Soluţiile pentru Barbosa şi Navarro

miercuri, 6 martie 2013

Soluţiile pentru Barbosa şi Navarro

Victoria de sâmbătă din Rusia a deschis noi perspective de finanţare pentru gruparea vâlceană, care s-ar putea materializa în alte contracte de sponsorizare. Greu de presupus însă că banii vor intra în visteria clubului chiar azi, când este şi data limită în cazul handbalistelor Barbosa şi Navarro. Două variante de rezolvare a situaţiei ar avea Oltchim, dar ambele prezintă şi riscuri. O primă variantă ar fi să găsească banii pentru iberice, să le plătească şi restanţa pe ianuarie, dar în acest caz clubul şi-ar pune în cap restul echipei. În consecinţă, n-ar fi exclus ca a doua zi să se trezească cu o ploaie de memorii la FRH, "chimistele" ştiind că îşi vor încasa drepturile dacă vor recurge la constrângere. O a doua variantă ar fi ca Oltchim să încerce să le convingă pe Barbosa şi Navarro să accepte o amânare de plată pentru câteva zile. S-ar putea şi ca jucătoarele să nu renunţe la memorii şi să prefere să semneze cu altcineva (n.r. se vehiculează că ar avea negocieri cu echipe din Macedonia şi Franţa) pe contracte mai mici până în vară în dauna unor perspective financiare şi de performanţă care se pot adeveri sau nu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe