Primăriile vâlcene, în stare critică

miercuri, 15 septembrie 2010

Primăriile vâlcene, în stare critică

În urma ultimelor „tăieri”, mai multe primării din judeţul Vâlcea au ajuns în stare critică. Unele administraţii locale nu mai pot asigura salariile personalului încadrat până la sfârşitul anului în curs şi nici fondurile pentru asistenţii sociali care au în grijă persoane cu deficienţe şi persoane vârstnice bolnave. Cele mai grave probleme sunt în comunele Runcu, Zătreni, Alunu, Diculeşti, Făureşti, Lăcusteni, Mitrofani, Măldăreşti, Mateeşti, Racoviţa, Şirineasa şi Grădiştea. Multe dintre aceste administraţii sunt în pericol iminent de-a le fi închise conturile de Trezorerie, astfel că îşi vor închide uşile, iar mii de oameni vor fi prinşi în acest blocaj administrativ.

De asemenea, administraţiile locale nu mai au bani pentru finalizarea proiectelor finanţate prin Programul naţional de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive în spaţiul rural, din cauza faptului că nu s-aui mai alocat bani conform Ordonanţei de Guvern 7. La data de 31 decembrie 2009, producţia de construcţii-montaj realizată şi nedecontată la obiectivele de investiţii derulate pe Ordonanţa 7 însumau peste 12.000 mii de lei, constructorii sistând lucrările care aveau şi aşa termenele de finalizare depăşite. Mai mult, aceştia ameninţă beneficiarii, consiliile locale, cu recuperarea datoriilor pe cale legală, respectiv prin acţionarea în justiţie şi blocarea conturilor.

Unele dintre lucrările nefinalizate sunt canalizare + poduri şi podeţe în comunele Buneşti (421.000 de lei), Mateeşti (400.000 de lei), Stoeneşti (2.352.000 de lei), Vaideeni (3.370.000 de lei); baze sportive în comunele Bărbăteşti (581.000 de lei), Buneşti (866.000 de lei), Costeşti (507.000 de lei), Pietrari (832.000 de lei), Slătioara (500.000 de lei), Stroeşti (525.000 de lei). „Situaţia dramatică în care se află majoritatea primăriilor din judeţul Vâlcea a fost adusă în atenţia autorităţilor centrale de nenumărate ori. Din lipsa de soluţii, răspunsurile au întârziat mereu să apară sau, mai grav, nu au existat”, a afirmat parlamentarul PSD Aurel Vlădoiu, care a transmis o interpelare pe tema subfinanţării primăriilor.

În plus, Guvernul Boc a decis să taie sume importante de bani din fondurile pentru echilibrarea bugetelor locale şi pentru reabilitarea drumurilor judeţene şi comunale, prin Ordonanţa de Guvern nr. 18/2010. Judeţul Vâlcea a rămas astfel fără 277 de miliarde de lei vechi. „Guvernul calcă cu bocancii peste lege, abrogând prevederile legale prin ordonanţe în dispreţ faţă de prevederile constituţionale. De altfel, acest Guvern ne-a obişnuit cu astfel de măsuri anticonstituţionale” – a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea. Imediat după ce intrase în vigoare Ordonanţa de Guvern nr. 18/2010, conturile Consiliului Judeţean Vâlcea, dar şi conturile primăriilor din judeţ au fost, pentru câteva zile, blocate. Pentru a le debloca, autorităţile judeţului au fost nevoite să convoace o şedinţă extraordinară de Consiliu Judeţean, pentru a adopta o hotărâre de reducere a bugetului pe semestrul patru a anului în curs, lucru pe care şi fiecare primărie în parte a trebuit să-l facă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe