Gheorghe Constantin, trimis în judecată de procurorii DNA pentru patru infracţiuni

duminică, 28 iunie 2009

Gheorghe Constantin, trimis în judecată de procurorii DNA pentru patru infracţiuni

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti au dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpaţi: Penescu Gheorghe Cornel, în stare de arest preventiv, acţionar majoritar la S.C. PIC S.A. Piteşti, iar prin intermediul acestei societăţi acţionar majoritar la societatea FOTBAL CLUB ARGEŞ Piteşti, în sarcina căruia s-au reţinut trei infracţiuni de dare de mită (dintre care două în formă continuată), infracţiunea de cumpărare de influenţă în formă continuată şi infracţiunea de iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat;

Făcăleaţă Liviu Ilie, în stare de arest preventiv, director general în cadrul S.C. PIC S.A. Piteşti, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de complicitate la dare de mită în formă continuată, infracţiunea de iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat precum şi infracţiunea de  deţinere, fără autorizaţie, de substanţe clasificate în categoria precursorilor de droguri; Libertatu Dan Cristian, în stare de arest preventiv, fost director al Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Argeş, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită;

Constantin Gheorghe, în stare de arest preventiv, fost preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de luare de mită şi infracţiunea de iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat; Savaniu Marcel, arbitru de fotbal în lotul divizionar A, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită;

Corpodean Sorin, arbitru de fotbal în lotul divizionar A, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită; Bogaciu Dumitru Aurelian, arbitru de fotbal în lotul divizionar A, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită în formă continuată; Lică Marcel, observator federal şi fost vicepreşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită;

Pieca Gheorghiţă, administrator la societăţile S.C. PIC S.A. şi FOTBAL CLUB ARGEŞ, în sarcina căruia s-au reţinut trei infracţiuni de complicitate la dare de mită în formă continuată, complicitate la cumpărare de influenţă în formă continuată precum şi infracţiunea de iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat;

Mincă Cristian, preşedinte al FOTBAL CLUB ARGEŞ Piteşti, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea complicitate la cumpărare de influenţă şi infracţiunea de iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat; Prunea Florian, director de Relaţii Internaţionale în cadrul Federaţiei Române de Fotbal, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată;

Cîrstina Daniela, director în cadrul S.C. PIC S.A., în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de favorizare a infractorului în formă continuată; Dan Cristian Lucian, arbitru de fotbal în lotul divizionar A, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită;

Caia Sorin Cristian, arbitru de fotbal în lotul divizionar A, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada 2006-aprilie 2009, inculpaţii Penescu Gheorghe Cornel, Făcăleaţă Liviu Ilie, Mincă Cristian, Pieca Gheorghiţă şi Gheorghe Constantin au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat care a acţionat în mod coordonat în scopul comiterii mai multor infracţiuni grave de corupţie prin care să obţină beneficii financiare sau materiale.

Astfel, în perioada septembrie 2008 - decembrie 2008, inculpaţii Penescu Gheorghe Cornel, Făcăleaţă Liviu Ilie şi Pieca Gheorghiţă au remis sume de bani inculpaţilor Bogaciu Dumitru Aurelian (5.000 USD şi 374 RON),  Savaniu Marcel (3.000 USD), Lică Marcel (2.000 USD), Corpodean Sorin (15.000 USD), Dan Lucian (5.000 USD) şi Caia Sorin Cristian (2.000 USD) pentru ca aceştia, în calitate de arbitri, respectiv observatori din cadrul Federaţiei Române de Fotbal să îşi îndeplinească în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu în sensul favorizării echipei FC ARGEŞ PITEŞTI în meciurile disputate cu UNIVERSITATEA CRAIOVA, SC SPORTING CLUB SA VASLUI, OŢELUL GALAŢI şi GLORIA BUZĂU.

La data de 3 septembrie 2007,  inculpatul Penescu Gheorghe Cornel a remis suma de 20.000 RON inculpatului Gheorghe Constantin, pentru ca, în calitate de preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din România, acesta din urmă să delege la meciurile disputate de FC ARGEŞ PITEŞTI SA, în sezonul competiţional 2007 – 2008, anumiţi arbitri solicitaţi de finanţatorul acestei echipe, Penescu Gheorghe Cornel. Suma remisă cu titlu de mită a fost a pusă la dispoziţia inculpatului Penescu Gheorghe Cornel de inculpatul Pieca Gheorghiţă, în calitate de administrator al SC PIC SA, acesta cunoscând destinaţia banilor.

De asemenea, în perioada 14 decembrie 2008 - 12 martie 2009, inculpaţii Penescu Gheorghe Cornel şi Pieca Gheorghiţă au remis în două tranşe suma de 290.000 RON inculpatului Constantin Gheorghe, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, pentru ca acesta să delege anumiţi arbitri agreaţi de Penescu Gheorghe Cornel la meciurile disputate de FC ARGEŞ PITEŞTI SA în sezonul competiţional 2008-2009 şi pentru ca să promoveze în lotul de arbitri divizionar A un arbitru protejat de Penescu Gheorghe Cornel.

În aceeaşi cauză, în perioada 30 septembrie 2008-3 noiembrie 2008, inculpatul Penescu Gheorghe Cornel, cu ajutorul inculpaţilor Mincă Cristian şi Pieca Gheorghiţă, a remis suma totală de 14.000 USD inculpatului Prunea Florian, director de Relaţii Internaţionale în cadrul Federaţiei Române de Fotbal în condiţiile în care acesta din urmă s-a prevalat de o influenţă reală asupra membrilor comisiei de Disciplină şi Comisiei de Apel din cadrul Federaţiei Române de Fotbal pentru ca Penescu Gheorghe Cornel să nu fie sancţionat sau să fie sancţionat cu o amendă în cuantum redus în două cauze având ca obiect abaterile disciplinare prevăzute de art. 52 alin 1 lit.b şi art.52 alin.5 din Regulamentul Disciplinar al Federaţiei Române de Fotbal, vizând comportarea jignitoare, calomnioasă şi declaraţii care afectează imaginea fotbalului.

La data de 13 aprilie 2009, la percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa inculpatului  Făcăleaţă Liviu Ilie au fost găsite 190 fiole a câte 5 ml. efedrină fiecare, substanţă clasificată din categoria precursorilor de droguri, pentru care inculpatul nu deţinea autorizaţie legală.

La data de 13 aprilie 2009, în timpul  percheziţiilor efectuate de ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul D.N.A. la sediul S.C. PIC S.A, inculpata Cîrstina Daniela a sustras documente şi a completat dispoziţii de plată şi borderouri de achiziţie pentru justificarea sumelor retrase de către inculpatul Penescu Gheorghe Cornel, încercând astfel să zădărnicească aflarea adevărului.

Inculpaţii Savaniu Marcel şi Corpodean Sorin au fost cercetaţi în stare de arest preventiv, fiind ulterior eliberaţi sub control judiciar.

Inculpaţii Bogaciu Dumitru Aurelian, Lică Marcel, Pieca Gheorghiţă, Mincă Cristian, Prunea Florian şi Cîrstina Daniela se trimit în judecată, fiind dispusă faţă de aceştia măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului penal asupra  bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor Penescu Gheorghe Cornel, Pieca Gheorghiţă, Făcăleaţă Liviu Ilie, Constantin Gheorghe, Corpodean Sorin, Bogaciu Dumitru Aurelian, Savaniu Marcel,  Lică Marcel, Caia Sorin Cristian, Dan Cristian Lucian, Mincă Cristian, Prunea Florian, Libertatu Dan Cristian, până la concurenţa sumelor care reprezintă obiectul infracţiunilor de corupţie reţinute în sarcina acestora.  Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Argeş.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Într-un dosar separat disjuns din prezenta cauză vor fi continuate cercetările penale şi cu privire la infracţiunile de corupţie ce rezultă din actele de urmărire penală efectuate în legătură cu sezoanele competiţionale 2006 – 2007 şi 2007 – 2008 sau pentru alte infracţiuni ce au legătură cu infracţiunile de corupţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe