UNIVERS a primit o grea lovitură: şi cu banii luaţi şi fără mai multe spaţii comerciale

duminică, 15 septembrie 2013

• Curtea de Apel Piteşti a dat dreptate fostei conduceri a întreprinderii

Săptămâna tercută, Curtea de Apel Piteşti a pronunţat două sentinţe în procesele în care actuala conducere a societăţii Univers Vâlcea a contestat „procedurile” de vânzare sau închirere a unor spaţii proprii efectuate de foştii directori Răzvan Buzatu şi Constantin Rada. Astfel, în dosarul nr. 4108/90/2011, Curtea de Apel Piteşti a respins, ca nefondat, apelul depus de Univers împotriva societăţilor SC Tetron Dinamic Invest SRL şi SC Multifuncţional Ecologic System SRL. În perioada în care Mihai Răzvan Buzatu a îndeplinit calitatea de director general al SC Univers SA, acesta a vândut în anul 2009, către SC Multifuncţional Ecologic Sistem SRL, firmă al cărei fondator iniţial fusese, următoarele active: atelier reparaţii auto, strada Dacia plus teren, valoare de vânzare - 115.836 lei; spaţiu comercial bloc H parter, strada General Magheru, valoare de vânzare - 230.445 lei. Din procesul verbal de organizare a licitaţiei, rezultă că din comisia de licitaţie făcea parte ca membru al acesteia, şi directorul general al societăţii, Mihai Răzvan Buzatu. Din materialele prezentate de către Departamentul Portofoliu şi Acţionari se constată că SC Univers SA, sub conducerea lui Mihai Răzvan Buzatu, ignorând clauzele contractelor de închiriere (lucrările de modernizare, întreţinere, reparaţii, cădeau în sarcina chiriaşului) a efectuat lucrări de modernizare, întreţinere şi reparaţii în sumă de 931.162 lei (exclusiv TVA). Suma poate fi un potenţial prejudiciu adus societăţii. Totodată, faptul că Mihai Răzvan Buzatu a făcut parte din comisia de selectare a firmelor prestatoare de reparaţii, iar ulterior, la perfectarea contractelor a nesocotit clauzele contractuale stabilite de consiliul de administraţie pentru a fi stipulate în contractele de închiriere, demonstrează superficialitate sau interes din partea acestuia în perfectarea contractelor cu agenţii în cauză. Menţionez că din comisiile de selectare a societăţilor prestatoare de servicii de reparaţii, a făcut parte în calitate de preşedinte şi directorul comercial al SC Univers SA, Constantin Rada (n.r. - fostul director al Direcţiei Judeţene de Statistică Vâlcea), a cărui prezenţă în comisie este tot atât de contraindicată ca şi a lui Mihai Răzvan Buzatu, având în vedere că una din firmele prestatoare de reparaţii SC Esday Rao SRL Râmnicu Vâlcea, a fost societatea fiului directorului comercial Constantin Rada. Acest fapt demonstrează acţiunea concertată a celor doi directori, (Mihai Răzvan Buzatu şi Constantin Rada) în realizarea de foloase proprii în dauna SC Univers SA. Prejudiciul posibil, în sumă de 931.162 lei (exclusiv TVA) ar putea fi diminuat cu valoarea lucrărilor de reparaţii efectuate la spaţiile închiriate societăţilor Sucursala de Asigurări Astra SA şi BRD GSG, unde, prin contractele de închiriere nu se prevedeau clauze de efectuare a lucrărilor de reparaţii de către chiriaş. În totalitate, eventualul prejudiciu poate fi imputat conducerii societăţii în care un rol deosebit l-au avut Mihai Răzvan Buzatu şi Constantin Rada. Vinovat pentru cele întâmplate poate fi considerat şi Teodor Buzatu, fără influenţa căruia Mihai Răzvan Buzatu nu ar fi putut ajunge director. Teodor Buzatu nu a exercitat cu bună credinţă nici atribuţiile de Director Departament Portofoliu cu ocazia pregătirii mandatelor SIF Oltenia în cadrul adunărilor generale ale acţionarilor la SC Univers SA, întrucât avea obligaţia ca în calitate de director (conducător efectiv), coordonator al Departamentului Portofoliu şi Acţionari să urmărească o gestiune eficientă a patrimoniului societăţilor pentru apărarea intereselor SIF Oltenia.

Procesele în instanţele de judecată au durat doi ani

Tot săptămâna trecută, în dosarul nr. 4110/90/2011, Curtea de Apel Piteşti a respins apelul formulat de Univers faţă de Ciubuc Margareta şi Ciubuc Nicolae, obligând societatea să plătească 4.000 lei cheltuieli de judecată către cele două persoane fizice. În urmă cu doi ani, SC Univers SA a promovat pe rolul Tribunalului Vâlcea, Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ Fiscal, cerere de chemare în judecată a persoanelor Margareta Ciubuc şi Nicolae Ciubuc, având ca obiect acţiune în constatarea nulităţii absolute a următoarelor acte: proces-verbal de licitaţie nr. 3 din 22 aprilie 2010; protocol nr. 3 din 22 aprilie 2010; contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1273/3 iunie 2010. În fine, conducerea SC Univers SA a mai formulat la Tribunalul Vâlcea solicitare de chemare în judecată a SC Multifuncţional Ecologyc Sistem SRL, având ca obiect acţiune în constatarea nulităţii absolute a următoarelor acte juridice: proces verbal de licitaţie nr. l din 14 mai 2009; protocol nr. 334 din 14 mai 2009; contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2142/5 august 2009; proces verbal de licitaţie nr. 4 din 14 mai 2009; protocol nr. 335 din 14 mai 2009; contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3269/17 noiembrie 2009. În luna martie a anului 2011, Nicolae Stoian, reprezentantul Compartimentului de Control Intern din cadrul Societăţii de Investiţii Financiare (SIF) Oltenia, a finalizat un raport de audit, după ce a procedat la analiza aspectelor prezentate de un grup de acţionari pe adresa generală de e-mail a SIF Oltenia. Astfel, conducerea societăţii SIF Oltenia SA a primit o sesizare prin care un grup de acţionari reclamă anumite aspecte privind activitatea directorului Florian Teodor Buzatu (între timp acesta a fost destituit din funcţie), precum şi conflictul de interese în care a fost implicat prin numirea în 2008 a fiului său, Mihai Răzvan Buzatu, la conducerea SC Univers SA. Concret, Mihai Buzatu a fost membru în Consiliul de Administraţie al SC Univers SA, numit de adunarea generală a acţionarilor din data de 15 ianuarie 2008, până în data de 6 aprilie 2010 (demisie începând cu data de 7 aprilie 2010). Din data de 17 aprilie 2008 şi până în martie 2011, acesta a îndeplinit funcţia de director general cu contract de mandat la SC Univers SA. Tot în urmă cu doi ani, SC Univers SA a promovat, pe rolul Tribunalului Vâlcea, cerere de chemare în judecată a SC Cristaldor SRL, având ca obiect acţiune în constatarea nulităţii absolute a următoarelor acte juridice: proces verbal de licitaţie nr. 2 din 14 mai 2009; protocol nr. 336 din 14 mai 2009; contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1940/14 iunie 2009. Dosarul are primul termen de judecată în data de 5 octombrie 2011. SC Univers SA a mai formulat solicitare de chemare în judecată a SC Tetron Dinamic Invest SRL şi SC Multifuncţional Ecologyc Sistem SRL având ca obiect acţiune în constatarea nulităţii absolute a următoarelor acte juridice: proces-verbal de licitaţie nr. 2 din 11 martie 2010; protocol nr. 2 din 11 martie 2010; contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1224/27 mai 2010; contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1400/15 iunie 2010.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe