Un miner a murit în subteran, la Berbeşti

joi, 27 septembrie 2012

Un miner a murit în subteran, la Berbeşti
• Dan Golescu s-a electrocutat, colegii încercând 45 de minute să-l resusciteze • avea 37 de ani şi doi copii

Un miner a murit într-un accident de muncă la exploatarea minieră Berbeşti, judeţul Vâlcea. Doi mineri lucrau la o instalaţie electrică în cariera Berbeşti Vest, unul dintre ei s-a electrocutat în timp ce încerca să cupleze instalaţia după reparaţii. “Bărbatul de 37 de ani a fost aruncat la pământ în stare de inconştienţă şi cu arsuri grave pe suprafaţa corpului. Am încercat resuscitarea lui mai bine de 45 de minute, din păcate nu a supravieţuit”, a declarat medicul de pe ambulanţă care a constatat decesul. Minerul, Dan Golescu, este tată a doi copii şi lucra în cariera Berbeşti ca electrician de peste 10 ani. Poliţiştii şi inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea au deschis o anchetă. Se verifică dacă au fost respectate normele de protecţie şi securitate şi cine se face vinovat de producerea accidentului de muncă.

• Dacă aveţi informaţii care pot duce la identificarea acesteia nu ezitaţi să apelaţi 112 sau să anunţaţi cea mai apropiată unitate de poliţie!
O adolescentă de 16 ani din comuna Orleşti este dată dispărută

Joi, 20 septembrie, în jurul orei 12.00, Diana C., de 16 ani, din comuna Orleşti a plecat de la domiciliu pentru a merge la şcoală în municipiul Râmnicu Vâlcea şi nu s-a mai întors. Semnalmente: înălţime 160-169 cm, greutate 40-49 kg, păr negru, părul la nivelul umerilor, ochi negri, ten măsliniu, faţa ovală. Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această tânără sunt rugaţi să contacteze cea mai apropiată unitate de Poliţie sau să apeleze numărul de telefon 112! Nu uitaţi că orice informaţie poate readuce o persoană dispărută în sânul familiei!

Poliţiştii din Milcoiu şi Bujoreni se preocupă de “găinării” prin localităţile respective

Marţi, 25 septembrie, la ora 12.45, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Rurală Milcoiu, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au depistat trei persoane pe DN 7 Milcoiu, care ofereau spre vânzare, conducătorilor auto aflaţi în trafic, două inele bărbăteşti din material de culoare galbenă, fără a deţine documente de provenienţă, efectuând astfel, acte de comerţ fără îndeplinirea condiţiilor legale. S-a procedat la legitimarea persoanelor în cauză, ocazie cu care s-a stabilit că este vorba de D. Daniel, de 29 de ani, A. Ion, de 43 de ani, ambii din municipiul Râmnicu Vâlcea şi A. David, de 22 de ani, din comuna Păuşeşti - Măglaşi. D. Daniel a recunoscut fapta comisă şi a fost sancţionat cu amendă de 900 lei pentru efectuarea de acte sau fapte de comerţ fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege şi de asemenea s-a dispus confiscarea celor două obiecte oferite spre vânzare.
La data de 25 septembrie a.c., poliţiştii Postului de Poliţie Bujoreni, aflându-se în serviciul de patrulare, i-au identificat pe drumul comunal Lunca, pe M. Vasile şi P. Vasile, din localitate, care transportau fiecare cu câte un atelaj hipo 1 mc material lemnos, esenţă stejar, fără a deţine documente legale. Cei doi bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional cu amenda de 2000 lei fiecare, iar cantitatea de material lemnos a fost lăsată în custodie reprezentantului Ocolului Silvic Râmnicu Vâlcea.

Mandate de arestare duse la îndeplinire de poliţiştii din Sălătrucel şi Suteşti

La data de 25 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au organizat şi desfăşurat o acţiune, ce a vizat punerea în executare a două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, emise de Judecătoria Brezoi şi Drăgăşani. A. Gheorghe, de 30 de ani, din comuna Sălătrucel a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În sarcina acestuia, magistraţii Judecătoriei Brezoi au reţinut faptul că, acesta, în seara zilei de 22 martie 2011, fiind în stare de ebrietate, pe un drum judeţean din comuna Sălătrucel, a lovit cu pumnul, în zona feţei pe un vecin, provocându-i leziuni ce au necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale.
P. Florea, de 24 de ani, din comuna Suteşti a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de un an şi opt luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere.
În sarcina acestuia, magistraţii Judecătoriei Drăgăşani au reţinut faptul că, acesta, în cursul anului 2010, a fost depistaţi de poliţiştii pe raza comunei Suteşti conducând pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere. Cu ocazia acţiunii întreprinse, condamnaţii au fost identificaţi şi depuşi în Penitenciarul Colibaşi, în vederea executării pedepsei.

Activităţi desfăşurate în cadrul “Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”

În data de 24 septembrie, a doua zi din cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalităţii a fost dedicată prevenirii delincvenţei juvenile, capitol în cadrul Programului local de prevenire a delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor. A doua parte a zilei a fost dedicată dezvoltării reţelei interinstituţionale. Astfel că, Inspectoratul de poliţie Judeţean Vâlcea a organizat o masă rotundă, unde au fost prezenţi reprezentanţi din partea DGASPC Vâlcea, şefii centrelor de plasament din judeţ, poliţişti din cadrul Biroului Urmăriri şi Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Adjunctul Șefului Inspectoratului comisar şef Voica Ilie şi doamna subprefect Aurora Gherghina. Această activitate a avut ca scop creşterea securităţii în unităţile de protecţie a copilului, respectiv în centrele de plasament. Marţi, Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea a organizat o întrunire cu factorii sociali din comuna Prundeni. A fost prezentă o analiză a situaţiei operative, prin prisma campaniei de prevenire aflată încă în derulare pe raza Secţiei de Poliţie Prundeni, a cazurilor deosebite înregistrate şi finalizate. De asemenea, cetăţenilor le-a fost recomandat modul în care să se protejeze pentru a nu deveni victimele răufăcătorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe