Sparle si soparle 4 martie 2013

duminică, 3 martie 2013

Sparle si soparle 4 martie 2013

• În cadrul şedinţei de Consiliu Local de săptămâna treută, consilierul local PDL Grigore Crăciunescu a atras atenţia asupra faptului că Primăria Râmnicului se pregăteşte să tragă un “tun electric” de peste 750 milioane de lei vechi pentru montarea în oraş... a 28 de lămpi de iluminat. Preţul pe bucată ajunge astfel la circa 26 milioane de lei (550 euro), un preţ enorm dacă luăm în considerare că un stâlp înalt de iluminat stradal (cu led montat) pe Calea lui Traian a costat mai puţin de 400 de euro. Afacerea miroase de la o poştă, însă primăria riscă să repete “aventura” edilului şef din Popeşti, Constantin Șerban, care s-a trezit cu conturile blocate tot pentru nişte lămpi de iluminat. Vom aprofunda acest caz!

• Nu mai este nici un dubiu: deputatul USL Cristian Buican nu îşi dă nici un interes pentru a rezolva problemele grave de la Olchim. De când a apărut criza de la Oltchim, parlamentarul a evitat cu dibăcie Platforma Chimică şi reuniunile speciale de la Vâlcea şi de la Ministerul Economiei, încercând să arunce cu praf în ochii vâlcenilor. Buican nici măcar nu este prin Vâlcea, fiind plecat “cu treburi” peste hotare, prin diverse colţuri ale lumii, unde nu se aude strigătul disperat al muncitorilor de la Oltchim. Să nu uităm că acest ipochimen este liderul PNL Vâlcea şi coleg de partid cu ministrul Economiei. Acum, în clipe grele pentru judeţ, se vede adevărata valoare a unui politician....

• Nu ne explicăm jignirile, ca la uşa cortului, proferate de Ion Gigi Matei la adresa consilierilor locali PDL, la ultima şedinţă de consiliu local, indiferent de opiniile divergente apărute între cele două tabere.

• S-au aruncat zarurile: la Congresul PDL din 23 martie vor participa şi 90 de delegaţi din Vâlcea. Chiar dacă Dorel Jurcan, liderul pedeliştilor vâlceni este unul dintre semnatarii moţiunii lui Blaga, peste 80% din delegaţii vâlceni au anunţat că o vor vota pe Elena Udrea.

• Consiliul Judeţean Vâlcea şi SC Expo Nord Oltenia SA (condus de imberbul Forin Brăgău) şi-au luat o mare ţeapă atunci când au semnat contractul de închiriere a unui “hangar OZNÔÇ£ de la Seaca firmei SC Global Energy Solutions SRL. În spatele societăţii respective (cu zero angajaţi şi cifră de afaceri asemănătoare) se află baronul chimic Constantin Roibu, care intenţiona să dezvolte, în parteneriat cu o firmă germană, o afacere cu panouri fotovoltaice. Din nefericire, nemţii l-au lăsat pe Roibu cu ochii-n soare şi au ieşit din afacere, văzând problemele în care este implicat fostul director de la Oltchim. AMR 8 zile până în data de 12 martie, atunci când administratorii judiciari vor da publicităţii raportul cu cauzele insolvenţei Oltchim şi... persoanele vinovate.

• BRD îşi bate joc de clienţii ÔÇô persoane juridice care doresc să acceseze credite. Banca respectivă analizează dosarele de accesare-credite şi patru luni de zile! Este strigător la cer ceea ce se întâmplă! Nu credem că persoanele juridice din Franţa au acelaşi tratament din partea băncii respective...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe