|miercuri, mai 12, 2021
  • Follow Us!

Remus Vulpescu: Nu mă interesează preţul la care vindem Oltchim, important este să repornim combinatul 

Remus Vulpescu: Nu mă interesează preţul la care vindem Oltchim, important este să repornim combinatul

Remus Vulpescu, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, instituţia din subordinea Guvernului responsabilă de privatizarea Oltchim, este mai precupat de găsirea unui investitor care să cumpere combinatul şi să îl repornească decât de preţul pe care îl obţine statul din vânzare pachetului de 54,6% din capitalul social al uneia dintre cele mai mari companii de petrochimie din Europa de Sud-Est.

Guvernul vrea să privatizeze Oltchim, prin vânzarea în procedură colectivă a pachetului de acţiuni deţinut de stat, respectiv 54,6% din capitalul social, şi a datoriilor pe care le are de plătit către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) şi Electrica SA, în valoare de 1,8 miliarde de lei sau 56% din datoriile companiei. Până marţi, 18 septembrie, Guvernul trebuie să găsească un cumpărător.

“Nu mă interesează preţul la care vindem acţiunile Oltchim, dacă am vinde combinatul la fier vechi atunci m-ar interesa preţul. Vreau să găsim un investitor dispus să preia Oltchim în situaţia dificilă în care să află, un investitor care să repornească combinatul”, a spus Remus Vulpescu.

Oficialul a continuat: “Dacă ar fi să adunăm la un loc zece decani de la cele mai renumite academii de economie din lume şi i-am pune să analizeze situaţia în care se află Oltchim, poate ei ar spune 300 de milioane de euro”. Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) a ajuns într-o situaţie disperată, are datorii de 2,6 miliarde de lei şi pierderi cumulate în ultimii cinci ani de 1,2 miliarde de lei. De continuarea activităţii Oltchim depind nu doar cei 3.350 de angajaţi ai combinatului, ci tot oraşul Râmnicu Vâlcea, deoarece Oltchim este cel mai mare angajator din oraş, iar multe firme locale depind de acesta. Din acest motiv, OPSPI va trebui să fie foarte atent ce clauze va negocia cu viitorul proprietar, pentru a fi sigur că acesta nu închide combinatul după câteva luni.

Guvernul aşteaptă ofertele de cumpărare din partea investitorilor interesaţi până pe 17 septembrie. Ofertele vor fi deschise marţi, 18 septembrie, iar în aceeaşi zi va urma licitaţia cu strigare, în cazul în care va exista interes din partea investitorilor.

Potrivit lui Vulpescu, OPSPI a vândut mai mult de zece caiete de sarcini pentru privatizarea Oltchim. Caietul de sarcini reprezintă documentaţia în care este prezentată detaliat situaţia companiei şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească investitorul cumpărător.

Achiziţia unui caiet de sarcini nu presupune însă că investitorul cumpărător va depune şi ofertă de cumpărare. Majoritatea investitorilor care au cumpărat cele peste zece caiete de sarcini sunt străini, Vulpescu refuzând să precizeze dacă provin din acelaşi domeniu de activitate cu Oltchim.

Până la expirarea termenului limită, Guvernul l-a numit temporar în funcţia de director general pe fostul director general adjunct al Oltchim Nicolae Radu Olaru. El a demisionat săptămâna trecută împreună cu întreaga conducere a combinatului. Numirea sa are rolul de a asigura o continuitate până la finalizarea procedurii de privatizare. Olaru face parte din fosta echipă de management condusă timp de douăzeci de ani din funcţia de director general de Constantin Roibu, fiind unul dintre “elevii” acestuia.

De asemenea, şeful OPSPI caută soluţii pentru plata salariilor restante către cei peste 3.300 de angajaţi şi poartă discuţii cu băncile pe care încearcă să le convingă în continuare să crediteze Oltchim pentru plata salariilor.
“Putem plăti restul din salariile rămase neachitate pentru luna iulie, rest care reprezintă lichidarea, adică între 25% şi 40% dintr-un salariu lunar. Căutăm soluţii pentru plata salariilor pe luna agust, care reprezintă un efort financiar de 3 milioane de euro, sumă ce include taxele şi impozitele. Am avut întâlniri cu conducătorii a 15 mari bănci în acest sens, însă nu va fi uşor să convingem băncile să mai acorde finanţare având în vedere că Oltchim nu şi-a onorat datoriile faţă de unele dintre acestea”, a conchis Vulpescu.

Oltchim are datorii de 270 mil. euro către bănci, companii private (furnizori sau clienţi), salariaţi, firme de leasing.

Între timp, situaţia la Oltchim este tot mai tensionată, sute de salariaţi protestând în fiecare zi în faţa combinatului. Una dintre revendicările lor este şi demisia liderului de sindicat, Mihai Diculoiu, pe care-l acuză că ar fi făcut politica fostei conduceri a combinatului. Nouă angajaţi ai Oltchim au intrat ieri în greva foamei pentru că nu şi-au primit salariile restante pe iulie şi august. (www.zf.ro)

Leave a Response