|marți, mai 18, 2021
  • Follow Us!

Afacerile murdare derulate prin firma Rominvest şi ascensiunea politică a lui Ion Pîrvulescu 

• “Aurolacul” conservator a fost uns director la ADS Vâlcea (II)

Afacerile murdare derulate prin firma Rominvest şi ascensiunea politică a lui Ion Pîrvulescu

La prima vedere, nu se pot spune multe despre activitatea politică şi profesională a lui Ion Pîrvulescu, prim-vicepreşedintele Partidului Conservator Vâlcea, dar dacă stai să sapi mai adânc în biografia ipochimenului găseşti tot felul de “bube” care nu-l recomandă în nici un fel să ocupe postul de director la Agenţia Domeniilor Statului (ADS) Vâlcea. Până acum vreo câţiva ani, Ion Pîrvulescu era un simplu membru al PC, căzut în dizgraţia totală a fostului preşedinte al formaţiunii politice, Dumitru Buşe, pentru că nu s-a găsit o “punte intelectuală” de legătură între cei doi. Abia după ce Dumitru Buşe a plecat în lumea celor drepţi, i s-a deschis calea şi apetitul lui Ion Pîrvulescu pentru funcţii de conducere în partid şi în administraţia publică locală. Drept urmare, călcând în picioare orice principii morale, Ion Pîrvulescu a ajuns prin 2010 în funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului, în echipă cu Ionel Giuran şi Nicu Gheorghe. Văzând că nu mai există nici un fel de şansă pentru a convieţui politic alături de Ion Pîrvulescu, 22 de persoane au decis atunci să plece din PC către PNL. Dintre acestea îi amintim doar pe Dan Spinciu, Liviu Boban, Gheorghe Florescu şi Dorel Georgescu, în timp Mihai Persu a ales să plece la PDL.

Însă visul principal al lui Ion Pîrvulescu era acela de a pune mâna pe o funcţie în administraţie, pentru că numai în acest mod putea să-şi “împletească” afacerile proprii cu politica. A încercat la alegerile locale din acest an să ajungă consilier judeţean, însă sorţii nu i-au fost lui Ion Pîrvulescu atât de surâzători. Abia acum, când în Uniunea Social Liberală se discuta despre împărţirea ciolanului în funcţiile de director prin instituţiile deconcentrate, Ion Pîrvulescu a decis… să acţioneze. După cum am mai menţionat, ţinta principală a tractoristului Pîrvulescu a fost postul de director la ADS Vâlcea, mai ales că auzise că această funcţie îi fusese atribuită liberalului Liviu Boban, vechi (in)amic din Partidul Conservator. Ținta lui Ion Pîrvulescu este cât se poate de “legitimă” pentru că odată ajuns în funţia de boss la ADS Vâlcea poate să-şi crească afacerile derulate… cu motostivuitoare. Pentru că, dacă nu ştiaţi, principala “preocupare” a ipochimenului Ion Pîrvulescu (cu facultatea făcută pe lângă… abatorul de la firma Diana) este acea de a cumpăra motostivuitoare second-hand, a le vopsi şi repara, după care le vinde ca noi, la preţuri umflate de 2-3 ori. În acest sens, Ion Pîrvulescu şi-a înfiinţat firma Rominvest SRL din Goleşti, prin care face cele mai multe afaceri. Omul nu se poate plânge de multe pentru că anul trecut a realizat o cifră de afaceri de peste 2 miliarde de lei vechi, venituri de 2,2 miliarde de lei vechi şi a avut o pierdere de “ochii lumii” de 70 milioane de lei vechi. În schimb, datoriile totale ale lui Ion Pîrvulescu au ajuns la 2,9 miliarde lei vechi.

Averea lui Ion Pîrvulescu spune totul despre acest individ, chiar dacă anul trecut acesta spune că a încasat de la firma sa doar 150 milioane de lei vechi. Ion Pîrvulescu deţine două terenuri intravilane în suprafaţă de 2.000 mp (în Goleşti şi Râmnicu Vâlcea), trei vile (dintre care două în Goleşti şi una în Râmnicu Vâlcea), două maşini, plus două firme (Rominvest SRL şi Staplex SRL Râmnicu Vâlcea). Ultima dintre societăţi are obiect “Activităţi de testare şi analize tehnice”, iar anul trecut nu a avut nici un fel de activitate economică.
(Marian Dinu)

Leave a Response