A fost semnat contractul de finanţare pentru pârtia de schi de la Voineasa

duminică, 19 decembrie 2010

A fost semnat contractul de finanţare pentru pârtia de schi de la Voineasa

La sfârşitul acestei săptămâni, la Voineasa, a fost semnat contractul de finanţare pentru realizarea unei pârtii de schi în această zonă. La eveniment au fost prezenţi, deputatul PDL Samoil Vîlcu şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Romulus Bulacu.

Parlamentarul PDL subliniat importanţa acestei investiţii pentru judeţul Vâlcea:

„Prin realizarea acestui proiect se va dezvolta infrastructura de agrement din staţiunea turistică Voineasa - zona de nord a munţilor Latoriţa „Mioarele - Coasta Benghii - Puru", zonă aflată între Staţiunea Vidra şi Obârşia Lotrului, în scopul practicării sporturilor de iarnă la nivelul standardelor internaţionale.

Zona respectivă are un mare potenţial turistic, staţiunea Voineasa fiind o staţiune renumită pe plan naţional, cu un cadru natural neexploatat la adevărata valoare şi chiar dacă este favorabil practicării sporturilor de iarnă, nu deţine nici o pârtie de schi. Prin realizarea acestui proiect, zona va putea fi inclusă într-un circuit turistic internaţional, lucru ce va duce cu siguranţă, la dezvoltarea economică a judeţului Vâlcea. De asemenea, în celelalte anotimpuri se vor putea face drumeţii în munţii Parâng, vor fi create condiţii pentru practicarea pescuitului sportiv şi a sporturilor nautice pe Lacul Vidra.

Nu în ultimul rând aş dori să subliniez faptul că alocarea celor 28 de milioane de euro pentru crearea unei zone de agrement la Voineasa a fost posibilă ca urmare a implicării directe a doamnei Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului", a declarat deputatul PDL Samoil Vîlcu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe