Sparle si soparle 5 noiembrie 2012

luni, 5 noiembrie 2012

Sparle si soparle 5 noiembrie 2012

• Gheorghe Mărculescu, fostul şef al Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice din cadrul IPJ Vâlcea, a omorât o bătrână şi a fugit de la locul accidentului. Alexandra P., de 64 ani, a fost acroşată de un autovehicul marca Ford, pe DN 64, în zona oraşului Băbeni, în urma impactului bătrâna decedând. Investigaţiile poliţiştilor au stabilit că autoturismul implicat în accident este proprietatea lui Gheorghe Mărculescu, de 58 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea. Fostul poliţist a fugit de la locul accidentului abandonând autoturismul pe DJ 676, în localitatea Tomşani. Ulterior, la 12 ore de la incident, Mărculescu s-a prezentat la sediul IPJ. Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier. Totodată, s-a întocmit şi un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului.

• Fostul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, Romeo Rădulescu, are relaţii apropiate cu patronii căpuşelor de la Oltchim. Imediat după ce fostul prim ministru Mihai Răzvan Ungureanu a (re)constituit Partidul Forţa Civică, Rădulescu l-a propus pentru funcţia de preşedinte al filialei vâlcene pe omul de afaceri Veronel Lungu, patronul SC ONIX SRL, unul dintre foştii locotenenţi ai baronului economic de la Oltchim, Constantin Roibu. Pe fir a intrat însă colegul lui MRU de la Institutul Diplomatic Român, Laurenţiu Baranga, iar Rădulescu şi Lungu şi-au văzut planurile năruite...

• Rămânem tot la ex-primarul Romeo Rădulescu şi trebuie să spunem că acesta a avut o “întâlnire de taină” cu omul de paie al lui Roibu-Împărat, pe numele său de scenă Radu Nicolae Olaru. Împreună cu imberbul Cosmin Constantinescu, fostul edil al Râmnicului a discutat preţ de o jumătate de oră duminică la prânz, în faţa Restaurantului OK din centrul oraşului cu fostul director interimar de la Oltchim. Probabil că Romeo Rădulescu i-a transmis, prin vasalul Radu Olaru, un mesaj lui Roibu cu următorul conţinut: “Mulţumesc pentru susţinerea din campania de la locale şi pentru că m-ai ajutat să cumpăr la primărie vopseaua invizibilă de la Chempro pentru marcajele rutiere!”

• Îi acordăm o bilă albă viceprimarului Gigi Matei pentru că răspunde cu promptitudine la sesizările cetăţenilor din Râmnicu Vâlcea. Ultima măsură pozitivă, în folosul vâlcenilor, adoptată de viceprimar a fost prelungirea programului, la sfârşit de săptămână, în pieţele din municipiu.

• Relaţiile dintre Romeo Rădulescu şi Mircia Gutău rămân în continuare reci. Cei doi au dat nas în nas în centrul Râmnicului, însă în afara unui salut protocolar, nu a existat nici un fel de discuţie.

• Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, minte de îngheaţă apele în privinţa Oltchim. Optimist, acesta a declarat recent că “în prezent funcţionează o singură electroliză, adică 25-30% din combinat, urmând ca în următoarea săptămână, treptat, să se ajungă la o capacitate de 60%. În prezent, sunt discuţii cu băncile creditoare astfel încât să putem asigura finanţarea. Din 2.600 de muncitori, în prezent lucrează circa 800 de oameni”. Să punem lucrurile la punct.... În primul rând, orice om din combinat ştie că Electroliza cu membrană (singura care funcţionează) reprezintă mai puţin de 5% din capacitatea Oltchim. În al doilea rând, pentru a funcţiona la peste 50% din capacitate, este nevoie ca şi Arpechim Piteşti să producă etilenă şi propilenă, lucru imposibil fără un capital de lucru de 60-70 milioane de euro lunar. În al treilea rând, nici o bancă din lume nu va mai credita combinatul chimic pentru că soldul datoriilor a ajuns la 700 milioane euro, capitalul social e de doar 8 milioane euro, iar activele de la Oltchim sunt ipotecate de 2-3 ori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe