Prefectul Nadolu a iniţiat un proiect de HG privind inventarul domeniului public din 10 localităţi

luni, 19 noiembrie 2012

Prefectul Nadolu a iniţiat un proiect de HG privind inventarul domeniului public din 10 localităţi

Recent, prefectul judeţului Vâlcea, Mircea Nadolu, în colaborare cu Consiliul Judeţean Vâlcea, a iniţiat şi promovat un proiect de hotărâre de guvern pentru actualizarea şi formularea de propuneri privind completarea sau abrogarea, după caz, a unor poziţii din inventarul domeniului public al localităţilor Horezu, Amărăşti, Bărbăteşti, Buneşti, Cernişoara, Mateeşti, Păuşeşti-Măglaşi, Șirineasa, Șuşani şi Vlădeşti. De la momentul atestării domeniului public al judeţului Vâlcea prin HG nr. 1362/2001, un număr important de bunuri şi-au schimbat regimul proprietăţii, fiind realizate transferuri din domeniul public sau privat al statului în domeniile publice ale comunelor sau oraşelor din judeţul Vâlcea. Totodată, după apariţia acestui act normativ, s-au constatat inadvertenţe între inventarele bunurilor atestate şi cele de fapt, precum şi suprapuneri între unele bunuri, ceea ce impunea efectuarea unor corecţii şi actualizări. Iniţiativa prefectului de a promova acest proiect de hotărâre de guvern a fost posibilă după aprobarea acestor actualizări, completări sau abrogări de către consiliile locale din unităţile administrativ teritoriale menţionate. Precizăm că imobilele cu care s-a completat domeniul public al localităţilor enumerate nu fac obiectul unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată sau de restituire, depuse în temeiul actelor normative cu caracter special privind fondul funciar, respectiv cele care reglementează regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv de statul român în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, nu sunt grevate de sarcini şi nu fac obiectul vreunui litigiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe