocentrale de pe Olt, una dintre ele şi cea mai importantă fiind cea de la Turnu – Călimăneşti. Ulterior, a intrat în conflict cu oameni din conducerea sistemului şi a fost îndepărtat de la şefia TCH. După 1989, când deţinea un capital financiar de invidiat, a fost preşedintele CA al Bankoop. În urma scandalului creat după falimentarea dirijată a Bankoop, Ioan Mihăilă a fost urmărit de autorităţi, stând ani buni fugit din ţară. Se bucură în continuare de un capital financiar de invidiat, dar şi de relaţii în diferite medii politice înalte.

Fiul, Uţu, singurul ţărănist din Parlament

Pe băiatul noului administrator special al Hidroelectrica SA îl cheamă tot Ioan Mihăilă, dar majoritatea cunoscuţilor îi zic Uţu. Este singurul parlamentar pe care PNŢCD îl are. În decembrie 2012, a intrat în Camera Deputaţilor din partea Alianţei România Dreaptă (ARD), pe colegiul nr. 46, în Sectorul 6. Se vede treaba că familia Mihăilă este suspect de bine implicată politic, „ca românul imparţial pe la toate partidele.” Tatăl, consilier de ministru pesedist şi intrat pe funcţii cheie pe filiere social-democrate. Fiul, parlamentar din partea ARD, fost director al Direcţiei de investiţii în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), condus de Elena Udrea. A fost implicat în scandalul pământurilor cerute mită de familia Udrea-Cocoş lângă pârtia de schi de la Voineasa. Inginerul Gheorghe Deaconeasa, păgubitul de atunci, care a dat din terenul său proprietate personală unor trimişi ai Elenei Udrea, l-a acuzat pe Uţu Mihăilă de faptul că a fost implicat în toată afacerea. Denunţul public a fost făcut pe postul de televiziune Antena 3. (INDISCRET.RO)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Virgil Măgureanu, intră în hora mitei de la Hidroelectrica. Fostul șef al SRI, prieten la cataramă cu șpăgarul vâlcean Ion Mihăilă”

  1. Ce se intimpla si la CEZ e jale .Nimeni nu vede .CEZ Craiova se afla intr-o gaura mare.Toti angajati de la CEZ au jumulit cit au putut.Case ,proprietati pe mina cu insurgenti securitati din Craiova,acei securisti trecuti de mult in rezerva,dar uniti in jurul Primariei,a Prefecturi,altele.Nimeni nu vede nuaude,si-au angajat badigoarzi fiindca e la moda si risti sa maninci bataie ca la concertul Cargo de la Timisoara.Politia ,sri -ul tac si primesc si ei dreptul.Nu toti ci uni cu spatele asigurat.
    -Craiova Calea Bucuresti Rotonda Stomatologie
    Lipite de curtea spitalului de Neuro Phihiatrie doua chioschiuri care pun adaos comercial foarte mare.Unul gestionat de una MONICA ,celalalt gestionat de una MILI.cumparatori se pling ca de 20 ani sunt inselati la vinzare.
    -Greva celor din spitale care nici nu apuca bine sa ajunga la serviciu si pleaca sa-si vinda pe la diferite cheoschouri pachetele de cafea si de tigari primite si fac greva.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe