|miercuri, ianuarie 27, 2021
  • Follow Us!

Praznic luminos – la complexul religios-cultural “Sf. Antim Ivireanul 

„ Praznic luminos” la complexul religios-cultural „Sf. Antim Ivireanul“

Festivalul de colinde datini şi obiceiuri „ Praznic lumionos” a avut loc, luni 14 decembrie, începând cu orele 14.00, organizator fiind Biroul de Catehizare a Tineretului din cadrul Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului. În program au evoluat grupuri de colindători, copii şi tineri din cele trei protopopiate ale Eparhiei Râmnicului. La manifestare au fost prezenţi Preasfinţitul Arhiepiscop Vicar Emilian Lovişteanul, Părintele Constantin Cîrstea, Consilier Cultural, Părintele Arhidiacon Mihail Pretorian, Inspector – Biroul de Catehizare a Tineretului, preoţi, părinţii copiilor, etnologi, folclorişti şi alţi oameni de cultură din municipiul Rm Vâlcea. Colindele şi obiceiurile prezentate au variat în funcţie de zona reprezentată şi de interferenţele etno-culturale din judeţul Vâlcea.

Preoţii care au pregătit grupurile de colindători au primit din partea organizatorilor diplome de participare, iar copiilor le-au fost împărţite daruri de către Preasfinţitul Emilian. „După cum dragostea L-a îndemnat pe Dumnezeu la facerea lumii şi a omului, aceeaşi dragoste L-a indemnat şi la mântuirea noastră. Însuşi Mântuitorul ne spune că aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât şi pe Unul Născut Fiul Său L-a dat ca toţi cei ce cred în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică. Deci putem spune că noi am sărbătorim începutul mântuirii noastre, care s-a săvârşit din dumnezeiasca dragoste. Darul omenirii este Fecioara Maria, iar darul lui Dumnezeu este Iisus“, a precizat Presfinţitul Vicar Emilian Lovişteanul.
O.A.

Leave a Response