Florin Butnaru, un penal la conducerea ARR Vâlcea (I)

duminică, 16 ianuarie 2011

• În atenţia DNA:

Florin Butnaru, un penal la conducerea ARR Vâlcea (I)

Nicu Trandafir

• Butnaru, acest Corleone al transportului vâlcean, calcă legile în picioare şi trage sforile pentru a-l lăsa pe asociatul său Dan Matei (SC MATDAN SRL) să efectueze transport de călători ilegal pe ruta Drăgăşani-Băbeni-Râmnicu Vâlcea
• „Florin Butnaru de la ARR Vâlcea a făcut o greşeală majoră: a dat călătorii jos din autobuzele noastre şi i-a lăsat pe drumuri, deşi ei nu aveau nici o vină. Le-am restituit călătorilor contravaloarea biletelor, iar pentru cei care doresc, le vom da asistenţă juridică gratuită şi le vom pune la dispoziţie un avocat pentru a da în judecată conducerea ARR Vâlcea", ne-a precizat Dumitru Becşenescu, acţionarul majoritar de la SC Antares Transport SA

Măsuri grosolane şi ilegale

În data de 12 ianuarie, în localitatea Băbeni, la Tătărani, opt inspectori ai Autorităţii Rutiere Române, Agentia Vâlcea, au efectuat o acţiune în forţă, oprind în trafic 7 autovehicule ale firmei Antares Transport, în timp ce acestea efectuau traseul Drăgăşani-Rm Valcea. Pe lângă faptul că au comis un abuz, agenţii ARR s-au comportat cu oamenii din cele şapte microbuze mai rău decât cu nişte animale. Inspectorii i-au obligat pe toţi călătorii să evacueze maşinile şi au dispus suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculelor, reţinând certificatele şi plăcuţele de înmatriculare. Astfel cei peste 200 de călători s-au trezit daţi jos din microbuze şi lăsaţi în stradă să „se descurce aşa cum pot" - după cum a declarat la modul impertinent unul dintre inspectori. Conducerea Antares Transport susţine că măsurile luate de agenţii Autorităţii Rutiere sunt grosolane şi ilegale. Conform legislaţiei în vigoare, Agenţia ARR Vâlcea nu are competenţa de a reţine plăcuţele şi certificatele de înmatriculare, cu atât mai mult cu cât firma Antares Transport este câştigătoarea de drept a licitaţiei şi singura îndreptăţită să efectueze traseul Drăgăşani - Rm. Vâlcea.

„Ziarul de Vâlcea" şi-a propus să analizeze cu maximă atenţie şi profesionalism acest caz, tocmai de aceea prezentăm ambele puncte de vedere ale părţilor aflate în „conflict": ARR Vâlcea versus Antares Transport. „În timp ce mă aflam în misiune, alături de alţi şapte colegi, pe raza localităţii Băbeni (Tătărani), am descoperit şapte microbuze care aparţin firmei Antares, ce circulau ilegal deoarece instanţa de judecată le-a retras licenţa pentru traseul 044, ruta Drăgăşani-Băbeni-Râmnicu Vâlcea. Acest lucru a fost decis prin sentinţa Tribunalului Argeş, irevocabilă, numărul 412 din 13 august 2008. De atunci, pe traseul 044, amintit mai sus, firma Antares face curse în mod ilegal. Ca urmare a acestui fapt, am aplicat firmei Antares amendă, pentru fiecare mijloc de transport în comun, suma de 20.000 lei, în total suma de 140.000 lei. Chiar la Băbeni, după ce am constatat că şapte microbuze ale firmei Antares circulau ilegal, am avut o mare supriză din partea reprezentanţilor acestei firme, care au venit în scurt timp la faţa locului şi s-au luat la ceartă cu noi, au încercat să ne intimideze şi să ne perturbeze activitatea de control, după care ne-au acuzat că suntem în stare de ebrietate. Problema este că Antares-ul a rulat ilegal pe ruta respectiva din anul 2008, iar ARR-ul i-a mai sancţionat în acest interval de timp, dar ei tot au continuat să desfăşoare activitatea fără să le pese de sancţiuni. De menţionat este faptul că acelor şapte microbuze care circulau fără licenţă de traseu pe ruta Drăgăşani-Băbeni-Râmnicu Vâlcea le-au fost ridicate plăcuţele şi certificatele de înmatriculare pe o perioadă de şase luni. SC Matdan Service SRL are momentan dreptul de a rula pe acest traseu", a declarat printre altele Florin Butnaru, directorul ARR Vâlcea.

Antares Transport îşi caută dreptatea la CEDO

În replică la acuzaţiile lui Florin Butnaru, acţionarul majoritar de la SC Antares Transport SA, Dumitru Becşenescu, şi directorul societăţii, Nistor Cărămidă, ne-au declarat: „Marea problemă este că Butnaru se află în spatele acestei afaceri şi încearcă pe toate căile să lase singură pe acest traseu societatea Matdan SRL. Domnul Butnaru a încălcat flagrant Legea transportului judeţean şi ne-a tratat ca pe nişte infractori. După acest episod, îl vom reclama pe Florin Butnaru la DNA. De fapt, ARR-ul şi Consiliul Judeţean Vâlcea au ignorat repetat două decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale Curţii de Apel Bacău şi au luat în considerare doar o hotărâre a Tribunalului Argeş, care este o instanţă inferioară celorlate două. Mai precis, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea de Apel Bacău ne dau dreptate nouă în sensul că ne recunosc vechimea pe traseu, un criteriu care a cântărit mult la licitaţia de trasee. Chiar şi Ministerul de Interne a trimis o adresă la Consiliul Judeţean Vâlcea, prin care ni se recunoaşte nouă vechimea pe traseul Râmnicu Vâlcea - Drăgăşani. În urma acestei decizii abuzive a ARR-ului, vom fi nevoiţi să dăm afară 25 de şoferi, iar pierderile pe care le va suporta societatea vor fi de 60.000 euro pe lună. Am depus deja documentaţia la CEDO, iar la Parlamentul European vom face o sesizare în acest sens. După părerea mea, Florin Butnaru a făcut o greşeală majoră: a dat călătorii jos din autobuzele noastre şi i-a lăsat pe drumuri, deşi ei nu aveau nici o vină. Le-am restituit călătorilor contravaloarea biletelor, iar pentru cei care doresc, le vom da asistenţă juridică gratuită şi le vom pune la dispoziţie un avocat pentru a da în judecată conducerea ARR Vâlcea".

Fostul ministru Berceanu, protectorul lui Butnaru

În ediţiile viitoare vom demonstra cu documente că Florin Butnaru, directorul ARR Vâlcea, desfăşoară sub umbrela protectoare a fostului ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, activităţi cu iz penal. Butnaru taie şi spânzură în domeniul activităţii de transport marfă şi persoane din judeţ. În breasla transportatorilor vâlceni circulă o vorbă: „Cine nu cotizează la „Il Capo di Tutti Capi" este trecut pe lista neagră şi terorizat cu controale şi amenzi de sute de milioane de lei". Presiunea este fantastică! Vom prezenta opiniei publice caracatiţa care a pus stăpânire pe o instituţie publică. Autorităţile competente, DNA şi Ministerul Transporturilor, trebuie să reinstaureze domnia legii la Autoritatea Rutieră Română Vâlcea. (Va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe