Primarul liberal Frâncu vrea prelungirea contractului cu firma PDL-istului Dan Ploscă

luni, 17 septembrie 2012

• În privinţa închirierii unor obiective din incinta Bazei de Agrement Ostroveni,

Primarul liberal Frâncu vrea prelungirea contractului cu firma PDL-istului Dan Ploscă

Primarul liberal al Râmnicului, Emilian Frâncu, a întocmit recent un proiect de hotărâre de Consiliu Local prin care se propune prelungirea până la data de 30 septembrie 2013 a contractului încheiat cu societatea MAGIC TIC-TAC, firmă condusă de... democrat-liberalul Dan Ploscă. Contractul are ca obiect închirierea unor obiective din incinta Bazei de Agrement Ostroveni necesare desfăşurării activităţilor comerciale specifice ştrandurilor şi bazelor de agrement. Preţul închirierii va fi de peste 1 miliard de lei vechi şi a rezultat din indexarea chiriei stabilită pentru perioada 1 octombrie 2011 - 30 septembrie 2012 cu indicele de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Prin hotărârea nr. 57/2006, modificată prin HCL nr. 30/31 ianuarie 2008, Consiliul Local a aprobat închirierea unitară, prin licitaţie publică, a tuturor obiectivelor necesare desfăşurării activităţilor comerciale specifice, situate în incinta Bazei de Agrement Ostroveni, pentru perioada estivală a anului 2008. În urma licitaţiei organizate, câştigătoarea acesteia a fost desemnată societatea MAGIC TIC-TAC, încheindu-se în acest sens contractul de închiriere nr. 13220/27 martie 2008. Ulterior, în baza hotărârilor consiliului local din următorii patru ani s-a aprobat prelungirea perioadei de închiriere, aceasta expirând la data de 30 septembrie 2012. Potrivit prevederilor din contractul mai sus amintit, durata închirierii poate fi prelungită prin act adiţional, în baza solicitării scrise a locatarului, prezentată cu 15 zile înainte de expirarea termenului din contract.

Cu adresa înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea în data de 17 august 2012, MAGIC TIC-TAC, cu sediul în strada Iancu Pop nr. 2, a solicitat prelungirea contractului de închiriere până la data de 30 septembrie 2013. Menţionăm că, prin hotărârea nr. 244/31 august 2010, Consiliul Local a aprobat delegarea directă, prin concesiune, către SC Pieţe Prest SA a gestiunii serviciului amenajarea şi întreţinerea zonelor verzi, a parcurilor şi grădinilor publice şi a locurilor de agrement, precum şi a celui de amenajarea, întreţinerea şi exploatarea lacurilor, a ştrandurilor şi a bazelor de odihnă şi tratament, societatea preluând cu această ocazie contractul încheiat pentru exploatarea Bazei de Agrement Ostroveni, încheiat cu MAGIC TIC-TAC. În acest sens, Primăria Râmnicului a solicitat SC Pieţe Prest SA punctul de vedere privind prelungirea contractului pentru administrarea Bazei de Agrement Ostroveni, aceasta exprimându-şi în scris acordul pentru prelugirea contractului mai sus amintit. “Având în vedere că în sezonul estival 2012 Baza de Agrement Ostroveni a reprezentat atât pentru locuitorii municipiului cât şi pentru turiştii care vizitează oraşul, un loc de petrecere în mod plăcut a timpului liber, la acest lucru aducându-şi contribuţia în mare măsură activitatea desfăşurată de MAGIC TIC-TAC şi ţinând cont de faptul că societatea şi-a achitat toate obligaţiile rezultate din contractul încheiat cu Primăria Municipiului, considerăm oportun ca şi în sezonul viitor, activităţile comerciale specifice din cadrul Bazei de Agrement să fie administrate de aceeaşi societate”, a precizat recent conducerea Primăriei Râmnicului.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe