Familia Felix şi Dennise Bojan face la mare un hotel de 15 milioane euro

duminică, 14 iunie 2009

Gard în gard cu complexul lui Hagi de la Mamaia

Familia Felix şi Dennise Bojan face la mare un hotel de 15 milioane euro

Familia Bojan - Felix şi Denise - în vârstă de 32 de ani, care au dezvoltat şi vândut în 2007 pentru 42 milioane euro mall-ul River Plaza din Râmnicu Vâlcea, a cumpărat un teren de aproape 3.000 de metri pătraţi în Mamaia, pe care intenţionează să dezvolte un hotel cu 150 de camere în urma unei investiţii de aproximativ 15 milioane euro.

Achiziţia terenului, situat în imediata vecinătate a Hotelului Iaki, deţinut de fostul lider al naţionalei de fotbal Gheorghe Hagi, a fost semnată recent, iar hotelul va fi clasificat, cel mai probabil, la patru stele.

Preţul plătit pentru teren s-a ridicat la aproape trei milioane de euro, respectiv 1.000 de euro/mp, iar lucrările de construcţie vor începe în acest an.

„Tranzacţia a durat aproximativ o lună, negocierile fiind relativ scurte datorită oportunităţii văzute de investitori în acest teren“, a declarat Dan Borbely, partener al casei de avocatură Ţuca Zbarcea & Asociaţii, care a asistat cumpărătorii la această achiziţie, dar şi la vânzarea mall-ului River Plaza.

„Din cauza faptului că activitatea pe litoralul romanesc este sezonieră, investiţiile în turism sunt riscante. Investitorii au nevoie de ajutorul administraţiilor locale şi centrale, iar în ultima perioadă au fost mai multe semnale pozitive că acest ajutor va veni“, a mai spus Borbely.

Bojan ar putea intra prin această investiţie în clubul proprietarilor de hoteluri de pe litoral, care îi mai cuprinde pe lângă Hagi şi familia Adamescu pe omul de afaceri George Copos, dar şi pe oamenii de afaceri vâlceni Maria Tudor şi Dumitru Becşenescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe