Pasajul Hervil şi podul peste Olăneşti, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local

duminică, 27 septembrie 2009

Pasajul Hervil şi podul peste Olăneşti, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local

Miercuri, 30 septembrie, este programată să se desfăşoare şedinţa ordinară a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, şedinţă care are pe ordinea de zi aproape 30 de rapoarte şi proiecte de hotărâri. Astfel, printre altele se vor dezbate şi aproba următoarele propuneri: avizare PUD „Bază de agrement, str. Ostroveni, nr. 150”, investitor Necşuliu Gheorghe; completarea componenţei nominale a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism; rectificarea bugetului local  pentru anul 2009 şi a listei de investiţii pe surse de finanţare;

rectificarea bugetului autofinanţat al unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat pentru anul 2009; aprobarea rezultatelor inventarierii generale a patrimoniului municipiului Râmnicu Vâlcea pe anul 2008; aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul     „Reabilitare Şcoala nr. 13 – Ostroveni Râmnicu Vâlcea”; aprobarea studiului de fezabilitate pentru obiectivul „Mansardare şi lucrări interioare – corp C la Colegiul Naţional Alexandru Lahovari Râmnicu Vâlcea”;

aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru „Modernizare str. Eftimeştilor cu asigurarea scurgerii apelor”; aprobarea proiectului „Lărgire pasaj Hervil, pasaj inferior pe CF Piatra Olt – Podul Olt, km.293 – 808”, inclus în potofoliul de proiecte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al municipiului Rm. Vâlcea; aprobarea proiectului ”Pod peste râul Olăneşti, în prelungire strada Carol I, inclusiv legăturile cu Calea lui Traian şi str. Morilor”, inclus în portofoliul de proiecte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al municipiului Rm. Vâlcea şi a cheltuielilor legate de proiect;

aprobarea aplicării la programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi şi a studiului de fezabilitate pentru proiectul „Reabilitare peisagistică a Parcului Mircea cel Bătrân”; solicitarea de trecere a unui imobil-construcţii şi teren aferent din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului – Direcţia pentru Sport Vâlcea în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea şi administrarea Consiliului Local;

aprobarea unui schimb de terenuri; aprobarea regulamentului de iluminat public în municipiul Rm. Vâlcea; repartizarea unor locuinţe pentru tineri, destinate închirierii; stabilirea chiriei la locuinţele pentru tineri, destinate închirierii din Ansamblul ANL Ostroveni 6, etapa a II-a, precum şi a modelului de contract; modificarea organigramei şi a statului de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului; modificarea statului de funcţii al Direcţiei de Protecţie Socială; modificarea statului de funcţii al Filarmonicii de Stat „Ion Dumitrescu”; reanalizarea Hotărârii Consiliului Local nr. 223/2009. (P.C.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe