Linde Gas se extinde

miercuri, 3 iunie 2009

Linde Gas se extinde

Compania Linde Gas a obţinut autorizaţia de construire pentru o unitate de separare a aerului - staţie de tratare şi răcire apă, în incinta platformei siderurgice ArcelorMittal Galaţi. Unitatea include o staţie electrică, o staţie de pompe, bazinele turnurilor de răcire, bazinul de sucţiune, zidul de protecţie la foc şi fundaţiile filter, toate pe o suprafaţă desfăşurată a construcţiei de 1.490 de metri pătraţi.

Staţia electrică este compusă din patru containere electrice uzinate, un post trafo cu două celule cu ulei şi o cuvă din beton armat, în care se colectează uleiul. Sistemul de răcire este compus dintr-un turn de răcire nou, de tip cu străbatere forţată, un bazin de apă cu răcire şi o casă a pompelor, localizată la sud de fabrica de separare aer din combinat. Sistemul de răcire este alimentat de patru pompe de apă, trei în funcţiune şi una în aşteptare. Staţia de tratare şi răcire apă va fi amplasată în incinta Fabricii de oxigen nr. 1, actualmente Linde Gas România.

Valoarea investiţiei depăşeşte 25 de milioane de euro. Durata de execuţie propusă pentru întreaga lucrare este de un an şi şase luni. O bună parte a producţiei de 250 tone/zi (oxigen, azot, argon) urma să aprovizioneze combinatul siderurgic achiziţionat de Mechel International Holding AG. A fost cea de-a doua unitate de separare a aerului de cel mai înalt nivel tehnic construită de Linde în România, prima fiind inaugurată în 2005, la Râmnicu Vâlcea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe