Percheziții într-un caz de evaziune fiscală; prejudiciul depășește 7.500.000 de lei

joi, 31 octombrie 2013

Doi administratori ai unei societăţi comerciale din Vâlcea sunt suspectaţi că ar fi creat bugetului de stat un prejudiciu de peste 7.500.000 de lei, prin evaziune fiscală.

Joi dimineaţă, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor – I.P.J. Vâlcea, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, efectuează trei percheziţii în judeţele Vâlcea şi Bihor.

Este vizată activitatea unei societăţi comerciale, ce are ca obiect de activitate livrarea de mărfuri şi prestarea unor servicii în domeniul colectării de deşeuri de materiale feroase şi neferoase.

În cauză, se efectuează cercetări faţă de două persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. Cei doi sunt suspectaţi că, în calitate de reprezentanţi ai societăţii comerciale, în perioada 2010 – februarie 2012, ar fi creat un prejudiciu bugetului consolidat al statului de peste 7.500.000 de lei, prin neînregistrarea operaţiunilor  în actele contabile şi pentru nedepunerea declaraţiilor fiscale organelor abilitate.

De asemenea, reprezentanţii societăţii ar fi ridicat din conturi bancare peste 9.000.000 de  lei, folosindu-se de borderouri fictive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe