Primăria Râmnicului vrea să construiască o parcare subterană cu 200 de locuri în Ostroveni

duminică, 3 martie 2013

• Între Casa Știinţei şi Biserica “Înălţarea Domnului”,

Primăria Râmnicului vrea să construiască o parcare subterană cu 200 de locuri în Ostroveni

Săptămâna trecută, Primăria Râmnicului a dat publicităţii anunţul cu privire la achiziţia directă pentru atribuirea contractului de proiectare pentru obiectivul “Amenajare parcare subterană cartier Ostroveni în municipiul Râmnicu Vâlcea”. Amplasamentul ales de către administraţia locală este actuala platformă carosabilă dintre Casa Știinţei şi Biserica “Înălţarea Domnului”, ce cuprinde în prezent circa 100 de locuri de parcare supraterane. Suprafaţa terenului pe care este prevăzută amplasarea parcajului cu două niveluri subterane este de aproximativ 2.316 mp şi face parte din domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea. Pe terenul existent este prevăzută construirea unui parcaj cu două niveluri subteran de minimum 100 locuri de parcare pe fiecare nivel, urmînd ca la nivelul suprateran să avem rampe de acces auto în subsol, scări pentru accesul pietonilor în parcajele subterane, iar pe restul amplasamentului locuri de parcare neacoperite, la fel cum este folosită platforma carosabilă în prezent. În total se vor obţine circa 300 de locuri de parcare subterane şi supraterane. Accesul în parcajul subteran se va face dinspre latura de vest a amplasamentului, din intersecţia bulevardului Tineretului cu strada Luceafărului, avîndu-se în vedere că accesul actual la locurile de parcare supraterane va rămîne neschimbat ca accesibilitate, tot din această intersecţie.

În afara spaţiilor de parcare, a acceselor auto şi pietonale, inclusiv pentru persoane cu dizabilităţi, rezolvarea funcţională a partiutui va avea în vedere şi rezolvarea spaţiilor tehnice pentru asigurarea utilităţilor (culoare şi accese tehnice, eventuale rezervoare de apă pentru hidranţi şi sprinklere, etc.). Soluţia constructivă a elementelor de la nivelul solului, accese auto şi pietonale, guri de ventilaţie, luminatoare, precum şi spaţiul verde parţial remodelat ca urmare a realizării parcajului subteran, va urmări încadrarea discretă a acestora în peisajul existent, ţinându-se cont de învecinarea cu Biserica “Înălţarea Domnului” şi cu Casa Știinţei.

Necesitatea realizării acestui proiect rezultă din dificultăţile tot mai mari întîmpinate de participanţii la traficul rutier în tranzitarea arterelor rutiere ale oraşului. Aceste dificultăţi îşi au originea în creşterea spectaculoasă a parcului auto rezident în municipiul Râmnicu Vâlcea care au dus la ocuparea unor fire de circulaţie cu locuri de parcare, în lipsa unor parcaje dimensionate corespunzător cerinţelor actuale. În prezent, municipiul Râmnicu Vâlcea se confruntă cu o deficienţă majoră în gestionarea locurilor de parcare. Această situaţie se manifestă cu pregnanţă în zona centrală a oraşului şi în centrele de cartier. Concret, în cazul cartierului Ostroveni, bulevardul Tineretului, arteră de categoria a II-a cu două fire de circulaţie pe sens, tranzitează median cartierul, iar centrul de cartier se dezvoltă longitudinal acestei artere majore, de la intersecţia cu strada Luceafărului (zona Casa Știinţei) până la intersecţia cu strada Lucian Blaga. Pe sensul de mers spre nord, pe toată lungimea centrului de cartier (de la intersecţia cu strada Lucian Blaga la intersecţia cu strada Luceafărului) banda 1 este sacrificată pentru locuri de parcare. Pe o lungime de peste 400 m, aici s-au obţinut 150 locuri de parcare, puţin ţinând cont de prejudiciul adus circulaţiei prin diminuarea capacităţii de trafic a bulevardului Tineretului pe această porţiune. În perspectiva prelungirii bulevardului Tineretului spre nord, de la intersecţia cu strada Gib Mihăescu până la nodul de circulaţie reprezentat de pasajul denivelat peste calea ferată pe bulevardul Tudor Vladimirescu şi mai departe până la intersecţia cu bulevardul Nicolae Bălcescu, şi asigurarea fluidităţii şi capacităţii de trafic optime pentru axa rutieră nord-sud compusă din strada Nicolae Titulescu plus bulevardul Tineretului plus bulevardul Dem Rădulescu care dublează Calea lui Traian, se impune asigurarea locurilor de parcare în construcţii pentru parcaj şi eliberarea benzilor de circulaţie rutieră.

(P.C.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe