Primarul Sergiu Bogdan îi cere sprijinul prefectului pentru a-l “aduce pe calea cea dreaptăÔÇ£ pe Gheorghe Stanciu

luni, 12 noiembrie 2012

• După ce a văzut că inspectorul general şcolar Florin Smeureanu nu mişcă nici un deget în rezolvarea problemei de la Malaia,

Primarul Sergiu Bogdan îi cere sprijinul prefectului pentru a-l “aduce pe calea cea dreaptăÔÇ£ pe Gheorghe Stanciu

După cum s-a mai consemnat, de câteva luni a apărut un conflict între primăriile din Malaia şi Voineasa, prin introducerea ilegală a microbuzului şcolar aparţinând Primăriei Voineasa pe raza teritorială a comunei Malaia. Astfel că microbuzul şcolar al primarului Gheorghe Stanciu face... transport paralel cu microbuzul şcolar al comunei Malaia. Văzând că, în urma numeroaselor adrese trimise, Inspectoratul Școlar Vâlcea nu ia nici o măsură, primarul din Malaia, Sergiu Bogdan, s-a adresat din nou zilele trecute conducerii Prefecturii Vâlcea, în speranţa că Mircea Nadolu se va implica şi va rezolva această problemă. “Domnule prefect, având în vedere faptul că răspunsul primit de la dvs ocoleşte în mod vădit situaţia relatată de mine, mă simt nevoit să revin şi să fac câteva precizări cu privire la aspectele semnalate. Astfel, în adresa înaintată am semnalat faptul că Primăria Voineasa, prin primarul Gheorghe Stanciu, s-a amestecat în mod abuziv în treburile administrative ale comunei Malaia, prin introducerea unui microbuz şcolar pe teritoriul administrativ al comunei, fără a avea acordul primăriei şi al Consiliului Local Malaia, microbuz care circulă în paralel cu microbuzul nostru. Am precizat în adresa transmisă că microbuzul comunei Voineasa face o cheltuială dublă din banii publici, cheltuială care nu a fost nici cel puţin supusă dezbaterii Consiliului Local Voineasa, pentru a se lua o hotărâre în acest sens, hotărâre care după parerea mea nu ar primi avizul de legalitate din partea instituţiei dumneavoastră.

Chiar în răspunsul primit de la dumneavoastra, domnule prefect, aţi citat că, potrivit art. 20 din Legea educaţiei naţionale, ┬½autorităţile administraţiei publice locale asigură, în condiţiile legii, buna desfăşurare a învăţământului preuniversitar în localităţile în care aceasta îşi desfăşoară activitatea┬╗. Din articolul de lege citat de dumneavoastră în răspunsul primit nu reiese că o instituţie publică - primăria - se poate amesteca în procesul de învăţământ în afara razei administrativ teritoriale a sa, în acest caz Primăria Voineasa. Aşa cum am mai precizat şi în adresa nr. 4237/19 septembrie 2012 Primăria Malaia a asigurat fondurile necesare ca procesul de învăţământ să se desfăşoare în condiţii optime. Referitor la art. 2 alin. 4 prin care ┬½statul asigură cetăţenilor României drepturi egale de acces la toate nivelurile şi formele de învăţământ preuniversitar, fără nici o formă de discriminare┬╗, menţionez că Primăria Malaia a asigurat şi asigură toate aceste cerinţe legislative pe raza administrativ teritorială a comunei. În răspunsul primit, dumneavoastră aţi afirmat că ar trebui respectată voinţa părinţilor, de a-şi înscrie copii la o altă instituţie preuniversitară, pentru a frecventa cursurile din motive personale. Fac precizarea că eu sunt de acord cu acest lucru, cu condiţia ca atunci când această opţiune se face în afara razei administrativ-teritoriale unde aceştia îşi au domiciliul, să fie făcută numai pe cheltuiala acestora, deoarece aşa cum am mai arătat administraţia publică este obligată prin lege să asigure fonduri publice pentru desfăşurarea normală a procesului de învăţământ. Tot în acestă lege se prevede că ┬½elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport.

Finanţarea complementară se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ preuniversitar┬╗. Din câte cunosc, Școala Generală Voineasa nu se află pe raza teritorială a comunei Malaia. Aş fi curios să ştiu punctul dumneavoastră de vedere domnule prefect, dacă părinţii din satul Ciunget şi-ar fi exprimat dorinţa să-şi înscrie copiii la Școala Generală nr. 5 din Râmnicu Vâlcea? Primăria Râmnicului putea să le satisfacă în mod legal această dorinţă, aşa cum aţi afirmat, punându-se un microbuz la dispoziţie pe cheltuiala Primăriei Râmnicului. Referitor la trecerea elevilor de la o unitate şcolară la alta se poate face în condiţiile stabilite prin metodologia elaborată de către minister, iar în acest caz Școala Generală Voineasa a primit elevii fără ca aceştia să aibă aprobat în prealabil un transfer cerut de către părinţi Școlii Gimnaziale Malaia. Ar trebui analizată legalitatea acestui transfer de către Inspectoratul Școlar Valcea şi de către Ministerul Educaţiei! Menţionez faptul că până în prezent domnul Inspector General, Florin Smeureanu, nu s-a deranjat să-mi răspundă la adresa nr. 4225/19 septembrie 2012. Faţă de cele relatate, vă rog domnule prefect, să-mi răspundeţi, dacă doriţi, concret la următoarele întrebări: în baza cărei legi o instituţie publică (primăria) se poate amesteca în problemele administrativ-teritoriale, indiferent de domeniu, ale altei instituţi publice fără acordul acesteia din urmă?; în baza cărui articol de lege Primaria Voineasa face o cheltuială dublă din bani publici pe raza administrativ-teritoriala a comunei Malaia şi fără acordul Consiliului Local al vomunei Malaia?; consideraţi că primarul Gheorghe Stanciu, cu ajutorul lui Florin Smeureanu, se poate amesteca, în mod legal, în transportul elevilor cu microbuzul Primăriei Voineasa, pe raza teritorială a comunei Malaia, fără acordul Consiliului Local Malaia?”, a menţionat primarul din Malaia, Sergiu Bogdan, în adresa trimisă prefectului Mircea Nadolu.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe