“PCC face confuzie între unitatea de petrochimie şi rafinăria de la Arpechim Piteşti”

miercuri, 12 august 2009

• Directorul general al SC Oltchim SA, Constantin Roibu, vine cu unele precizări:

„PCC face confuzie între unitatea de petrochimie şi rafinăria de la Arpechim Piteşti”

Marţi, 11 august, directorul general de la SC Oltchim SA, Constantin Roibu, a ţinut să facă unele precizări în legătură cu declaraţiile conducerii Petro Carbo Chem referitoare la intenţia combinatului chimic vâlcean de a achiziţiona petrochimia de la Arpechim Piteşti. „Suntem îngrijoraţi de faptul că PCC SE, acţionar al societăţii şi având şi un reprezentant în Consiliul de Administraţie, face confuzie între unitatea de petrochimie de la Arpechim Piteşti şi rafinăria de la Arpechim Piteşti. Programul de restructurare aprobat în Adunarea Generala Ordinară a Acţionarilor SC Oltchim SA din data de 6 august 2009 prevede doar preluarea unităţii de petrochimie de la Arpechim Piteşti.

Nu este făcută nici o referire în acest program la preluarea rafinăriei. Ne îngrijorează lipsa de realism cu privire la estimările valorilor investiţionale vehiculate de PCC SE, cu atât mai mult cu cât aceasta şi-a manifestat deja intenţia de a participa la privatizarea combinatului chimic.

SC Oltchim SA nu a autorizat nici PCC SE şi nici reprezentantul acesteia în consiliul de administraţie al societăţii să facă declaraţii publice cu privire la măsurile cuprinse în programul de restructurare al societăţii. Considerăm că asemenea declaraţii publice din partea reprezentanţilor PCC SE se înscriu într-o strategie mai amplă a acesteia de împiedicare a oricăror măsuri de redresare a SC Oltchim SA, strategie care are drept scop preluarea ostilă a societăţii, însă la un preţ cât mai mic.

Este evident că reprezentanţii PCC SE şi-au reluat activitatea de manipulare şi dezinformare cu scopul clar de a împiedica desfăşurarea activităţii SC Oltchim SA în condiţii normale şi fac tot ce este posibil să împiedice acţiunile de integrare a SC Oltchim SA pentru ca aceasta să devină o companie competitivă şi cu valoare de piaţă ridicată”, se spune în comunicatul de presă semnat de directorul general al SC Oltchim SA, Constantin Roibu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe