• ctitorul principal al acestui aşezământ este inginerul Nicolae Sofianu, Directorul General al Concernului “Grup Sofianu” din Mun. Râmnicu Vâlcea
În Duminica a XXV-a după Rusalii, astăzi, 11 noiembrie, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un ales sobor de 30 de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în mijlocul credincioşilor din Râmnicu Vâlcea, cu prilejul sfinţirii noii biserici cu hramurile “Sfântul Ierarh Nicolae” şi “Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din municipiu.
După slujba de sfinţire a bisericii, părintele ierarh a rostit un cuvânt de învăţătură în care a arătat importanţa spirituală şi simbolistica slujbei de tânosire a unui locaş de cult. “Prin ajutorul Preasfintei Treimi am săvârşit slujba de sfinţire a acestei bisericii închinată “Sfântul Ierarh Nicolae” şi “Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”. Este un eveniment cu totul deosebit în viaţa unei cetăţi, pentru că un asemenea eveniment nu se petrece în fiecare zi sau fiecare an, ci odată la mulţi ani, în funcţie de trebuinţele spirituale ale comunităţii. De aceea, evenimentul de astăzi este deodată spiritual şi duhovnicesc, dar şi un eveniment care ne dă speranţa că credinţa manifestată de credincioşii din oraşul Râmnicu Vâlcea, un oraş istoric, precum şi credinţa manifestată de ctitorii acestei biserici este una vie şi roditoare în Biserica slavei lui Hristos Domnul. Biserica nouă ce se construieşte până la sfinţire este darul credincioşilor faţă de Dumnezeu, iar după ce este sfinţită este darul lui Dumnezeu pentru oameni, pentru că în Biserică se săvârşesc sfintele taine care ne sfinţesc viaţa şi ne ajută să dobândim viaţa veşnică” a spus Preasfinţitul Părinte Episcop.
După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovi╚Öteanul a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat pericopa evanghelică în care se istoriseşte una din pildele rostite de Mântuitorul Iisus Hristos către poporul iudeu şi anume “Pilda samarineanului milostiv”.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul i-a binecuvântat pe credincioşi şi l-a felicitat pe părintele paroh Mihai Bădiţescu, pentru bogata activitate pastorală, misionară şi administrativ-gospodărească desfăşurată în această parohie, dar şi în celelalte parohii păstorite până la venirea în Râmnicu Vâlcea. De asemenea, familia ctitorului principal Nicolae Sofianu alături de alte familii care au contribuit la construirea şi înfrumuseţare sfântului locaş au primit din partea Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului “Diplome de Ctitor”.
La acest eveniment au luat parte oficialităţi de stat, locale şi centrale, preoţi şi numeroşi credincioşi din municipiu şi din împrejurimi.
Piatra de temelie a Bisericii cu hramurile “Sfântul Ierarh Nicolae” şi “Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Râmnicu Vâlcea, a fost pusă pe 22 septembrie 2007, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim, pe atunci Episcopul Râmnicului, terenul din Cartierul Libertăţii fiind donat Sfintei Episcopii a Râmnicului cu destinaţia expresă pentru construirea unei biserici în această zonă de către Părintele Arhimandrit Neonil Ștefan, Stareţul Mănăstiri Frăsinei. Ctitorul principal al acestui aşezământ este inginerul Nicolae Sofianu, Directorul General al Concernului “Grup Sofianu” din Mun. Râmnicu Vâlcea.
Web Design by DowMedia