• într-o înregistrare audio fostul lider de sindicat, Laurenţiu Papa, recunoaşte că prefectul a comis o ilegalitate
Tiberiu Pîrnău
Trista figură de ceară aflată vremelnic la conducerea Prefecturii Vâlcea, pe numele său Petre Ungureanu, continuă să aplice prevederile legale după bunul său plac. Ungureanu acţionează machiavelic şi a reuşit în numai câteva luni să-i divizeze pe angajaţii Prefecturii în două tabere. Avocatul care-şi arogă titlul de „şeful încăierărilor pe judeţ“ i-a învrăjbit pe salariaţii instituţiei care reprezintă Guvernul în teritoriu. Ungureanu e şiret, precum necuratul, şi acţionează potrivit principiului „Dezbină şi stăpâneşte“. Înconjurat de câteva cozi de topor, pupincurişti de serviciu din interiorul instituţiei, prefectul doreşte acum să desfiinţeze sindicatul salariaţilor „Forum“ şi să înfiinţeze un sindicat - marionetă.
Prima etapă a dus-o la îndeplinire prin concedierea liderului de sindicat, Mihai Iordache, fapt unic la nivel naţional, ilegal şi penal. În demersurile sale de imixtiune în problemele sindicatului, prefectul Ungureanu s-a folosit de jurista Alina Ciobotoiu. Fosta secretară devenită între timp mare juristă, împreună cu omul de casă al familiei Ungureanu, Petronel Ţugulan, i-a ameninţat cu concedierea pe angajaţii – membri de sindicat din cadrul Prefecturii, în cazul în care nu semnează o hârtie (vezi facsimil) prin care nu mai recunoşteau autoritatea liderului Mihai Iordache.
Slabi de înger şi cu teama în suflete, funcţionarii au semnat hârtia pusă în faţă de „căţeluşii“ prefectului. Justiţia însă nu doarme şi a dat de pământ cu prefectul ilegal, dând dreptate liderului de sindicat, Mihai Iordache, prin sentinţa civilă nr. 834 din 21 septembrie 2010. „Ziarul de Vâlcea“ deţine o înregistrare audio, în care fostul lider de sindicat Laurenţiu Popa recunoaşte că prefectul a comis o ilegalitate, dar cu toate acestea a semnat şi el mizerabila hârtie, fiindu-i teamă că va fi pus pe liber.
Web Design by DowMedia