Sparle si soparle

miercuri, 11 noiembrie 2009

Sparle si soparle

• În comuna Ioneşti, primarul Constantin Neagoie asfaltează drumurile din localitate... pe datorie. Cine merge pe drumul naţional care leagă municipiile Râmnicu Vâlcea şi Drăgăşani poate să constate că aproape toate drumurile din Ioneşti, care se desprind de şoseaua principală, sunt proaspăt asfaltate. Misterul l-am aflat ulterior: Primăria Ioneşti a contractat aceste lucrări fără să aibă fondurile necesare, astfel că în prezent datoriile totale au ajuns în prezent la 200 miliarde lei vechi.

• Dumitru Persu, secretarul executiv al PSD Vâlcea, se ţine la distanţă faţă de campania electorală în favoarea eternului candidat Mircea Geoană. În timp ce Ion Cîlea şi alţi oameni de campanie din PSD aleargă toată ziua în lungul şi în latul judeţului Vâlcea, Dumitru Persu preferă să le facă ochi dulci unor doamne şi domnişoare de prin birourile Consiliului Judeţean Vâlcea sau să-şi savureze cota de whisky dintr-un restaurant din Râmnicu Vâlcea.

• Staţiunea Băile Olăneşti este invadată de haite de câini vagabonzi care terorizează turiştii aflaţi la tratament. De când este primar, Gheorghe Ciucă mai mult a distrus oraşul, iar pe lângă aspectul jalnic al staţiunii, domnul Ciucă le mai „livrează” trecătorilor şi câteva haite de patrupezi.

• Marele milionar în euro al judeţului Vâlcea „Grand“ Nicolae Sofianu a uitat să plătească anumite taxe către mai multe instituţii ale statului. Sofianu îi duce cu vorba pe funcţionarii instituţiilor cu pricina de câteva luni bune. Păi e frumos, domnule Nicolae Trandafir Sofianu?

• Pe surse am aflat că liderul de sindicat Adrian Mugioiu se laudă peste tot că el este omul care dictează la Uzinele Sodice Govora. El spune despre polonezii de la CIECH CHEMICAL GRUP S.A. că pot fi duşi foarte uşor de nas. Tocmai de aceea toate lucrările care se derulează în USG cu firme din exteriorul societăţii sunt atent monitorizate şi „îndrumate“ de Mugioiu. Verificăm informaţia şi promitem că în numerele următoare ne vom apleca cu mai mare atenţie asupra acestui subiect.

• Constantin Roibu, managerul SC OLTCHIM SA, a avut o prestaţie excelentă vineri, 06 noiembrie, pe postul de televiziune The Money Channel. În zadar a încercat moderatorul năimit să-l încurce pe   directorul general de la OLTCHIM. În stilul caracteristic, specialistul Constantin Roibu a explicat cu calm  şi profesionalism modul în care combinatul chimic vâlcean poate să depăşească criza generată de acţionarul minoritar de la PCC SE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe