Nici nu şi-a intrat bine în pâine că primul ordin al noului şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, Nicolae Sărdărescu, dat structurii judeţene a DGIPI (fostul „Doi şi-un sfert“) a fost: „Ascultaţi telefoanele duşmanilor mei, ale ziariştilor incomozi şi ale politicienilor portocalii!“
Fostul „Doi şi-un sfert“, actuala Direcţie Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), lucrează şi la Vâlcea cu „motoarele“ turate la maximum. Sau mai bine spus cu antenele. Surse bine intenţionate din interiorul celui mai important serviciu din cadrul IPJ Vâlcea ne-au adus la cunoştinţă că şeful IPJ Vâlcea intenţionează să se folosească la maximum de serviciile acestui serviciu, format din peste 30 de ofiţeri şi subofiţeri, care lucrează non-stop, în trei schimburi.
De altfel, Nicolae Sărdărescu a avut deja discuţii în acest sens, individuale, cu ofiţeri din cadrul Serviciului Judeţean de Informaţii şi Protecţie Internă. Serviciul are la dispoziţie aparatură modernă, care-i dă posibilitatea să intercepteze orice convorbire telefonică de pe raza judeţului şi nu numai. Chiar dacă legea spune că interceptările se fac numai în baza unui mandat de la judecător, anumiţi angajaţi ai serviciilor de acest gen mai sar calul şi ascultă telefoane şi în afara dispoziţiilor legale.
Nu-i acuzăm de nimic pe oamenii patrioţi, de bună credinţă, din interiorul structurii informative, care doresc să reacţioneze împotriva presiunilor exercitate de noul comandant al poliţiei vâlcene. Există, însă, informaţii că „în timpanul“ comisarului şef Nicolae Sărdărescu se află deja conversaţii telefonice aparţinând unor: colegi din poliţie, ziarişti, oameni politici şi importanţi oameni de afaceri din Vâlcea. Nu este exclus ca Sărdărescu să acţioneze la comanda unui grup de interese, care-şi doreşte să controleze oameni şi structuri politice şi economice din judeţul Vâlcea. Vom reveni cu amănunte!
Web Design by DowMedia