Tinerii, voluntari pentru situaţii de urgenţă, un nou proiect al cercetaşilor

duminică, 29 mai 2011

Tinerii, voluntari pentru situaţii de urgenţă, un nou proiect al cercetaşilor

Zilele acestea, cercetaşii din Râmnicu Vâlcea încep activităţile în proiectul "Tinerii, voluntari pentru situaţii de urgenţă" ce va fi realizat în parteneriat cu Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă "General Magheru" Vâlcea, radioclubul Cozia Râmnicu Vâlcea şi Asociaţia de Turism Ecologic-Montan EUROMONT CARPAŢI Râmnicu Vâlcea. Proiectul este finanţat parţial de Autoritatea Naţională pentru Tineret şi Sport prin Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Vâlcea.

În cadrul proiectului care se va derula până la 15 noiembrie, toţi cercetaşii cu vârsta peste 16 ani, dar şi alţi tineri din municipiul Râmnicu Vâlcea, vor participa la câte patru sesiuni de instruire teoretică şi informare preventivă şi la câte două aplicaţii practice (simulări ale unor tipuri de dezastre şi de folosire a mijloacelor de radiocomunicaţii), precum şi la o acţiune de evaluare ce va avea loc în tabăra Călimăneşti - Cozia la finele proiectului.

Activităţile în cadrul cărora tinerii vor însuşi şi deprinde cunoştinţe şi abilităţi pentru a putea a participa la acţiuni de salvare şi de prevenire a pierderilor umane şi materiale în situaţii de dezastre, vor fi coordonate de specialiştii I.S.U. Vâlcea şi de radioamatorii Asociaţiei Radioclubul Cozia, centrul de cercetaşi asigurând prezenţa la instruiri şi aplicaţii practice, conform planificării, a beneficiarilor proiectului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe