Bugetarii se pregătesc de grevă
Ultimele decizii luate de Guvernul Boc vor scoate în perioada următoare în stradă şi bugetarii din administraţia publică locală din Vâlcea. Preşedintele Sindicatului Funcţionarilor Publici din Administraţia Publică Locală Vâlcea, Nicolae Jitianu spune că, după aplicarea Legii 118 din 30 iunie 2010, privind diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor şi indemnizaţiilor lunare s-a luat iniţiativa de a se acţiona în instanţă instituţiile în care îşi desfăşoară activitatea membrii de sindicat. Conştienţi de faptul că au destul de puţine şanse de a câştiga procesele, aceştia vor să meargă până la capăt, pentru ca, în final, să îşi ceară drepturile la CEDO. „Sunt zeci de primării care nu şi-au mai plătit salariile.
La Racoviţa, de exemplu, nu s-au mai dat banii din luna martie a acestui an. Vom solicita hotărârile judecătoreşti atât de pe fond, cât şi de la Curtea de Apel, le vom centraliza la nivel naţional şi prin casele de avocatură cu care s-au semnat contracte şi se vor întocmi dosarele pentru CEDO. Această acţiune reprezintă şi o modalitate de a protesta cu privire la măsurile drastice luate de Guvern împotriva bugetarilor, consideraţi asistenţi sociali şi nu o categorie socială importantă”, spune Jitianu. Au decis deja să acţioneze în instanţă membrii de sindicat de la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”; Şcoala Populară de Arte şi Meserii; Primăria comunei Păuşeşti Măglaşi şi Primăria comunei Voineasa.
„Angajaţii primăriilor Măciuca, Bujoreni şi Brezoi au promis că vor demara şi ei acţiuni, dar nu au finalizat dosarele. Singurii care au refuzat din start să facă acest lucru sunt cei 120 de angajaţi ai Consiliului Judeţean, care şi-au motivat refuzul prin faptul că nu vor să-l supere pe preşedintele Ion Cîlea. În acest moment oamenii nu sunt pregătiţi pentru a protesta. Trebuie să treacă de perioada critică. Trebuie să luptăm cu mentalitatea oamenilor, să-i pregătim psihologic, întrucât oamenii încă mai cred că li se vor da cei 25% până la sfârşitul anului, că mai au ceva de pierdut şi nu au scăpat de sentimentul fricii. Liderii de sindicat au datoria de a discuta cu fiecare membru şi de a le prezenta importanţa acţiunilor de protest şi consecinţele declanşării acestor acţiuni.
Singura soluţie este să ne luăm soarta în mâini, să nu mai stăm după perdele, să deschidem geamul larg şi să ne strigăm durerea şi necazurile. Trebuie organizate acţiuni de anvergură şi pe termen lung, cu oameni în stradă, ca să se finalizeze ceva, nu doar o zi de ieşit în stradă şi să nu se rezolve nimic. Trebuie să ne unim şi să facem grevă generală. Acţiunile să fie pe termen lung, cu negocieri care să ţină zi şi noapte, până la finalizarea solicitărilor celor din stradă”, este de părere Jitianu. Funcţionarii se plâng că, după noile rectificări salariale rămân fără bani de mâncare. Salariaţii ameninţă cu încetarea lucrului până la găsirea unei soluţii care să îi scoată din faliment.
Cei 136 de funcţionari din Consiliul Judeţean au ajuns la salarii de 700 - 800 de lei pe lună. „S-a ajuns într-o situaţie dezastruoasă în care oamenii se plâng că nu îşi mai pot plăti ratele, nu îşi mai pot trimite copiii la şcoală pentru că salariile au ajuns de mizerie”, spune Jitianu. Liderul de sindicat spune că, în perioada următoare, toţi funcţionarii publici din Consiliul Judeţean îşi vor înceta activitatea pe o perioadă nedeterminată. „Este singura soluţie prin care o să atragem atenţia că nu se mai poate lucra în condiţiile acestea", afirmă răspicat Jitianu. Sindicalistul da ca exemplu propriul salariu, ce, a ajuns la 700 de lei. „După 30 de ani de muncă în această instituţie salariul meu a ajuns la 700 de lei, o sumă derizorie. În situaţia mea sunt aproape toţi angajaţii Consiliului Judeţean”, explică Jitianu. Bugetarii afiliaţi la Sindicatul CNSLR Frăţia s-au hotărât şi ei să-şi dea şefii în judecată la CEDO.
Web Design by DowMedia