Vâlcea-Vâlcele, gaura neagră a campaniilor

miercuri, 15 iulie 2009

Vâlcea-Vâlcele, gaura neagră a campaniilor

Anda Vlad

Subiectul căii ferate Vâlcea Vâlcele a revenit în actualitate la sfârşitul săptămânii trecute, cu ocazia vizitei făcută de ministrul transporturilor, Radu Berceanu la Vâlcea. Proiectul, început cu mai bine de 20 de ani în urmă şi abandonat revine de obicei în discuţie în toate campaniile electorale, dar nu se face apoi nimic pentru continuarea lui. Berceanu s-a înscris şi el pe aceeaşi linie, încercând să se laude cu acest proiect, pe care guvernanţii se laudă că îl vor continua cât de curând, dar şi cu autostrada care urmează să brăzdeze zona de nord a Vâlcii.

„Imediat după ce se va semna contractul în sistem public-privat privind construcţia autostrăzii Comarnic-Braşov, care este o chestiune de zile, vom lansa procedura de licitaţie pentru tronsonul de autostradă de la Sibiu la Piteşti. Încă de la începutul anului ne preocupă această lucrare. Ministerul se află într-o fază destul de avansată la calea ferată Râmnicu Vâlcea - Piteşti. Am avut vreo trei discuţii, pentru ca e un lucru important, este păcat că a fost abandonat proiectul de atât de multă vreme, ar fi o scurtare extraordinară a drumului cu trenul de la Vâlcea la Piteşti. Este o lucrare foarte amplă şi foarte scumpă, şi dacă vom reuşi să finalizăm una din variantele de finanţare pe care le-am discutat cu trei potenţiali parteneri, va porni şi această lucrare”, afirma Berceanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe