Sparle si soparle

duminică, 26 iulie 2009

Sparle si soparle

• Oamenii de la Orange găsesc tot felul de „metode” pentru a nu plăti bonusurile la cartelele PrePay. În pliantele publicitare se anunţă că primeşti un bonus de 2,5 euro la prima reîncǎrcare de minimum 5 euro efectuatǎ între 15 iunie-31 iulie, însă totul este o mare ţeapă: primeşti doar 40 de eurocenţi, adică de şase ori mai puţin.

• Un cadru didactic de la Universitatea Spiru Haret Râmnicu Vâlcea şi-a luat abuziv titlul de profesor universitar doctor. Un control al Ministerului Educaţiei a descoperit că Doinel Diunică nu poate să-şi confirme titlul didactic, conform normelor ministerului.

• Din cauza vijeliei puternice de sâmbătă seara, proprietarii firmei de efecte pirotehnice care veniseră la Zilele Râmnicului au decis că este mai bine să nu se lanseze decât o parte dintre artificii. Asta spre disperarea miilor de râmniceni care veniseră să vadă un grandios foc de artificii...

•  Un lider politic „galben“ la ideologie, ce este văzut extrem de rar în compania soţiei, se afişează frecvent cu o domnişoară mai tânără cu vreo 10 ani. Politicianul se va muta curând împreună cu tânăra cucerire. Localul preferat de întâlnire al celor doi amorezi este restaurantul OK.

• Curtea de Conturi efectuează în aceste zile controale la mai multe administraţii locale. Spre exemplu, la Lădeşti, verificând acte în urma unor reclamaţii ale fostului primar despre activitatea actualului primar, inspectorii au descoperit măgării ale....reclamantului. Proverbul cu groapa se pare că este încă actual!

• Din ce în ce mai mulţi angajaţi ai BCR Râmnicu Vâlcea se plâng de tupeul şi incompetenţa directoarei Gina Sanda. Avem informaţii că Ginuţa de Vâlcea a promovat în ierarhia profesională după modelul patentat deja de mult mai cunoscutele: Elena Udrea, Ridzi şi, mai nou, Plăcintă. Să le fie de bine!

• Starea financiară a fiului liderului PSD Vâlcea, Ion Cîlea, se îmbunătăţeşte de la lună la lună. Mai nou, tânărul maior se plimbă cât e ziulica de mare într-un Mercedes ultimul tip. 

• Gheorghe Radu, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vâlcea, a intrat în vizorul DNA. Procurorii anticorupţie cercetează implicarea fostului primar din Ocnele Mari în acordarea de despăgubiri, în perioada 2001-2004, unor aşa-zişi sinistraţi din localitate. Miliarde de lei, bani publici, s-au scurs atunci în buzunarele unor lideri politici. Gheorghe Radu a modificat date din Registrul Agricol al localităţii pentru a-şi avantaja şefii politici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe