Eliza Buceschi a venit la Vâlcea

joi, 26 iulie 2012

Ultimul transfer pentru Oltchim
Eliza Buceschi a venit la Vâlcea

Oltchim Râmnicu Vâlcea a reuşit un ultim transfer în această pauză competiţională. Sub comanda tehnicianului danez Jakob Vestergaard a ajuns şi tânăra Eliza Buceschi. Handbalista are numai 19 ani, pe care îi va împlini peste o săptămână şi este lidera generaţiei sale de vârstă. Oficialii chimişti au fost impresionaţi de ultimele evoluţii ale Elizei la Campionatul Mondial de tineret care a avut loc în Cehia şi unde noua roş-albastră a fost golghetera României, cu nu mai puţin de 58 de goluri marcate. Mai mult decât atât, Buceschi are la activ şi selecţii la echipa mare pentru care a evoluat la calificările pentru turneul final al Campionatului European. În mod normal va fi şi în lotul pe care Gheorghe Tadici îl va folosi la turneul final al europenelor care va fi găzduit de Serbia. În Liga Naţională Eliza a marcat pentru Știinţa Baia Mare în sezonul trecut 113 goluri, fiind una dintre golgheterele formaţiei.

Nu va fi împrumutată

Eliza a semnat un contract valabil până în anul 2015 şi pentru ea nu există riscul de a fi împrumutată la o altă formaţie, s-a cum s-a întâmplat cu Melinda Geiger, unul dintre handbalistele care nu au confirmat la Oltchim deşi în transferal său suporterii îşi puseseră mari speranţe. Ca şi Geiger, noua achiziţie a Oltchimului a jucat ultima dată la Baia Mare. "Eliza a semnat cu noi, se află deja în pregătire cu echipa. O vom păstra în lot, desigur, nu se pune problema unui împrumut, doar de-asta am luat-o. Este o jucătoare de valoare şi sper că va creşte şi mai mult în lotul nostru", a declarat Petre Berbecaru Berbecaru, preşedintele formaţiei vâlcene, campioana en-titre a României.

Amical cu SCM Craiova

Oltchim Râmnicu Vâlcea va juca sâmbătă primul meci amical din această vară, moment în care va debuta pe banca tehnică şi nordicul Jakob Vestergaard. Adversară a campioanelor va fi SCM Craiova, formaţie care va evolua şi în sezonul viitor în Liga Naţională de handbal feminin. La gruparea din Bănie joacă şi foste componente ale echipei roş-albastre: Ildiko kerekeş Barbu şi Roxana Gatzel. Altfel, Oltchim va pune ân vânzare abonamentele pentru noul sezon competiţional la începutul lunii viitoare. Se va merge după sistemul folosit şi în anii precedenţi, prioritate urmând să aibă suporterii care şi-au achiziţionat tichetele şi pentru sezonul trecut.

Știri :

CSM a remizat la Sibiu

În cea de-a doua partidă amicală din această pauză competiţională, formaţia de fotbal CS Municipal s-au deplasat la Sibiu pentru întâlnirea cu echipa care a retrogradat din primul eşalon. Vâlcenii au deschis rapid scorul, prin Vasile, încă din minutul 6 dar au fost egalaţi în partea a doua a întâlnirii. Pentru CS Municipal au evoluat: Tufişi - Tomozei, Pasăre, Plecanciuc, Vătăjelu - I. Popescu - Vasile, S. Popescu, Pârvu, Văduva - N Kongue. Au mai jucat Baruch, R. Artimon, Omeag, Dumitraşcu, Ionescu, Vizitiu, Nicoară, Buduroi, C. Stoica. Pentru vâlceni vor urma şi alte meciuri de verificare cu Dinamo II Bucureşti, FC Olt şi FC Argeş, posibil şi contra unei echipe din primul eşalon. De asemenea, fotbaliştii vâlceni mai au de trecut printr-un cantonament cenjtralizat până la startul campionatului. Acesta nu va mai avea loc în străinătate, aşa cum se stabilise îniţial cu într-o localitatea din apropiere de Bucreşti, cel mai probabil Snagov sau Buftea.

Bilanţ pozitiv pentru Măciuca

Formaţia de fotbal Damila Măciuca, proaspăt promovată în Liga a II-a a jucat primul meci de verificare cu Inter Clinceni, echipă de eşalon III, victoria revnindu-le vâlcenilor la limită, 1-0, singurul gol fiind marcat de Adi Bălan. A urmat un nou succes, 3-1 cu Prahova Tomşani, golurile alb-verzilor fiind reuşite de B. Geantă, Codoban şi Bucuroaia. Nici Dinamo II Bucureşti nu a reuşit ceva notabil în faţa formaţiei antrenate de Erik Lincar care a câştigat şi acest meci cu 2-0, după reuşitele lui Posteucă şi Geantă. Singura înfrângere a venit pentru Damila în întâlnirea cu braşovenii de la Corona, scor 0-2.
Raul Rusescu, salvatorul Stelei

Atacantul vâlcean, Raul Rusescu, a fost salvatorul formaţiei bucureştene Steaua în prima etapă a Ligii I la fotbal. Fotbalistul descoperit şi format de tehnicianul Cristian Bora a marcat singurul gol al meciului jucat de stelişti împotriva Concordiei Chiajna, dintr-o fază suspectă de offside. Pentru gruparea din Ghencea a mai jucat şi un alt vâlcean, Florin Costea. ┬½Cioară┬½ a intrat ca titular dar a fost schimbat după 45 de minute, după ce a ratat două ocazii importante de a marca. În locul său a intrat chiar Rusescu. Celălalt vâlcean din lotul Stelei, Mihai Costea, a fost rezervă şi nu a apucat să joace nici măcar un minut, chiar dacă a fost scos la încălzire încă de la pauză. Pentru Steaua urmează partida din deplasare cu Astra Ploieşti. "Mi-am dat seama că vom avea un meci greu, a fost şi terenul greu! Am reuşit să câştigăm, suntem fericiţi şi mergem înainte! Nu am avut nicio problemă că nu am fost titular. Sunt fericit că mi-am ajutat echipa. Îmi doream să câştigăm, dacă s-a întâmplat să marchez, e foarte bine. Mă simt foarte bine, sunt relaxat şi sper să se vadă asta şi pe teren. Am văzut că eram pe linie la faza golului. Era vital pentru noi să câştigăm. O victorie muncită, aşa e cel mai frumos. Nu ştiu dacă jocul i-a mulţumit pe fani, dar sunt convins că cele trei puncte i-au mulţumit", a declarat Rusescu la Digi Sport, la Fanatik Show.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe