|sâmbătă, octombrie 16, 2021
  • Follow Us!

Cuplul mediatico-politic, Manu şi Pîrvu, tun la Consiliul Judeţean Vâlcea 

• Sub privirile îngăduitoare ale preşedintelui Ion Cîlea,

Cuplul mediatico-politic, Manu şi Pîrvu, tun la Consiliul Judeţean Vâlcea

Tiberiu Pîrnău

• Consiliul Judeţean Vâlcea continuă să atribuie contracte de promovare a proiectelor cu finanţare europeană unor firme “de debaraÔÇ£, protejate puternic de oameni politici de la vârful PSD Vâlcea

Despre firma SC Atlas Tour SRL, susţinută de preşedintele CNSL Frăţia Vâlcea, Constantin Pîrvu, s-a mai scris în presa locală. Tocmai de aceea nu vom relua ceea ce au mai relatat colegii noştri, cărora le-am dat dreptate în procent de 90 la sută în ceea ce priveşte articolele referitoare la “cuplulÔÇ£ mediatico-politc Mirela Manu (Atlas Tour) ÔÇô Constantin Pîrvu (lider sindical şi mare “mahărÔÇ£ pesedist). Sărim peste partea intimă a acestei relaţii (e problema celor doi ce fac în particular) şi ne oprim la şmecheriile financiare pe care cei aceştia le pun la cale în instituţiile publice judeţene din sfera PSD. Ne oprim la relaţia nepotrivită a acestei firme “protejată de statÔÇ£ cu Consiliul Judeţean Vâlcea.

Recent societatea Atlas Tour a depus cea mai mică ofertă în vederea atribuirii contractului de servicii de promovare în cadrul proiectului “Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă VâlceaÔÇ£. Concret, firma persoanelor cu handicap, Atlas Tour, a depus o ofertă financiară de 16.200 lei fără TVA. Orice om care ştie puţină matematică realizează că Atlas Tour nu va putea realiza obiectivele din cadrul proiectului. Este imposibil! Poate că patronii Mirela Manu şi Constantin Pîrvu, milostivi prin excelenţă, vor aduce bani de-acasă pentru binele Consiliului Judeţean. Să fim serioşi! Realitatea este că Atlas Tour cu 16.200 lei nu va putea realiza FAPTIC nici măcar jumătate din pliantele, broşurile şi CD-urile solicitate de autoritatea contractantă. Monitorizăm şi noi acest contract şi ne întrebăm ce funcţionar public din CJ Vâlcea va risca puşcăria, atunci când va semna procesele verbale de predare ÔÇô primire a materialelor proiectului respectiv?!

În cadrul proiectului este prevăzută achiziţia serviciilor de promovare care presupune:

• publicarea într-un ziar regional şi/sau local a 2 anunţuri de presă în prima lună după semnarea contractului de servicii şi în a 36-a lună de implementare a proiectului;
• realizarea unui panou temporar şi a unei plăci permanente care vor fi amplasate în maximum 4 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, respectiv luna a 36-a de implementare a proiectului;
• realizarea şi distribuirea de materiale de informare şi publicitate:
• 250 pliante privind proiectul – prima lună după semnarea contractului de servicii;
• 5.000 pliante privind rezultatele proiectului – în a 36-a lună de implementare a proiectului;
• 500 broşuri privind măsurile de prevenire a îmbolnăvirilor şi modalităţile de acţiune în cazul diferitelor tipuri de accidente – în a 36-a lună de implementare a proiectului;
• 50 afişe – în a 36-a lună de implementare a proiectului; s 500 CD-uri ele prezentare a rezultatelor proiectului – în a 36-a lună de implementare a proiectului;
• 4.066 autocolante pentru aplicarea pe echipamentele achiziţionate prin proiect – între lunile 10-36 de implementare a proiectului.
Realizarea serviciilor de promovare se va face în conformitate cu cererea de finanţare şi cu respectarea prevederilor Manualului de Identitate Vizuală, ediţia a lll-a, septembrie 2010, pentru Programul Operaţional Regional 2007 -2013.ÔÇ£ (Vom reveni)

Leave a Response