Întreaga conducere a firmei Mentchim, găsită VINOVATĂ de prejudiciul de 1,8 milioane euro

duminică, 17 noiembrie 2013

Luna trecută, Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat sentinţele în dosarul în care procurorii DNA au trimis în judecată şase persoane din conducerea societăţii Mentchim în legătură cu un prejudiciu de 1,8 milioane de euro. În Dosarul nr. 6267/288/2008, Curtea de Apel Iulia a pronunţat Hotarârea nr. 1083/30 octombrie 2013, prin care a menţinut decizia Judecătoriei Hunedoara în sensul respingerii, ca nefondate, recursurile declarate de Crânguş Valentina, Budea Georgiana, Presură Drăghici şi Buştean Ion şi i-a obligat să achite statului câte 1.500 lei, fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în recurs. De asemenea, intanţa din Alba Iulia a aplicat inculpatului Aldescu Iliuţă Ionel pedeapsa de trei ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, două luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu infracţiunea de corupţie. Totuşi, în cazul lui Aldescu Iliuţă Ionel se suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani compus din cuantumul pedepsei închisorii la care se adaugă un interval de timp de trei ani. Pe durata termenului de încercare obligă pe Aldescu Iliuţă Ionel să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte o dată la 3 luni la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi la datele stabilite de acesta; să anunţe Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; să comunice şi sa justifice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi schimbarea locului de muncă; să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Tot Curtea de Apel Alba Iulia a aplicat inculpatului Ion Mihai pedeapsa de trei ani ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi a dispus ca inculpatul să execute în final pedeapsa de cinci ani închisoare şi doi ani pedeapsa complementară constând în interzicerea unor drepturi. S-a constatat că din totalul prejudiciului, la plata căruia a fost obligată în calitate de parte responsabilă civilmente SC Gen Fero Chim Construct SRL în favoarea SC Mentchim SA, a mai rămas de achitat suma de 729.000 lei.

Trebuie să spunem că Judecătoria Hunedoara a condamnat-o în 2011 pe Crînguş Valentina la trei ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi două luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu infracţiunea de corupţie. Suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare compus din cuantumul pedepsei închisorii la care se adaugă un interval de timp de trei ani. Pe durata termenului de încercare, Judecătoria Hunedoara a obligat pe Crînguş Valentina să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte o dată la 3 luni la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea la datele stabilite de acesta; să anunţe Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; să comunice şi sa justifice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea schimbarea locului de muncă; să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Budea Georgiana a fost condamnată la trei ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, însă a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare compus din cuantumul pedepsei închisorii la care se adaugă un interval de timp de trei ani. Presură Drăghici a fost condmanat la trei ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi patru luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, dar a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare compus din cuantumul pedepsei închisorii la care se adaugă un interval de timp de trei ani. Ion Mihai a fost condamnat la şase ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de opt ani închisoare. Buştean Ion a fost condamnat la trei ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, însă a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare compus din cuantumul pedepsei închisorii la care se adaugă un interval de timp de trei ani.

 

Timp de doi ani, societatea a derulat afaceri comerciale frauduloase

 

În urmă cu 5 ani, trei foşti directori ai Mentchim au fost deferiţi justiţiei pentru că au golit conturile societăţii la care lucrau, în favoarea unor firme din Bucureşti şi Severin. Procurorii anticorupţie din cadrul DNA Piteşti au dispus trimiterea în judecată a şase persoane, acuzate de producerea unui prejudiciu de peste 1,8 milioane de euro în dauna societăţii MENTCHIM SA Râmnicu Vâlcea (firmă la care statul este acţionar prin intermediul SC OLTCHIM SA Râmnicu Vâlcea). În fruntea listei de acuzaţi se află Valentina Crânguş, fostă directoare economică a MENTCHIM, acuzată de abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, Georgiana Budea, fostă directoare comercială a firmei, acuzată de abuz în serviciu, şi Drăghici Presură, fost contabil-şef al aceleiaşi societăţi, pentru abuz în serviciu şi fals la Legea contabilităţii. Au mai fost deferiţi justiţiei Ion Mihai şi Iliuţă Ionel Aldescu, directorul general, respectiv administratorul SC GEN FERO CHIM SRL Bucureşti, puşi sub acuzare pentru complicitate la abuz în serviciu şi pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, precum şi Ion Buştean, administrator la SC NEERAL IMPEX SRL Drobeta Turnu Severin, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu. Anchetatorii au reţinut în rechizitoriu că, în perioada 30 iulie 2005 - 9 iulie 2007, societatea a derulat afaceri comerciale frauduloase cu reprezentanţii SC GEN FERO CHIM SRL Bucureşti şi SC NEFERAL IMPEX SRL Drobeta Turnu Severin. Concret, SC MENTCHIM SA Râmnicu Vâlcea a încheiat cu societăţile sus-menţionate trei contracte comerciale cu încălcarea normelor legale şi ale atribuţiilor de serviciu şi a efectuat plăţi către aceste firme în baza unor documente fiscale falsificate, anulate sau stornate, în repetate rânduri, fără ca societăţile beneficiare ale plăţilor să fi livrat vreodată marfă. Majoritatea documentelor de livrare nu au fost înregistrate în evidenţele contabile ale nici uneia dintre societăţi. Mai mult decât atât, în ceea ce priveşte unul dintre contractele încheiate cu SC GEN FERO CHIM SRL, s-au întocmit note de recepţie în fals pentru livrări de aproximativ 3.400.000 de lei, după care s-a întocmit alt proces-verbal de custodie, în fals, în care se menţiona nereal că marfa s-ar afla la furnizor, se menţionează într-un comunicat la DNA. În ceea ce priveşte marfa ce făcea obiectul contractelor comerciale, aceasta nu era necesară activităţii SC MENTCHIM SA Râmnicu Vâlcea, nu existau fonduri alocate pentru acea marfă, iar singurul scop al plăţilor a fost acela al creării unui avantaj patrimonial pentru societăţile aşa-zis furnizoare. În vederea acoperirii prejudiciului s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor învinuiţilor. Dosarul a fost trimis spre judecare la Judecătoria Râmnicu Vâlcea. SC MENTCHIM SA Râmnicu Vâlcea s-a constituit în cursul anului 2005 în urma externalizării activităţii de întreţinere şi reparaţii a SC OLTCHIM SA Râmnicu Vâlcea, iar peste 90% din activităţi le derula cu această societate de la care şi primea peste 90% din fondurile băneşti.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe