Sute de nereguli la cartierul construit de PROTECTCHIM la Slatina

joi, 26 aprilie 2012

Sute de nereguli la cartierul construit de PROTECTCHIM la Slatina

 

Presa din judeţul Olt scrie cu lux de amănunte adevăruri incendiare despre “aventurileÔÇ£ firmei de construcţii SC PROTECTCHIM SA din Râmnicu Vâlcea. Din ediţia electronică a Adevărului de Olt aflăm că, la câţiva ani de la darea în folosinţă a primelor locuinţe din “cartierul 600” de pe strada Eugen Ionescu din municipiul Slatina, 200 de proprietari reclamă calitatea proastă a lucrărilor. Imobiliare Consloc a dat în judecată constructorul (societatea SC PROTECTCHIM SA din Râmnicu Vâlcea, condusă de Nicolae Enache, “locotenentulÔÇ£ directorului general de la OLTCHIM, Constantin Roibu - nr) şi a demarat expertiza tehnică.

Tencuiala a început să părăsească balcoanele

Conform aceleiaşi surse, singurul cartier rezidenţial construit de Primăria Slatina, investiţie de 44 milioane lei, nu a devenit o mândrie, ci mai degrabă un coşmar. Locuinţele nu s-au vândut toate, iar mulţi din cei care au cumpărat se gândesc cum să vândă mai repede, deşi cartierul pare unul de vis: piscină, loc de joacă pentru copii, viitoare grădiniţă, centrul medical şi supermarket. I s-a dus vestea privind calitatea proastă a lucrărilor şi, deşi plângerile proprietarilor curg la Imobiliare Consloc din 2008, nici acum nu s-a luat atitudine aşa cum ar fi normal.

Deşi sunt cele mai noi blocuri, pereţii exteriori s-au umplut de igrasie

Igrasie, apă care inundă subsolurile, un coşmar!


Circa 200 de nemulţumiţi au reclamat în presa judeţului Olt igrasia, apa care inundă subsolurile unde sunt boxele, deficienţe la instalaţiile sanitare şi electrice, de genul vrei să aprinzi becul în baie şi se aprinde în sufragerie sau curge apă caldă în WC, etc. Constructorul SC PROTECHIM SA nu se sinchiseşte să remedieze problemele.
“Sunt multe probleme - intră apa în subsol, igrasie în dormitor. Au venit după un an şi au izolat. Nu există apartament fără probleme. La vecina se face condens de se strânge apa sub parchet”, spune Daniel Dobrinescu. 

Daniel Dobrinescu, unul din locatarii cu probleme

“Caloriferele curg, igrasia a umplut doi pereţi, parchetul s-a rarefiat. Prietenii mei care locuiesc în cartier se plâng de aceleaşi lucruri”, spune Mădălina Timofte. Doi cetăţeni ne îndreaptă spre un balcon căruia i-a picat tencuiala şi ne arată faţada blocurilor din prima etapă. Supărat, un tânăr ce nu vrea să-şi declare identitatea spune: “Am izolat degeaba; ne-a ieşit igrasia prin izolaţie. Blocurile au garanţie doi ani de la recepţie, nici cât electrocasnicele. Au trecut doi ani, până câştigă primăria procesul, nu ne mai repară nimeni nimic. Dacă după doi ani arată aşa, peste trei e mai rău ca-n Șerpărie”. 

Am încercat să aflăm şi opinia constructorului vâlcean. Din păcate, directorul Nicolae Enache nu a binevoit să ne răspundă la telefon. Într-o ediţie viitoare vom publica şi punctul de vedere al SC PROTECTCHIM SA (dacă îl va transmite).

Faţadele au început să se jupoaie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe