Avocatul Doru Băjan din Bucureşti dă din nou ordine judecătorilor vâlceni

miercuri, 16 septembrie 2009

În procesul S.C. Uzina Mecanică S.A. Râmnicu Vâlcea versus S.C. Tim Electrocolor S.R.L.

Avocatul Doru Băjan din Bucureşti dă din nou ordine judecătorilor vâlceni

Nicu Trandafir

Avocatul bucureştean Doru Băjan încearcă din nou să intimideze justiţia vâlceană, pe rolul căreia se află un litigiu comercial între societăţile SC Tim Electrocolor SRL şi SC Uzina Mecanică SA. Hârşit în „relele“ justiţiei avocatul de capitală foloseşte din nou presa locală ca mijloc de presiune asupra judecătorilor vâlceni.

Intimidarea magistraţilor
Maria Tudor, acţionarul de la SC Uzina Mecanică
 SA, este acuzată de Doru Băjan, avocat la Baroul Bucureşti, că încercă unele intervenţii pe lângă judecătorii de la Tribunalul Vâlcea, pentru a primi soluţii favorabile în două dosare. Băjan este un personaj dubios care a cumpărat drepturile litigioase de la SC Tim Electrocolor SRL în procesele cu Uzina Mecanică Râmnicu Vâlcea. Menţionăm că pe rolul Secţiei Comerciale şi de Contencios Administrativ Fiscal a Tribunalului Vâlcea, s-au judecat la 25 iunie dosarele 2849/288/2008, 4297/288/2008 – recursuri şi 1540/90/2009 – revizuire între S.C. Uzina Mecanică S.A. din Râmnicu Vâlcea şi S.C. Tim Electrocolor S.R.L. din Timişoara, toate având ca obiect pretenţii ale societăţii din Vâlcea.

Doru Băjan a realizat că nu are nici o şansă să câştige corect procesele cu Uzina Mecanică şi a recurs la acţiuni de dezinformare a opiniei publice prin intermediul unei anumite părţi a presei locale şi de intimidare a magistraţilor, care judecă respectivele litigii. Ce urmăreşte avocatul de Bucureşti, Doru Băjan? Doreşte să anexeze articolele din presa locală la cererea de strămutare a procesului. Băjan speră ca procesul să fie strămutat la o instanţă favorabilă lui, unde are prieteni. Chiar şi printre judecători. Aceasta este adevărata miză! Băjan este o vulpe bătrână şi acţionează fără scrupule.

Instalaţia de vopsire nu a funcţionat niciodată la parametrii din contract

Uzina Mecanică Râmnicu Vâlcea a cumpărat în anul 2001 o instalaţie de vopsire (contractul nr. 819/20.04.2001) de la SC Tim Electrocolor SRL din Timişoara. Valoarea utilajului a fost de 316.440 dolari plus TVA. Banii au fost plătiţi de Uzina Mecanică în patru rate. Motivul actualelor procese îl constituie faptul că instalaţia nu a funcţionat niciodată la parametrii tehnici, prevăzuţi prin contract şi asumaţi integral de către conducerea societăţii bănăţene.

De altfel, în prcesul verbal nr. 1398 din 09.04.2002 reprezentanţii Tim Electrocolor şi-au însuşit următoarea observaţie: „În urma probelor efectuate la vopsirea vestiarelor cu două uşi nu s-au obţinut parametrii prescrişi în contract referitor la pregătirea suprafeţelor, a consumului de vopsea şi a personalului prevăzut a efectua retuşul“. În mod normal, Tim Electrocolor trebuia să remedieze toate problemele apărute la instalaţie, evidenţiate şi prin procesul verbal de recepţie nr. 667 din 2002. De aproape opt ani, societatea din Timişoara refuză să-şi îndeplinească angajamentele din contractul încheiat cu Uzina Mecanică Râmnicu Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe