Infractori aduşi cu forţa la audieri

duminică, 13 septembrie 2009

Infractori aduşi cu forţa la audieri

Cinci vâlceni au fost ridicaţi de poliţişti de la domiciliu, pentru a fi duşi la audieri. În baza Planului General de Acţiune „Strada 2009” şi a Planului de Măsuri „Tunetul”, pentru prevenirea şi combaterea activităţilor infracţionale, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea – Serviciul Investigaţii Criminale, Detaşamentului Poliţiei de Intervenţie Rapidă, Serviciului Poliţiei de Ordine Publică, Poliţiei oraşului Brezoi, Posturilor de Poliţie Racoviţa, Titeşti şi Câineni au efectuat săptămâna trecută o acţiune, în vederea punerii în executare a mai multor mandate de aducere emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi şi conducerii la sediul Poliţiei oraşului Brezoi a unei grupări infracţionale extrem de violente.

Persoanele din cadrul acestei grupări se sustrăgeau cercetărilor şi refuzau să se prezinte la poliţie sau la parchet, fiind cercetate în mai multe dosare penale. Cu această ocazie au fost efectuate 17 controale domiciliare, fiind ridicate, în baza mandatelor de aducere emise de Parchetul Brezoi, cinci persoane: Ionică T, Nicuşor T - ambii din comuna Titeşti, Florian P., Gheorghe P. şi Dumitru P., toţi din comuna Câineni. „Aceştia au fost duşi la sediul Poliţiei oraşului Brezoi, pentru a fi audiaţi în calitate de învinuiţi, sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ultraj contra bunelor moravuri şi ameninţare. Întregul material probatoriu urmează a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, pentru a fi prezentat învinuiţilor, în vederea luării măsurile legale”, a declarat inspectorul de poliţie Diana Smărăndoiu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea. Cei cinci sunt autorii mai multor acţiuni violente întreprinse împotriva unor localnici din Titeşti şi Boişoara, acţiuni pe care aceştia le-au sesizat de câţiva ani buni.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe