MAFIA a sufocat Spitalul Judeţean de Urgenţă din Vâlcea

luni, 25 noiembrie 2013

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Râmnicu Vâlcea este cel mai mare spital din judeţ şi are, anual, peste 55.000 de pacienţi. Bolnavii sunt nevoiţi să-şi cumpere până şi banalul algocalmin din farmaciile de la poarta spitalului şi să scoată din buzunare cel puţin 10 lei dacă vor cearceafuri mai bune pe pat. Managerul unităţii spitaliceşti vorbeşte despre subfinanţarea din sistem şi spune că abia a reuşit, luna trecută, să-i plătească pe cei peste 1000 de angajaţi. Chirurgul Constantin Ploscaru susţine, însă, că în spital se fac în continuare angajări în timp ce pacienţii sunt nevoiţi să-şi cumpere toate medicamentele. „E grav că bolnavii îşi cumpără integral medicamentele deşi sunt internaţi în spital. În sistemul de sănătate, banii alocaţi sunt puţini, se fură permanent, iar indiferenţa politică e crasă. Important e să nu se mai facă angajări pe bani, pe 2000-3000 de euro. În spital, se fac în continuare concursuri, tot timpul apar feţe noi”, mai spune Constantin Ploscaru. Ginecologii, reclamaţi la Colegiul Medicilor La Colegiul Medicilor Vâlcea au fost depuse în acest an cinci plângeri, din care patru au fost depuse de femei care au trecut prin Maternitate. Una dintre sesizări a fost înregistrată de o tânără de 35 de ani din Râmnicu Vâlcea. În luna martie a acestui an, Denisa Pitoroac, însărcinată în 5 luni, a avortat singură într-un salon al Secţiei de Obstetrică şi Ginecologie din cadrul SJU Vâlcea. Femeia se internase pentru că avea o sarcină cu probleme, dar medicul care a internat-o nu a mai trecut însă prin salon într-una din nopţi, iar femeia a născut prematur în salon, în faţa celorlalte paciente. Familia a depus plângere la Colegiul Medicilor, însă medicul nu a fost sancţionat pentru că tânăra avusese probleme pe toată perioada sarcinii. Un alt ginecolog a fost acuzat în vară de ucidere din culpă de o fostă pacientă. Bebeluşul Elenei Zăgărin a murit imediat după naştere pentru că nou –născutul avea lichid amniotic într-unul din plămâniÎn aceste zile, la Colegiul Medicilor a fost depusă o sesizare faţă de medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean. Familia unei tinere de 26 de ani care a decedat săptămâna trecută reclamă că medicii de la Urgenţe au trimis-o acasă fără să o supună unor investigaţii medicale amănunţinte.

Sursa: adevarul.ro

Dă-i un răspuns lui robert Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

3 comments on “MAFIA a sufocat Spitalul Judeţean de Urgenţă din Vâlcea”

  1. Buna ziua,domnule Calea,ce se intampla la Spitalul Judetean,d-voastra stiti,altfel de ce nu luati masuriile necesare,nu iese fum ,fara foc,deci sper ca veti ajuta spitalul cu fonduri,va multumesc.

    1. Matusa mea Maria Radut a fost adusa cu Smurd-ul la URGENTA in seara de 8/9 Noiembrie 2015.
      Verisoara mea- Geta- fiica Mariei a fost sunata din Spital pe 9 ca sa vina sa o ia pt ca I se face EXTERNAREA !!!.Geta ca ori ce om precaut i-a luat papuci, halat, cana, etc in cazul in care POATE mai ramine in Spital. Cind a ajuns la Spital I s-a spus ca nu mai este in Spital pentru ca a fost transferata la MORGA Spitalului.
      Bineinteles ca nimeni nu a stiut DE CE nu I s-a spus ca a MURIT !?
      Pina nu a dat 200 Roni/LEI -"DOUA SUTE" personalului, nu i-au dat trupul neinsufletit al matusei Maria.
      Ce fel de SPITAL E ACEST SPITAL?!?
      De ANIMALE SALBATICE SAU DE CRIMINALI ???
      CINE CONDUCE ACEST SPITAL?
      CINE CONDUCE SECTIA DE URGENTA ?
      CINE CONDUCE SECTIA DE MORGA ?

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe