Primarul Constantin Banacu se implică în creşterea calităţii învăţământului

miercuri, 12 august 2009

• În comuna Bărbăteşti,

Primarul Constantin Banacu se implică în creşterea calităţii învăţământului

Este renumit pentru dinamismul cu care îşi rezolvă problemele din comunitate. A avut grijă ca, în fiecare an, să asigure copiilor şi cadrelor didactice condiţii normale de lucru, după o binemeritată vacanţă de vară. Totuşi, anul acesta, se pare că este unul special, plin de surprize deloc plăcute. Şcolile din localitatea Bărbăteşti duc o mare lipsă de cadre didactice, vinovat fiind Inspectoratul Şcolar Vâlcea. Primarul Constantin Banacu a fost personal la inspectorat pentru a încerca să soluţioneze problema. Numai că inspectorul general adjunct, Relu Rădulescu, i-a transmis primarului răspunsuri deloc mulţumitoare.

Însă, Gabriela Ene, tot inspector general adjunct, i-a promis primarului Constantin Banacu că se va implica şi va găsi o soluţie la această problemă. De asemenea, primarul Banacu nu mai doreşte să existe profesori, învăţători şi educatori navetişti. Motivele sunt foarte simplu de înţeles: aceştia întârzie la ore, uneori nu pot veni, nu pot rămâne după orar, atunci când programa nu a putut fi parcursă, nu pot rămâne să facă meditaţii cu copii pentru că depind de mijloacele de transport, condiţiille meteo şi distanţele de unde vin. „Noi şi copiii noştri suntem întotdeauna cei care trebuie să suferim, deoarece trebuie să vină un alt înlocuitor, ceea ce durează şi astfel se rămâne în urmă cu predatul.

Avem persoane în localitate cu studii superioare si cu pregătire corespunzătoare, care pot oricând să ocupe aceste posturi vacante în şcolile din comuna noastră. De aceea, facem un apel către Inspectoratul Şcolar Vâlcea să ţină cont de punctul nostru de vedere şi să fie acceptaţi pentru ocuparea locurilor vacante doar oamenii care locuiesc în comuna Bărbăteşti”, ne-a declarat primarul Constantin Banacu. (Octavian Avram)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe