Sparle si soparle 2 august 2012

joi, 2 august 2012

Sparle si soparle 2 august 2012

• La Vâlcea, judeţ care a fost pe locul cinci ca prezenţă, cu 60,44%, deputatul PDL Samoil Vîlcu a declarat, pentru ziarul Gândul, că “minim 100-200 de persoane pe fiecare localitate au votat pe liste suplimentare”.

• Ca urmare a semnalelor trase de ziarul nostru, consilierul local PDL, Grigore Crăciunescu, şi-a dat demisia din funcţia de membru în Consiliul de Administraţie de la Oltchim. Plecarea lui Crăciunescu a survenit exact luni, 30 iulie, în ziua când a apărut ştirea în publicaţia noastră. Mai trebuie să remarcăm un fapt: cu excepţia directorului Roibu, toţi ceilalţi membri ai consiliului de administraţie se rotesc cu o viteză ameţitoare şi nu rezistă mai mult de 1-2 luni, în funcţie de “toanele” Guvernului sau Ministerului Economiei (acţionarul majoritar de la Oltchim).

• USL Vâlcea a făcut tot posibilul (printr-un anume domn Sima, rudă apropiată a domnului Ion Cîlea, implantat în vârful societăţii) pentru a-l schimba pe directorul Hidroelectrica Vâlcea, specialistul apolitic Marian Diaconescu, şi a-şi impune un apropiat. La nici o lună de la rocadă, liberalul Buican zbiară ca din gură de şarpe, că noul director i-a sfătuit pe angajaţi să... nu voteze la referendum. Cine să-l mai înţeleagă pe acest penibil politician?! Mai mult ca sigur că Buican a dorit “să rezolve o problemăÔÇ£ la Hidroelectrica şi a fost trimis la plimbare de noul director care nu doreşte să-şi rişte libertatea. Acum Buican vrea să se răzbune şi aruncă pe piaţă tot felul de fumigene. Jalnic individ!

• Până se se ocupe primarul Emilian Frâncu de modernizarea Arenelor Traian, se “ocupă” focul de acest loc mizerabil şi plin de gunoaie al Râmnicului. Parcă pentru a mai “dezinfecta” din acest spaţiu situat chiar în centrul Râmnicului, cineva a pus marţi un foc care s-a transformat rapid în incendiu. A fost nevoie de intervenţia pompierilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă General Magheru Vâlcea. Până la stingerea incendiului, au ars peste 200 kg deşeuri de lemn şi hârtie şi tocăria din lemn. Conform primelor estimări, valoarea pagubelor totalizează circa 500 de lei, iar cea a bunurilor salvate este de 10.000 de lei. Ne întrebăm ce “bunuri” mai erau prin zonă?

• Dacă te uiţi pe declaraţia de avere a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Bogdan Pistol, mai că îţi vine... să-i plângi de milă. În cursul anului trecut, liberalul Pistol nu a avut nici un fel de venituri salariale, astfel că înţelegem de ce tăia frunze la câini prin sediul PNL Vâlcea, înainte de a fi numit în funcţia de vice al CJ Vâlcea. Junele Pistol a “supravieţuit” anul trecut numai din... indemnizaţiile şi alocaţiile copiilor, în sumă totală de 150 milioane de lei vechi.

• Alianţa USL din Consiliul Judeţean Vâlcea mai atârnă de un fir de păr. Liberalii joacă tare, la şantaj, în stil ţărănist, şi forţează nota. Pesediştii au fost luaţi prin surprindere de decizia liberalilor, care au propus, la ultima şedinţă, înlocuirea reprezentantului PSD, Costi(ţă) Rădulescu, din AGA Apavil. Liberalii susţin sus şi tare că acel loc li se cuvine de drept. În acest fel, Ion Cîlea, preşedintele PSD Vâlcea, primeşte încă o lovitură sub centură de la “mult iubitulÔÇ£ coleg de alianţă, ţărănistul Cristian Buican.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe