Iubitorii de natură pot deveni voluntari la administraţia Parcului Buila

duminică, 6 februarie 2011

Iubitorii de natură pot deveni voluntari la administraţia Parcului Buila

Anul 2011 a fost declarat de Consiliul Uniunii Europene Anul European al Voluntariatului, iar de Adunarea Generală a ONU Anul Internaţional al Pădurilor. Proiectele desfăşurate de Asociaţia Kogayon au fost şi sunt în mare parte bazate pe contribuţia voluntarilor asociaţiei şi altor organizaţii şi instituţii partenere, în ariile naturale protejate Parcul Naţional Buila-Vânturariţa (www.buila.ro) şi Rezervaţia Naturală Muzeul Trovanţilor Costeşti (www.trovanti.ro). În nul 2010, cei 76 de voluntari implicaţi în proiecet au desfaşurat acţiuni pentru protecţia patrimoniului natural, respectiv pentru conservare a geodiversităţii şi biodiversităţii, management al ariilor naturale protejate, amenajarea şi întreţinerea infrastructurii turistice şi chiar de educaţie ecologică, informare şi conştientizare a  
comunităţilor locale şi vizitatorilor. 10 străini au participat şi ei la aceste acţiuni, din Belgia.

Voluntarii de la Asociaţia Kogayon, Bouworde (Belgia), Lafarge Romania, Green Future Club Horezu (din Liceul Horezu),  Serviciul Public Judeţean Salvamont Vâlcea, CTA Vânturariţa Râmnicu Vâlcea şi de la Liceul Sanitar Râmnicu Vâlcea au efectuat în total 1328 de zile/om de voluntariat. Ei au amenajat chiar şi un nou traseu tematic: Poveştile Pădurii în Parcul Naţional Buila-Vânturariţa, pe lângă întreţinerea celor existente şi remarcarea unor trasee turistice din parc. „Pentru anul 2011 dorim să continuăm şi să dezvoltăm aceste activităţi, având ca principale proiecte reconstrucţia unui al doilea refugiu din Parcul Naţional Buila-Vânturariţa; începerea unui proiect care va avea ca finalitate realizarea a două  
centre de vizitare ale parcului; continuarea programului de educaţie ecologică Ranger Junior; promovarea şi dezvoltarea ecoturismului în zonă, etc. Oricine doreşte să ni se alăture se poate înscrie în programul de voluntariat creat la adresa: http://www.buila.ro/index.pl/proiecte_ro", afirmă reprezentanţii Asociaţiei Kogayon. 



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe