CJ Vâlcea şi mai multe primării, obligate să returneze la Guvern peste 2 milioane euro

duminică, 5 septembrie 2010

• Rectificarea care ne bagă în sărăcie

CJ Vâlcea şi mai multe primării, obligate să returneze la Guvern peste 2 milioane euro

La sfârşitul săptămânii trecute, Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat rectificarea sumelor alocate pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi a proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum şi finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale. Astfel, dintr-un condei, localităţile judeţului au pierdut o sumă totală de circa 5 milioane lei (peste 1,2 milioane euro).

Astfel, potrivit Deciziei nr. 967 din 25 august 2010 a directorului executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea, influenţele rezultate din aplicarea OG nr. 18/2010, care sunt în competenţa Consiliului Judeţean Vâlcea de repartizare pe unităţi administrativ-teritoriale, sunt următoarele: sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale destinate susţinerii programelor de dezvoltare locală şi pentru proiecte de infrastructură care necesită cofinantare locală - în scădere cu 3,68 milioane lei (menţionăm că din această sumă, circa 1,8 milioane lei a fost repartizată pe unităţi administrativ teritoriale prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 21 din 25 martie 2010); sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată destinate finanţării cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale - în scădere cu 1,26 milioane lei.

Prin adresa nr. 372018 din 29 iulie 2010, Ministerul Finanţelor Publice a comunicat că a aprobat, modificarea repartizării pe trimestre pe anul 2010, în sensul diminuării în trimestrul III şi majorării în trimestrul IV a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale destinate susţinerii programelor de dezvoltare locală şi pentru proiecte de infrastructură care necesită cofinanţare locală precum şi a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată destinate finanţării cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale.

Capitolul „Asistenţă socială pentru familie”, cel mai afectat

Tot în cadrul şedinţei extraordinare de vineri, 3 septembrie, s-a aprobat rectificarea bugetului propriu al judeţului Vâlcea şi a listei obiectivelor de investiţii ale Consiliului Judeţean Vâlcea, pe anul 2010. Şi în acest caz, s-a decis ca veniturile şi cheltuielile bugetului propriu al judeţului Vâlcea să fie diminuate cu suma de 3,4 milioane lei (circa 800.000 euro). În conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 18/2010 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2010, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea a comunicat CJ Vâlcea că a procedat la actualizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată repartizate Consiliului Judeţean Vâlcea, respectiv la diminuarea acestora, după cum urmează:

sume defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţului - în scădere cu 1,2 milioane lei, sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetului propriu al judeţului - în scădere cu 2,17 milioane lei, sume defalcate din cota de 22% din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetului propriu al judeţului - în scădere cu 1.000 lei. Detalierea influenţelor pe capitole de cheltuieli se prezintă astfel: Capitolul „Autorităţi executive” - minus 346.000 lei, Capitolul „Învăţământ” - minus 463.000 lei, Capitolul „Cultură recreere şi religie” - minus 744.000 lei, Capitolul „Asistenţă socială pentru familie” - minus 1,83 milioane lei.

Înainte de şedinţa CJ Vâlcea, preşedintele Ion Cîlea a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că a avut... o criză de nervi şi a plâns când a auzit că Guvernul a decis reducerea sumelor alocate pentru judeţul Vâlcea. „Este o situaţie fără precedent pe care ne-a creat-o Guvernul Boc, adoptând Ordonanţa 18/2010. Este un act criminal care ne aduce la sapă de lemn. Această ordonanţă mutilează bugetele locale printr-o rectificare negativă. În trimestrul III al acestui an, judeţului Vâlcea i-au fost tăiate şi amânate pentru trimestrul IV aproximativ 92 miliarde de lei vechi.

Am intuit, la vremea respectivă, că guvernanţii nu se vor ţine de cuvânt şi aşa a fost. Ne-au minţit cu neruşinare, mutilând bugetele şi-aşa sărace ale Consiliului Judeţean şi administraţiilor locale. Ordonanţa de Guvern 18/2010, prin care s-a făcut rectificarea negativă pentru judeţul Vâlcea, este neconstituţională, iar noi o vom ataca la Curtea Constituţională. În total, incluzând şi cei 92 miliarde de lei vechi din trimestrul III, bugetul Vâlcii a fost mutilat cu peste 277 miliarde. Este o bătaie de joc naţională, pentru că astfel de sume au fost tăiate la majoritatea consiliilor judeţene”, a precizat Ion Cîlea. (P.C.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe